Nici nu îți vine să crezi că o femeie aparent atât de fragilă este pasionată de competițiile de anduranță.  Aleargă maratoane, merge cu bicicleta pe munte, iar în această vară a terminat o cursă IronMan. Alina Ursu (Trofin) spune însă că e doar o persoană căreia îi place mișcarea și care încearcă să se bucure de tot ceea ce face. Prima parte a unui interviu care a apărut în revista Alerg #8.


Alerg: De unde pasiunea ta pentru sport?
În copilărie am făcut mai multe sporturi. Încă din școala generală am fost activă și am practicat baschet, handbal, karate, dans modern și atletism. Am fost legitimată vreo doi ani la Clubul Sportiv Școlar nr.4 unde, după ce am încercat mai multe discipline atletice, am rămas la săritura în înălțime, probă la care deși nu aveam performanțe notabile mă descurcam destul de bine. Participam și la garduri sau săritura în lungime, dar niciodată la probe de fond. Am renunțat la sportul de perfomanță pentru că nu vedeam un viitor în acest domeniu. Mi-am dat seama că, deși mă antrenam mai serios decât mulți colegi de-ai mei, îmi lipsea acel ceva care te face cel mai bun.

Alerg: Știu că mergi pe bicicletă, alergi, participi la competiții de triatlon. Care dintre aceste sporturi îți place mai mult și de ce?
Dintre cele trei probe, cea cu care mă înțeleg cel mai bine este bicicleta, unde am ceva mai multă experiență. Pentru bicicletă îmi este mai ușor să mă antrenez, cel mai des acasă, în propria sufragerie, pe home-trainer. Totodată, mi se pare mai distractivă și deocamdată am cele mai multe amintiri plăcute legate de această probă, mai ales de la cursele MTB.

Alerg: Dacă nu mă înșel, ești prima femeie din România care a terminat în această vară o competiție de IronMan. Cât și cum te-ai pregătit?
Nu cred că sunt prima femeie din România care termină un Ironnan, este foarte posibil să fie altcineva, mai ales dintre românii din străinătate. Poate și la noi, participante în competiții din afară. Cu siguranță sunt însă prima care a terminat competiția de la Oradea (Xterra Triathlon – n.m). Anul trecut am participat acolo la proba de half-IronMan și după ce am terminat cursa am rămas în zona finishului, să-i încurajez pe cei de la proba lungă. Atunci m-am gândit să încerc și eu, iar pe drumul de întoarcere de la Oradea deja mă decisesem.

Prin noiembrie am început să mă informez cam ce ar presupune un antrenament pentru IronMan, pentru un începător al cărui scop este doar terminarea cursei înaintea timpului limită. Am găsit mai multe programe și am adoptat unul de 20 de săptămâni. De care nu prea m-am ținut însă. Am început în luna ianuarie să mă ocup mai serios. Încercam să mă antrenez la fiecare dintre cele trei probe în fiecare săptămână. Până la finalul lunii martie am făcut doar bicicletă și alergare. Alergarea dura între 45 și 60 de minute, de cele mai multe ori pe pistă, iar bicicleta câte un program pe home-trainer de la Coach Troy, din seria Spinnervals.

Am crescut treptat de la 8 zile pe lună de atrenament, în ianuarie și februarie, la 11, 17, respectiv 19, în lunile următoare. O săptămână din perioada de top a programului trebuia să conțină obligatoriu două antrenamente pentru înot la bazin și poate o serie de înot în lac, două antrenamente de bicicletă și două de alergare. Înot am făcut la bazinul de la Facultatea de Medicină din București, alergarea pe pista de atletism de la stadionul Național sau în parcuri. La bicicletă m-am antrenat cel mai mult acasă pe home-trainer și apoi ture pe cursieră, dintre care cea mai lungă a fost o tură până la mare, în stațiunea 2 Mai.

Alerg: În cât timp ai terminat cursa de IronMan de la Oradea? Care e amintirea cea mai puternică de acolo?
Am ajuns la finiș în 15 ore 24 de minute și 41 de secunde. Cea mai plăcută amintire e legată de momentul când mă apropiam de sosire, mai ales ultima tură de parc de la alergare, pe care am avut plăcerea să o fac alături de câțiva dintre voluntari și organizatori.

Alerg: Mi-ai spus la un moment dat, mai în glumă, mai în serios, ca “IronMan-ul e puțin supraestimat”. Chiar așa să fie?
Când am zis asta mă refeream la faptul că mulți oameni se lasă prea ușor intimidați de distanțe. Când spui cuiva că trebuie să înoate 3.800 de metri e suficient să-l faci să ridice din sprâncene, dacă mai adaugi și faptul că trebuie să meargă 180 de km pe bicicletă deja nu te mai ia în serios, iar dacă îi spui că la final trebuie să alerge un maraton (42 km) atunci îți spune că este imposibil. Pentru un sportiv care vrea să termine această competiție într-un timp de circa 12 ore este greu, implică multe ore de antrenament, disciplină și chiar schimbarea stilului de viață (alimentație corectă, odihnă), dar pentru amatorii care vor doar să-l termine nu este așa de greu. Evident, ai nevoie de un program regulat de antrenament, cu accentul pus mai mult pe volum, nu pe intensitate. E important să știi care îți este ritmul de înot, de alergare sau bicicletă, te va ajuta să te încadrezi în timpul limită. Nu strică nici puțină experiență în concursurile de anduranță (gen Bucegi7500 sau maratoane montane). Sunt mulți sportivi amatori (și sportive, de asemenea) în România care ar putea termina această cursă, iar unii chiar cu un timp bun.

Alerg: Mai vrei să participi la curse de IronMan?
Da, sigur voi mai face asta, dar aș vrea totuși să mă antrenez mai mult, ca să pot obține un timp anume.

(va urma)

Comments

comments

Previous post

Competiții în luna septembrie

Next post

”Fac sport și mă simt bine” (II)

Alerg.ro

Alerg.ro

1 Comment

  1. Viorel
    septembrie 4, 2012 at 6:51 am

    Respectele mele. Curajul si modestia ta sunt exemplare.
    Probabil ai vrut sa spui ca IronMan nu este o competitie grea… pentru femei.
    Oricum, cred ca de acum s-ar impune o schimbare de titulatura.
    Sa zicem ca proba half-IronMan n-ar trebui redenumita pentru femei (se spune ca femeia este jumatatea barbatului, si daca barbatul e de fier… ar mai merge).
    Dar IronMan? Cum adica o doamna sa fie IronMan? Chiar Margaret Thatcher, care mai tare ca zece barbati de otel, tot a fost poreclita Iron Lady.
    Dar fiintele gingase si delicate, sa nu le atingi cu o floare, care termina concursurile IronMan uneori sub sub 10 ore fara sa li se strice machiajul si fara sa le curga rimelul (in timp ce barbatii arata, la sfarsit, de parca i-ar fi calcat trenul), n-ar putea fi numite si ele si cursa lor: IronLady?
    Intreb si eu…

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *