1 Decembrie, în alergare
S-a alergat și de Ziua Națională a României.
Maraton. Circa 300 de alergători au înfruntat astăzi, în București, frigul și o zăpadă măruntă, pentru a participa la a patra ediție a Maratonului 1 Decembrie. Ca de obicei, startul s-a dat după intonarea imnului național, apoi s-a alergat pe un traseu din parcul IOR.
Câștigători mai mult decât merituoși au fost Ovidiu Petre, în proba de maraton (2h:51min), și respectiv Ionuț Purcea, în cea de semimaraton (1h:23min:45sec). Rezultatele complete, inclusiv la feminin sau în proba de cros, urmează să fie afișate pe site-ul concursului.
Stea. Pentru cinstirea zilei de 1 decembrie, 130 de militari din 24 de garnizoane au ajuns, astăzi, în acelaşi timp, la Alba Iulia. Prin traseele pe care le-au parcurs în alergare, militarii au „desenat” o stea pe harta României.
Alergarea face parte din proiectul Ministerului Apărării „Stele pentru Veterani„, care are ca scop aducerea în atenţia societăţii civile respectul şi preţuirea care se cuvin veteranilor, răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi ca urmare a participării la acţiuni militare. Militarii au încercat și strângerea de fonduri pentru ca veteranii răniți în teatrele de operații din Afganistan sau Irak să participe la Jocurile Paralimpice Invictus.
Foto: Festivitate de premiere la Maratonul 1 Decembrie. Sursa Facebook