PULS200

100.000 km pe jos în jurul lumii? NU e chiar așa (I)

Cotidianul Gazeta Sporturilor a readus în atenție un reportaj mai vechi, despre o ”aventură monumentală, nespusă” a mai multor români, dintre care unul ar fi parcurs 100 de mii de km, pe jos, în șase ani de zile. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa.

În ciuda celor spuse de cotidianul de sport, despre aventura a patru români – Paul Pârvu, Gheorghe Negreanu, Alexandru Pascu și Dumitru Dan (vezi foto) – care în 1910 au plecat într-o cursă pentru parcurgea Pămîntului pe jos, s-a mai scris, inclusiv în anii comunismului.

Reportajul GsP, publicat prima dată în 2011 și republicat pe 15 ianuarie a.c., nu face altceva decît să reia – pe un ton emfatic, strident – și cu totul lipsit de acuratețe o serie de informații, multe interesante, dar și mai multe lipsite de credibilitate. Lăsăm deoparte greșelile de editare, ca și modul haotic de prezentare a traseului…

În continuare, vom încerca să prezentăm lucid și pus în perspectivă cele mai importante ”fapte” ale acestei aventuri. Să mai spunem că relatarea aventurii se bazează pe un jurnal al Dumitru Dan, care i l-ar fi înmînat lui Val Tebeica, iar acesta a prelucrat notele de călătorie și le-a inclus în volumul „Străbătând lumea” (ed. 1962, reeditată în 1975).

O distanță aproape imposibilă

Întîi de toate, pentru cine știe cît de cît cum stau lucrurile privind deplasarea pe jos, în alergare sau în mers alert, surprinde distanța presupus a fi parcursă de Dumitru Dan (el este singurul român care ar fi terminat această ”aventură”): 100.000 de km în șase ani de zile (2190 zile). Un simplu calcul aritmetic arată că ar fi fost nevoie de parcurgerea a circa 45 km, asta în fiecare zi. Ceea ce este foarte, foarte, foarte, foarte greu. În condițiile descrise în articol (mers cu bagaj, ba chiar și un cîine, traversat de munți, luni consecutive prin Siberia etc, etc) este imposibil.

Spre comparație, să spunem că în 2010, francezul Serge Girard a reușit ceea ce este încă cea mai bună performanță de acest gen, respectiv să parcurgă 27.011 km în 365 zile consecutive. Așadar, circa 70km pe zi, fără bagaj, pe drumuri bine întreținute, cu asistență.

Presupusul traseu de 100.000 km

O poveste doar a noastră

Apoi, cu excepția României, nimeni se pare să știe mai nimic despre ”performanța mondială” a lui Dumitru Dan. Sau, ca să cităm din nou din cotidianul GsP: ”o performanţă sportivă şi umană unică în istorie: ocolul Pămîntului la picior, fără ajutor financiar”.

Ceea ce face unică această aventură ar fi și faptul că s-ar fi mers încălțat în opinici, iar o parte din banii necesari pentru nevoile zilnice ar fi fost obținuți prin prezentarea unor spectacole folclorice românești.

Ideea de a traversa Pămîntul pe jos a început să fie extrem de populară încă de pe la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Cam în acea vreme, mai exact în 1872, era publicat și celebrul roman de aventuri al lui Jules Verne, ”Ocolul Pământului în 80 de zile”.

Nu puțini s-au angajat în această tentativă. Și nu puțini au spus că au dus-o la capăt, chiar dacă ulterior s-a dovedit că peste 95% dintre cei care au spus asta au fost de fapt (mai mult sau mai puțin) trișori. Foarte probabil, primul om care ar fi ocolit pe jos Pămîntul ar fi germano-balticul Konstantin Rengarten despre care există suficiente dovezi că între 1894-1898 a parcurs circa 42.700km în patru ani, o lună și 12 zile (detalii aici).

Altfel, primul om despre care se știe sigur că a parcurs pe jos (circumnavigat) Pământul este americanul Dave Kunst care între 20 iunie 1970 și 5 octombrie 1974 a parcurs de-a latul lumii 23.258km. (alte detalii aici).

Un concurs nedovedit

Să revenim însă la aventura celor patru români. Dumitru Dan, Paul Pârvu, Gheorghe Negreanu și Alexandru Pascu erau studenți în Franța cînd se spune că ar fi auzit de o competiție organizată de către Touring Club de France are oferea un premiu de 100.000 franci (echivalentul atunci a aproximativ o jumătate de million de euro) primei persoane care ar fi ”mers în jurul lumii pe jos” într-un interval de șase ani.

Să spunem în trecere că azi nu există vreo dovadă că acest club francez ar fi organizat vreo astfel de întrecere. Un articol publicat de David Crocket pe site-ul specializat Ultrarunning History – de unde am preluat, cu acordul autorului, multe din informațiile ce le vom prezenta în continuare -, arată că Touring Club nu a sprijinit niciodată activități legate de mersul pe jos. Oricum, argumentul participării la competiții era des folosit de alți aventurieri ai vremii pentru a obține ajutor și sprijin prin locurile prin care treceau (detalii aici).

Muzeul din Buzău. O parte din cele 497 de opinci purtate pe drum de Dan Dumitru

Aventura 1910-1911

Oricum, se știe că la 1 aprilie 1910 cei patru pleacă la drum din București. Traseul este reconstituit pe baza unui jurnal și al mărturisirilor lui Dumitru Dan. Românii ajung la Viena, traversează apoi Germania și țările scandinave, pentru ca apoi ”să coboare” spre Rusia. La Moscova ajung la sfîrșitul lui iulie, după ce au parcurs circa 9470 km în patru luni (rezultă o medie plauzibilă de 60-65km pe zi). După alte trei luni și circa 3200 km ajung în Persia (Iranul de azi).

De aici încolo, lucrurile devin însă mai puțin credibile. Dumitru Dan va spune ulterior că a traversat Asia de est, apoi – alături de companionii să- a ajuns pe insula Madagascar și ulterior în Australia (unde ar fi parcurs 2100km). În timpul traversării oceanelor, românii ar fi mers minim 10 ore zilnic la bordul navelor, folosind pedometre rudimentare pentru a măsura distanțele.

Punînd cap la cap distanțele ar rezulta că în primele șase luni ale lui 1911, ei ar fi mers peste 9.600km (cu o medie zilnică de 100km) de-a lungul unor zone deșertice, prin junglă sau în condiții neprielnice. Însă asta nu era omenește posibil.

După Australia, grupul ajunge în Noua Zeelandă și de aici, folosind diferite vapoare ajung în Java și Singapore. India este următoarea destinație, unde merg de-a lungul a 62 de zile. Acolo, la palatul rajahului din Mumbay Alexandru Pascu ar fi murit în urma unei supradoze de opiu.  ”Pe 17 iulie 1911, rămîneau doar trei călători, şi cîinele lor, Harap”, se arată în articolul GsP. Realitatea – după cum vom arăta mai încolo – e cu totul alta, Pascu nefiind mort. Asta pentru că, există dovezi, nici măcar nu a ajuns în India. (va urma).

Comments

comments

>
Previous post

Corcova deschide drumul

Next post

Trei concursuri de urmărit

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *