luni, decembrie 30 2024
S-a ajuns la o situație dramatică: primele două clasate la JO de la RIO, în proba de maraton, sunt acum suspendate

Nu sunt deloc puține cazurile în care dopajul a ”lovit” la cel mai înalt nivel. Era 1988, când la doar două zile după finala probei olimpice de 100m, canadianul Ben Johnson era deposedat de medalia de aur și de noul record mondial realizat atunci pentru că a fost depistat pozitiv cu stanozol. Medalia de aur i-a revenit americanului Carl Lewis. Nici acesta nu a fost însă scutit de suspiciuni, în corpul său fiind depistate efedrină și pseudoefedrină, numai că s-a apreciat că substanțele au fost ingerate accidental și la un nivel doar puțin mai mare decât cel legal acceptat.

Aproape 30 de ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Londra avea să se înregistreze însă cea ”mai murdară” cursă din istoria atletismului, când dintre primele nouă clasate ale probei de 1.500m nu mai puțin de șase atlete au fost treptat depistate pozitiv, inclusiv pentru utilizare de meldonium.

Să ajungem acum în zilele noastre și să spunem că săptămâna aceasta maratonista Eunice Jepkirui Kirwa (concurând pentru Bahrain, dar de origine kenyană) a primit o suspendare de patru ani pentru folosirea de eritropoietină (EPO). Desigur, ea a negat orice vină, susținând că ”substanța i-a intrat accidental în corp”.

Suspendarea lui Kirwa – care este printre altele vicecampioană olimpică la JO de la Rio –  intervine la doar câteva luni după ce în ianuarie kenyanca Jemima Sumgong, campioana olimpică en titre la maraton, a fost suspendată opt ani pentru că a încercat să influenţeze ancheta privind un control antidoping pozitiv cu EPO, minţind şi furnizând documente false.

Sumgong a fost controlată pozitiv la EPO în afara competiţiei la cinci luni după cucerirea titlului, ceea ce i-a atras o suspendare de patru ani.  Însă sesizat de AIU, tribunalul disciplinar al Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF) a apreciat că în timpul anchetei Sumgong a minţit şi a utilizat false documente privind un tratament primit la spital, pentru a încerca să justifice prezenţa EPO în organismul său.  În consecinţă, tribunalul a decis să o suspende pe Sumgong (34 ani) timp de opt ani începând cu data pronunţării verdictului, pe 17 ianuarie.

Acestor cazuri li se adaugă și alt star al maratonului, kenyanca Rita Jeptoo (de trei ori câştigătoare la Boston, de două ori la Chicago) care și ea a fost recent suspendată pentru dopaj.

În aceste condiții, nu surprinde că luna trecută organizatorii principalelor competiţii de maraton din lume au anunţat alocarea de noi fonduri pentru programul antidoping derulat de Unitatea de integritate a atletismului (AIU), un organism independent înfiinţat în 2017 de către Federaţia internaţională de atletism pentru a investiga cazurile de dopaj.

Organizatorii maratoanelor de la Tokyo, Boston, Chicago, New York, Berlin şi Londra au anunţat finanţarea programului antidoping ”revoluţionar” al AIU, care din 2017 s-a ocupat de prelevarea probelor, controalelor şi luptei împotriva dopajului şi corupţiei în atletismul mondial.

Investiţia va ajuta la controlul mai riguros al maratoniştilor, identificarea curselor considerate „cu risc”, elaborarea unui plan minuţios de luptă contra dopajului, a declarat Brett Clothier, director AIU.

Indiscutabil, e nevoie de un sport curat.

Comments

comments

Previous

DHL Carpathian Marathon #10. Sold Out

Next

În stare sau nu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also