duminică, octombrie 13 2024
Recomandare de lectură: revista Alerg, ajunsă la nr. 36

Să începem cu un citat: ”Alergarea te întărește foarte mult, nu doar fizic ci și mental. Cel puțin pentru mine alergarea e ca un medicament. Orice sport practicat 30 de minute pe zi ajută la oxigenarea sângelui, iar un nivel mare de oxigen în sînge încetinește orice boală”.

E mărturisirea lui Robert Cadar, un tînăr pasionat de sport (mai ales alergare) și viață, în egală măsură. Acum el duce o luptă cu cancerul, încercînd să iasă cîștigător.

”De unde îmi extrag optimismul? Este o întrebare pe care o aud foarte des. Vorbesc chiar și cu bolnavi de cancer care sunt pesimiști, care nu vor să mai lupte pentru viață. E greu de spus că este o singură sursă de unde îmi iau optimismul. Îmi place viața și am să lupt pentru asta. Am mulți prieteni și persoane care sprijină această luptă a mea, iar ăsta este încă un motiv să nu renunț”, mai spune Robert.

”Optimismul vine însă din interior. E greu să explic, însă îmi place să îi rîd în față mereu acestei boli care a ajuns să fie confirmată la mine pentru stadiul 4. Nu e nimic, ridic și eu optimismul tot la acelasi nivel.”

Acest număr al revistei Alerg este în primul rînd dedicat lui Robert Cadar.

Apoi, alte numeroase pagini sunt dedicate Ciucaș X3, competiția de alergare din România care recent a marcat o nouă bornă în alergarea montană de la noi: e primul concurs unde se înregistrează peste 1500 de finișeri în probele competitive (semi, maraton și ultra).

Altfel, în revistă mai găsiți cele mai importante știri din actualitatea alergării sau sfaturi utile de antrenament (ex: cum să faci o bună aclimatizare) sau despre principiul 80/20 (curioși? Merită citit). La rubrica Sănătate două articole ample despre cum să îți protejezi pielea dar și de ce e importantă vitamina E pentru alergători.

În rest, pentru că alergarea e și spectacol, vă prezentăm ce produs util alergătorilor costă cîteva mii bune de dolari (e drept că e placat cu aur), unde se organizează un campionat mondial de alergare a țînțarilor sau de ce crede Adrian Mila (titularul rubricii Colțul Consumatorului de pe Alerg.ro) că e important să alergi pe munte.

Așadar, lectură plăcută și alergări cu spor.

Comments

comments

Previous

Ciucaș X3. A opta oară

Next

Raiffeisen Runners. Andreea Scarlat

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also