vineri, martie 29 2024

15 competiții în primul trimestru al anului. Trei la prima ediție.

b

Desigur, există diferite definiții pentru ceea ce înseamnă curse lungi. Unii pot spune că acestea ar trebui să aibă cel puțin lungimea maratonului, alții că pot fi și la jumătate. Asta contează acum mai puțin. Noi ne-am propus doar să vedem cum a evoluat cantitativ lumea alergării din România, în 2015, luînd în considerare doar ceea ce am numit aici curse lungi oficiale: semimaratoanele și maratoanele. De șosea sau montane. Acolo unde diferența de nivel a fost semnificativă, la competițiile montane sau de trail am inclus și cursele de lungime mai mică (de minim 10km).

În plus, o să oferim și o comparație față de situația din 2014, urmînd ca la sfîrșit să tragem niște concluzii despre evoluția alergării din România.

Prin competiție oficială am înțeles una care a anunțat public evenimentul, care a avut un regulament de participare și care a oferit condiții minimale de marcare a evenimentului (fie cronometrare, fie oferirea unei medalii de participare, cel puțin).

Cursele pe care le-am luat în calcul sunt mai jos. Sper că nu am scăpat vreuna.

Ianuarie
Semimaratonul Gerar, București, 25 ianuarie. Ediția a cincea. Se aleargă pe plat. Circa 550 de alergători (concurs pe echipe, dar și probă de cros). Prima ediție fără zăpadă, ceea ce a dus la un nou record al competiției: 1h:19min:22sec. (Comparație cu 2014: numărul de alergători la semimaraton a rămas constant, fiind limitat).

Făget Winter Race, Cluj, 31 ianuarie. Ediția a doua. Trail running. Circa 175 de alergători. Două probe, cea mai lungă de 15km.  (Față de 2014 a crescut numărul participanților).

Februarie
Maratonul Zăpezii, Râșnov, 14 februarie. Ediția a patra. Alergare pe șosea. Peste 120 de persoane la o competiție ce a inclus probe de maraton, semimaraton, 30 km și 15 km. Cel mai bun timp maraton: 3h:14min:23sec. La semimaraton: 1h:24min:43sec. (Față de 2014 a crescut puțin numărul participanților).

Green Flow, Dâmbu Morii, 28 februarie. Alergare montană, în masivul Piatra Mare. Traseu de cca 20km. Cel mai bun timp –  1h:41min:20sec. (Număr mic de participanți – 34, în stagnare).

Martie
Alba Iulia City Race, 14 martie. Ediția a doua. Trail running. Aproape 600 de alergători, dintre care 396 la semimaraton, restul la crosul de 10km. Cel mai bun timp: 1h:14min:34sec. (În 2014, au fost 277 participanți la semimaraton).

Maratonului Nisipului, Mamaia, 29 martie. Ediția a doua. Alergare pe plat. Circa 400 participanți, dintre care 44 la maraton și 81 la semimaraton. Timpii cei mai buni: 2h:45min:46sec  – maraton și 1h:16min:51sec – semimaraton. (În 2014 au fost doar 19 alergători la maraton).

”O zi împreună”, Aiud, 28 martie. Prima ediție, o competiție caritabilă. Alergare șosea Probe de semimaraton și maraton, cu 268 concurenți la start. Timpi modești.

Aprilie
Semimaratonul Brașov, 4 aprilie. Ediția a patra. Alergare montană. Record de participare: 860 finișeri la semimaraton, plus alți 550 de alergători la cros. Cel mai bun timp: 1h:19min:05sec. (În 2014 au fost 655 participanți la semimaraton)

Campionatul Național de Semimaraton șosea, Craiova, 4 aprilie. Au participat 80 de atleți (27 la feminin). Campioni naționali: Paula Todoran– 1h:16min:40sec și Nicolae Soare – 1h:05min:11sec.

Maratonul Siretului (Al celor două lacuri), Adjud, 13 aprilie. A doua ediție. Alergare șosea. Participare redusă, timpi modești.

Maratonul Internațional Cluj, 19 aprilie. A cincea ediție. Alergare șosea. La cele trei probe tehnice (maraton, semimaraton și ștafetă) și la cele două curse populare au participat circa 3.500 de alergători din 22 de țări. Câștigători, cu timpi buni, au fost sportivi kenyeni. Finișeri: 252 la maraton (în 2014 au fost 209) și 653 la semimaraton (în 2014 au fost 587).

Semimaratonul Iași, 26 aprilie. Prima ediție. Alergare șosea. Peste 500 de participanți la probele de cros și semimaraton (individual și ștafetă). Finișeri semimaraton: 171. Cel mai bun timp: 1h:12min:27sec.

Brașov Marathon, 25 aprilie. Ediția a patra. Alergare montană. Peste 580 de sportivi la start. Finișeri maraton: 118 (în 2014 au fost 71). Cel mai bun timp: 3h:43min:18sec. Finișeri semimaraton: 199 (în 2014 au fost 137).  Cel mai bun timp:  1h:42min:47sec.

Timotion, 25 aprilie, Timișoara. Prima ediție, concurs cu caracter umanitar, ce a inclus și probă de semimaraton. Alergare pe șosea. 112 finișeri la semimaraton. Cel mai bun timp: 1h:26min:27sec.

Cernica Spring Trail Running, București. A doua ediție. Trail running. Circa 150 de alergători la toate cursele. Maraton: 14 finișeri (în 2014 au fost 15). Semimaraton: 45 finișeri (în 2014 au fost 34).

Datele similare pe anul 2014 sunt disponibile aici.

Cîteva concluzii:
–    Lunile de iarnă au puține competiții de distanță medie și lungă. Nu există astfel de concursuri în sală.
–    Sezonul propriu-zis începe din aprilie (cînd au fost opt concursuri).
–    Au fost trei concursuri noi în 2015. Toate competițiile începute anterior au continuat și în acest an.
–    Deși există o categorie a concursurilor mici (de sub 100 de participanți), care au fidelii lor, celelalte concursuri au înregistrat o creștere semnificativă a participanților și finișerilor.

Întîmplarea face ca tot astăzi prietenul Dinu Țurcanu să publice aici o statistică a concursurilor montane și de trail running din 2015. Datele sunt utile și aici puteși găsi informații despre concursurile pe distanțe mai scurte, pe care noi nu le-am mai menționat.

Comments

comments

Previous

Poți alerga la Paris Marathon!

Next

Iranul se deschide

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also