Aș folosi o replică din armată: în timpul serviciului meu nu s-a întâmplat nimic deosebit. Pentru cine nu pricepe sensul expresiei, traducerea sună cam așa: au fost trei săptămâni care parcă au trecut degeaba. Iar faptul că trec de la mine mă oftică de mor. Jurnal sportiv-supărat , perioada 7-27 august, a.c.

[Adrian Mila]

Se împlinesc, așadar, opt săptămâni de la operația de hernie de disc. Teoretic, după o lună puteam să încep sport soft, după două luni să alerg, biciclesc, înot în regim moderat. Indiferent al cui era moderatul, al lor sau al meu, acum, după aproape două luni am ajuns în faza în care maximul de activitate este de vreo 15 minute bicicletă fixa, 5 minute joc de glezne + 5 minute alergare pe loc, pe o mini-trambulină și fac ceva care cu greu poate fi numit înot. Nici gând să trag de biclă pe scări sau prin oraș, nici gând de alergare.

Înotul este, teoretic, recomandat la afecțiunile de coloană, practic am primit recomandarea să mai aștept, pentru că mișcările de picioare trag de coloană iar craulul, dacă vreau să mai și respir, ar implica o rotație lombară nedorită. Dacă nu aș respira ar fi ok.

Cum este și normal, atâtea frustrări mă fac să fiu antipatic și urâcios. Și invidios, îmi descopăr o latură invidioasă.

Merg mai mult cu mașina și invidiez fiecare biciclist. Nu contează că se perpelește la soare, e liber, poate să treacă pe roșu, să facă slalom, să o scurteze prin parc, e viu, nu coclește într-o conservă.

Alergătorii ma enervează la culme. La orice oră, în orice zonă, numai alergători. Ar trebui să se interzică alergatul prin oraș, cu hainele ălea mulate, șorturile ălea scurte, maieurile rarefiate, of, ce mă enervează, dacă li se face rău de la atâta efort?

Din plictiseală, am luat două zile RATB-ul. Aș zice RATB-ul lui madam Firea, dar din păcate este al nostru. Probabil doar o experiență cu CFR-ul ar fi mai neplăcută. Statul, marele administrator, care nu poate să facă drumuri, are un Tarom falimentar, un CFR în permanentă criză și un RATB jegos, rupt, lipicios. Am luat plin de entuziasm Merțanul, aer condiționat. Și am fost pocnit în retină de bălțile de pe podea, scaunele împuțite, aroma discretă de boschetar, transpirație coclită, băutură de ieri, pensionarii care vânează un loc la umbră. Este clar, metroul e deja ceva de 5 stele în comparație cu transportul de suprafață. Bleah.

Nu am mai rezistat și nu am fost ascultător. Pe 15 august am ajuns și la piscină, pe urmă am mai ajuns în week-end. Mai pe spate, mai bras, ooooof, ce bine e în apă. Mă gândeam să fac un pic de alergare în piscină, na, că nu mai pot, alunecă picioarele.

Au renovat piscina și acum îmi alunecă tălpile pe noul covor PVC. Sunt părți bune și părți rele, a apărut o bandă suplimentară la mijlocul culoarului, linoleumul este mai închis la culoare, mai spre bleumarin, și asta face să pară apa mai adâncă. Gresia este vopsită cu o rășină și acum alunecă neplăcut, apa plimbată prin ORL are un gust de vopsea proaspătă. Off, dar ce bine e în apă, să plutesc, să dau alene din brațe, sunt ceva între caracatiță și meduză ca tehnică și eleganță.

Dacă după jumătate de oră de bălăceală mai bag și niște abductori și o biclă fixă, pot să spun că am consumat caloriile care să îmi permită să mănânc o Eugenia. Am luat deja trei kilograme în plus, asta mă disperă. Două persoane au susținut că îmi stă mai bine așa, eu știu că de fapt se bucură că semân cu un hârciog în timp ce ele slăbesc.

Singura chestie mai deosebită în ultimele trei săptămâni a fost discuția cu un intelectual rafinat. Cred că din copilărie nu am avut o conversație mai idioată. Am ajuns ca la o vârstă la care risc să mi se cedeze locul în autobuz să primesc amenințări fizice, ceea ce se mai întâmpla în trafic, dar niciodată așa, de aproape. După incident îmi venea să râd, partenerul de conversație, ușor parfumat, așa cum îi stă bine unui bărbat, că doar nu e o stea pe apă, este probabil ceva mai în vârstă decât mine și nu arată prea zdravăn, la box cred că amândoi am fi încadrați la categoria cocoș cu penajul alterat și discopatie deasupra cozii.

Nu știu de ce am adus vorba de asta, probabil din cauză că a fost prima dată după zeci de ani când am simțit că sunt la un pas foarte mic să îmi pierd controlul, ceea ce nu mi-ar face nicio cinste.

Recuperarea merge, mulțumesc, ajung cu greu cam de trei ori pe săptămână la sală și muncesc în jur de două ore, cu speranța că odată și odată I’ll be back.

Să vă mai spun cam câți îmi povestesc despre prietenii, rudele șamd, cu toții operați pe coloană, care după 6 luni – 2 ani au început să se simtă rezonabil? Nu, nu vă spun. Oricum, ăștia sunt cei care au supraviețuit.

Comments

comments

Previous post

La ofertă. Reduceri la Asics

Next post

UTMB. Rezultatele, impresiile și românii

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *