Info general

Alte știri pe scurt

Ce s-a mai alergat, ce urmează să se mai alerge. Și o campanie.

ponderas
–    A 22-a ediție a Crosului Universității din București, „Cora Lujerului Challenge”, s-a desfășurat duminică 11 mai, la acesta participând câteva sute de oameni. Concursul a fost câștigat de către studenții Florinel Pătru și Ioana Roșculeț, relatează Agerpres. Prezentă la linia de start, fosta atletă Paula Ivan, dublă medaliată olimpică la Seul, în anul 1988, a declarat: ”Este un eveniment foarte bun, în primul rând pentru sănătate. Se știe foarte bine că a face mișcare înseamnă sănătate și aici avem și posibilitatea de a selecta campionii de mâine. Sunt prezenți la start și tineri și copii și persoane vârstnice, ceea ce înseamnă că a început să se dea importanță mișcării în aer liber și la noi în țară”.

–    Un cros cu o istorie și mai îndelungată urmează să aibă loc în curând. Pe 24 mai, a 25-a ediție a Crosului Locomotiva va avea loc pe un traseu lung de circa 2,5 km din jurul complexului sportiv Tineretului din București. La cros pot participa în primul rând atleți veterani, dar și prieteni ai alergării. Se vor acorda diplome, insigne și pachete, din partea organizatorilor. Clubul Locomotiva este condus de către Vlad Ioan, unul dintre cei mai longevivi președinți din atletismul românesc.

–    Ponderas lansează campania #donezkm cu ocazia Zilei Europene împotriva Obezității. Această acțiune are ca scop încurajarea românilor să facă mișcare pentru sănătatea lor și strângerea a 10.000 km alergați, merși la pas sau pe biciclete pentru a-i dona unui român care nu mai poate face niciun pas. Odată strânși kilometrii, Ponderas va ajuta la tratarea chirurgicală a unui caz grav de obezitate morbidă. Kilometrii pot fi donați în perioada 07 – 18 mai 2014. Campania #donezkm se adresează tuturor celor care fac mișcare și vor să transforme acest obicei într-un scop colectiv pentru salvarea unei vieți.

Pentru a dona kilometri parcurși (alergați sau merși) în timpul unei zile, trebuie urmați doi pași simpli: măsurarea distanței parcurse cu ajutorul unui pedometru sau a unei aplicații mobile și postarea pe contul personal de Facebook a numărului de kilometri parcurși, utilizând hashtagul #donezkm. Mai multe informații despre cum se pot dona km parcurși: http://apps.facebook.com/donezkm.

Ponderas (fostul spital Delta Hospital) este singurul spital din România specializat în chirurgie metabolică de avangardă și singurul Centru de Excelență în Chirurgia Metabolică și Bariatrică din Estul Europei cu dublă acreditare europeană și americană. Ponderas pune la dispoziția pacienților servicii medicale integrate ce acoperă toate specialitățile medicale și chirurgicale.

Comments

comments

>
Previous post

Restricții de trafic în București în acest week-end

Next post

Moieciu 2014. O altfel de “cursă”

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *