Unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le-am câștigat de când am început să alerg este că am cunoscut o mulțime de oameni frumoși și inimoși, care sunt preocupați și de binele celor din jurul lor, nu doar de bunăstarea proprie. Unul dintre aceștia este Andrei Gligor, care pe lângă că participă la nenumărate competiții și dă întotdeauna o mână de ajutor acolo unde este nevoie, mai are timp și energie să se dedice unui proiect nobil.

de Mădălina Amza

Astfel, în luna iunie Andrei a demarat proiectul “Andrei Gligor până în Sahara pentru Inima Copiilor”, prin care și-a propus să strângă suma de 29.000 de euro, bani necesari achiziționării unui aparat RetCam pentru Spitalul de Copii Marie Curie din București.

Acest aparat înseamnă salvarea de la orbire a multor copii, în special a celor născuți prematur, care vor putea primi diagnosticul precis și tratamentul corect înainte ca afecțiunile lor oftalmologice să ducă la dezlipiri de retină sau orbire. Dacă în țările civilizate prevenției și îngrijirii timpurii le este acordată atenția necesară, în România sunt din păcate mulți copii care nu vor putea admira niciodată frumusețea unui peisaj din cauza lipsei unui astfel de aparat.

Dacă pentru copii RetCam înseamnă salvarea de la întuneric, pentru Andrei înseamnă o cursă de 8 luni, la finalul căreia, pe 25 februarie 2013, va alerga în deșert, la Sahara Marathon. Până atunci, Andrei va alerga singur 3600 km, echivalentul distanței în linie dreaptă București – Tindouf (Algeria), la care se adaugă cei 42 de kilometri ai maratonului. Până la această oră el a depășit deja pragul de 1000 km sau, dacă vreți, de 1 milion de pași. Să mai spun că se antrenează după orele prânzului, când este atât de cald încât mulți nu îndrăznim să ieșim nici pe balcon?

Pentru majoritatea dintre noi poate părea un deziderat imposibil, dar sunt convinsă că Andrei va reuși să-l îndeplinească, grație voinței sale ieșite din comun. Chiar dacă nu putem alerga în locul lui, putem susține campania fie prin a “cumpăra” câțiva kilometri, fie prin a răspândi vestea pe cât mai multe canale. Mai multe informații despre cum puteți ajuta, precum și despre antrenamentele lui Andrei puteți afla de pe site-ul http://andreigligor.ro/

În ceea ce mă privește, deși acest lucru nu va avea un impact direct asupra campaniei de strângere de fonduri, m-am hotărât ca din solidaritate să urmez timp de o lună programul de antrenament al lui Andrei. Asta înseamnă că voi alerga în medie 15 kilometri pe zi, sperând ca până la sfârșitul lunii septembrie să ating un total de minim 450 km.

Va fi cu siguranță o provocare, atât fizică (în condițiile în care kilometrajul meu lunar se învârte în jurul unei cifre mult mai rezonabile), cât și psihică, eu fiind de felul meu o persoană destul de comodă, care aleargă doar când are chef. Însă după cum probabil v-ați dat seama până acum, îmi plac foarte mult provocările care mă scot din zona de confort și sunt convinsă că această experiență va fi una interesantă.

Comments

comments

Previous post

"Nebunie" de weekend: alergarea la frontală

Next post

De ce a inventat Dumnezeu rotula!

Madalina Amza

Madalina Amza

1 Comment

  1. august 28, 2012 at 8:53 am

    Felicitari Andrei pentru proiectul minunat! si bafta Madalina in provocarea de toamna !

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *