AlergariAntrenamentRunning Be(a)r

Nici vara nu-i ca iarna

Au trecut două luni de la cursa în care am vrut să alerg tot litoralul românesc în plină vară și încă nu mă simt refăcut pe deplin. Dar nu despre refacere vreau să vă vorbesc și nici măcar despre cursă, ci despre pregătirea ei. de Adrian Ber

READ MORE →
AlergariRunning Be(a)r

Impresii la cald despre o cursă încinsă

Prima tentativă de traversare în alergare-mers-înot a litoralului românesc, de la Sulina la Vama Veche, s-a încheiat puțin altfel decât aș fi vrut. Eșec? Așa îmi vine să zic acum. de Adrian Ber

READ MORE →
AlergariRunning Be(a)r

Din costum în pijamale. Tot în alergare

De obicei nu îmi place să particip la aceeași cursă de mai multe ori la rând. Desigur, sunt și excepții, când am motive temeinice să alerg din nou aceeași competiție. Iar Crosul Pădurii e o astfel de excepție…

READ MORE →
AlergariRunning Be(a)r

Primul meu aquathlon…

… și ce am învățat de aici, ar fi un titlu mai potrivit. Sau mai bine: câte am învățat. Acum, că și pun învățămintele pe hârtie (electronică), îmi dau seama că nici măcar nu știu cum să scriu în română: să fie aquathlon? Sau aquatlon? Sau poate acvatlon? de Adrian …

READ MORE →
AlergariRunning Be(a)r

Madness? This is Sparta! Spartan Beast!

Mă cațăr pe movila de aproape trei metri, de noroi, după care sar fără să mai stau pe gânduri sar în următoare băltoacă. Încă un zid de noroi, încă o groapă. Și încă una. În curând voi trece și prin foc… de Adrian Ber

READ MORE →
Alergari

Fisherman’s Friend StrongmanRun 2013

Am supraviețuit și încercării din ajunul Paștelui.  Am alergat peste 20 de km și am depășit 15 obstacole. Sunt un StrongMan acum. de Liviu Cseki

READ MORE →
AlergariRunning Be(a)r

Allez, allez Eco!

Știți cum arată o vale plină de alergători? Și prin plină mă refer așa la vreo mie. Dacă nu, înseamnă că ați ratat unul din cele mai importante evenimente din lumea alergării montane – EcoMarathon 2013. Voluntari, spectatori (da, în sfârșit și mulți spectatori), petreceri, vreme excelentă și vedete. de …

READ MORE →
AlergariRunning Be(a)r

Postăvaru 2013

Deși nu sunt un fan al distanțelor scurte trebuia să încerc și un vertical race. Și care altul ar fi fost mai potrivit decât binecunoscutul Postăvaru Night? de Adrian Ber

READ MORE →
Alergari

“Extremiștii” din Vama Veche

Apă rece-rece. Vreme închisă și un soare zgîrcit, apărut oricum cu întîrziere. Pante, nisip care zgîrîie. Și apoi mult, mult noroi. De fapt o clisă lipicioasă, întinsă pe mîini, pe față. Vorbe grele, chipuri asudate, obosite, dar în cele din urmă luminate de o bucurie interioară. La prima vedere, destul …

READ MORE →
Alergari

Cross-training

Cum să trec peste un moment de oboseală și mai ales peste cel pe care îl încerc acum? Cum să evit greșelile de anul trecut, cînd m-am încăpățînat să continuu să alerg, deși organismul meu nu prea mai vroia asta și cînd – în consecință –  am alergat mediocru sau …

READ MORE →