sâmbătă, octombrie 16 2021

Vreți să vedeți în timp real și nemijlocit prin ce trece un maratonist în timpul unei curse? Sunteți interesați de adevărul gol-goluț al alergării? Dacă da, cel mai bine e să alergați pe cont propriu.

Altfel, îl puteți urmări pe britanicul Joseph Tame, de 33 de ani, care a creat un dispozitiv cu ajutorul căruia spune că va transmite o cursă de maraton așa cum este văzută din interior, de către un participant.

Pentru asta, Tame va alerga duminică maratonul de la Tokyo purtînd în spate un dispozitiv straniu ce cîntărește circa patru kilograme.

Mare amator de tehnologie mobilă, Tame a conectat patru iPhone-uri, două telefoane HTC prevăzute cu sistem Android, trei rutere wireless, doi senzori de temperatură şi un aparat pentru monitorizarea ritmului cardiac. Dispozitivul e conectat și la o baterie solară care se încarcă în timpul alergării și care urmează să fie folosită numai în caz de nevoie.

Cele patru iPhone-uri vor fi folosite pentru: captarea imaginilor propriei fețe; filmarea suprafeței de deplasare și a imaginilor din fața ochilor alergătorului; transmiterea coordonatelor GPS, în timp ce ultimul va prelua mesaje vocale ale lui Tame care vor fi ulterior transmise prin intermediul Twitter.

Tot dispozitivul l-a costat pe Joseph Tame doar 300 de lire sterline. Imaginile vor fi transmise pe site-ul Ustream.tv.

Britanicul nu și-a propus decît să termine cursa cu bine și să se distreze. El este unul dintre cei circa 32 de mii de participanți la maratonul de la Tokyo. Deținătorul recordului mondial, etiopianul Haile Gebrselassie care urma să ia startul la cursa din capitala Japoniei s-a retras în ultimul moment din cauza unei accidentări.

Foto: CNN.com

Comments

comments

Previous

Știri pe fugă

Next

Instantanee

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also