marți, decembrie 3 2024

Mi-a plăcut cînd am văzut recent, pe blogul lui Robert Hajnal, un text în care acesta spunea – cu îndreptățire – că astăzi, cel puțin în alergarea montană, nu mai este suficient doar să alergi bine pentru a avea susținere, impact și implicit sponsori. E nevoie de ceva mai mult, după cum vom vedea mai jos.

Am mai spus-o. Paradigma performanței în sport s-a schimbat și nu mai este suficient doar să ai rezultate, sportul a început să se transforme, mînat de la spate de o industrie a spectacolului care are interesul să te emoționeze, să te informeze repede-repede, chiar dacă adesea incomplet, care să te facă să participi virtual la eveniment..

E o industrie care nu te mai vrea spectator în arenă, ci te vrea spectator-participant, mai ales în mediul virtual, unde să trăiești intens, să te implici emoțional. Performanța în sport funcționează acum ca o industrie în care nu mai e nevoie doar de performeri, ci de eroi, unde nu vor mai fi preponderent spectatori, ci spectatori-practicanți amatori, unde ”performanța” se va măsura și în numărul de fani, în impact mediatic și public.

Revenind la textul lui Robert Hajnal (care e de apreciat pentru blogul viu, cu stil, unde abordează subiecte importante, însă care – și aici e doar o opinie personală – ar trebui să fie puțin mai atent și la cum scrie) acesta spunea că nu e suficient doar să alergi bine, ci trebuie să ai o prezență publică, plus capacitatea de a atrage atenția (inclusiv sponsorilor), să fii dispus să faci ”brand awareness”,  să promovezi produsele celor care te susțin, să creezi evenimente. de a crea impact.

SalomonToate acestea mi-au venit în minte aflînd de Salomon Ultra Running Accademy, SURA, un proiect care presupune organizarea a trei ”academii” (întîlniri de antrenament, comunicare, plus un concurs) pe trei continente, inclusiv în Europa. La fiecare dintre aceste SURA vor fi selectați cîte 16 alergători (femei și bărbați în mod egal) care trebuie să aibă cel puțin 20 de ani.

În Europa, ”academia” va avea loc între 23-28 mai la Annecy (Franța). Apoi, cea mai bună ultramaratonistă și cel mai bun alergător din Europa, plus alți patru cei mai buni de pe continentul american și cel asiatic se vor întrece la sfîrșitul lui iunie la o cursă de 80 km, în zona Chamonix. Pe baza rezultatelor din aceasta cursă vor fi formate trei echipe (cei mai buni doi bărbați, cele mai bune două fete și una mixtă) care vor concura la Transalpina, în Germania, la sfîrșitul lui august.

Desigur, cînd se va face selecția participanților la academie vor conta și performanțele sportive, dar printre criteriile celor de la Salomon primează cel al personalității, a capacității de a fi prezent și a avea impact. Adică exact despre ce vorbeam mai sus.

Reiau întrebarea din titlu: avem în România ultramaratoniști cu performanțe și personalitate? Avem pe cineva care ar putea îndeplini criteriile de selecție ale celor de la Salomon?

Comments

comments

Previous

Jos, jos, jos!

Next

Știri pe scurt. Ultimele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also