Sunt pregătit să alerg o milă. Mă rog, sunt pregătit în sensul în care harul divin se pogoară și reușesc să cîștig și eu ceva, la tombola de după cursă.

[Adrian Mila]

Totul părea în frumoase nuanțe de roz. Marți, pe 30 octombrie, aveam programat să merg la al doilea antrenament pentru cursa de o milă, organizat de Radu Milea pe Dinamo (ok, domnul Radu Milea). Pe de o parte prindeam un antrenament competitiv și profesional, pe de altă parte era posibil un nou câștig la tombola participanților. Asta îmi place mereu, tombola, o iubesc, Fortuna asigură câștigul celui fără speranțe la podium. Dacă ar fi după mine nu ar există decât tombole, multe tombole.

Mi se încurcă programul, nu ajung marți pe Dinamo. Ies miercuri la o alergare, poate ultima de anul asta în șort și tricou, și mă gândesc să fac niște intervale pe tartanul din Tineretului, să mai cresc viteza și să îngraș purcelul în Ajun.

Din păcate purcelul prinde o pestă porcină și nu se mai îngrașă deloc. Fac o încălzire rezonabilă, aproape 3 km de alergare ușoară, o dau pe joc de glezne, parcă asta mi se recomandase și pe Facebook uneori, ciocul mic și joc de glezne, și încerc să dezvolt exercițiile speciale, de la care trăgeam vagi speranțe să îmi mărească amplitudinea mișcărilor. Nu merge, mă cam trag de zona lombară. Încerc niște lansate, și astea cam trag de L5-S1, dacă nu știți despre ce vorbesc sunteți norocoși, așa că mă dezumflu total.

Mă gândesc puțin, poate că nu e așa prioritară creșterea vitezei, și o dau iar la alergare ușoară. Era perfect. După dezamăgirea inițială, că nu îmi iese antrenamentul, acum savuram fiecare pas, în seara caldă de toamnă, alergând ca un căprior. Căpriorul constată plin de interes că din spate se aude un bubuit, de parcă venea cavaleria. Pe lângă mine trece tropăind un june alergător +120, și nu mă refer la vârstă, la care mă uit cu gura căscată. Mă uit și la ceas, navigam printre nori cu un pace de 6min:30sec, de am crezut că s-a stricat ceasul. Nu se stricase, am tot încercat să mă țin de junele care mă depășise, doar atât am reușit, să nu pierd contactul vizual, că de apropiat nu am reușit.

Pe final am mai accelerat și eu puțin, să simt că muncesc, încercând să mă conving că și alergarea lentă ajută la creșterea vitezei.

Pe frumosul principiu “la barza chioară îi face Dumnezeu cuib”, se schimbă din mers regulamentul cursei de duminică. Inițial medalia “fast runners” era acordată la masculin celor care alergau mila în mai puțin de 6 minute, acum trecem la o soluție de genul “de la fiecare după putere, la fiecare după nevoie”; și avem nevoie de medalie. Medalia de fast runners se obține acum până la timpul de 9min:30sec la masculin și 10 minute la feminin, pentru o alergare cu față mai umană.

În zilele mele bune cred că mă încadram la niște curse în sală la ceva sub 6 minute pe 1500 m. Habar nu am în cât timp aș fi alergat mila asta. Dacă tot nu sunteți lămuriți cu mila, are 1609,344 metri. Este prea complicat sistemul saxon? E simplu, o milă are 1760 de yarzi, ce naiba, orice pui de scoțian știe.

Ca să avem niște repere, recordurile naționale pe 1500 m, distanță care sună mai normal, au ceva vechime:

–        La masculin datează din 1997, când Alexandru Vasile a alergat 3min:34sec

–        La feminin Paula Ivan a rupt tot, având record național și olimpic din 1988, cu 3min:53 sec

Există și niște recorduri naționale la cursa de o milă, deținute de către Ioan Zaizan în 2013 (3min:57sec) și eterna Paula Ivan (4min:15sec), în 1989, ceea ce vă doresc și dvs, adică viteză și recorduri, că eu sunt în suferință. În sală am avut record mondial ani buni (26 de ani!), prin Doina Melinte, record care a căzut abia în 2016, dar astea sunt timpuri trecute, past tense ar zice neamțul. A propos, de ce naiba o patiserie franțuzească ar avea nume englezesc? Probabil pentru că o fi americană…

Mă rog, ei sunt campionii. Am spus-o și o repet, la un moment dat baremul imposibil era de 4 minute/ milă, care părea că nu va cădea niciodată, ca și baremul de două ore de la maraton.

Până una-alta, baremul meu este 7 minute, care va cădea doar cu sprijin divin, o lungime mai mică a traseului, datorită faptului că traseul coboară în zona de finish sau ca urmare a pregătirii mele executată temeinic și pe sărite.

Oricum, baza mea rămâne tombola, cu câștiguri facile, nu prin muncă. Duminică, pe Kiseleff, Doamne-ajută… Ci vediamo, cum ar zice suedezul, începând cu ora 8.30. Parcă m-aș fi înscris si la cursa de 400m…

Dacă tot o dăm pe anglo-saxoane, oare găsim și bere Guiness la finish? Nu mă supăr că nu are jumătate de litru, nu mai țin așa mult la sistemul metric.

Comments

comments

Previous post

Pe scurt. Rezultate

Next post

Robert Hajnal începe Școala Alergării

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *