Grizonotoane

BI, m-ai învins perfido!

Am decăzut. Am retrogradat de la aristocraţia alergătorilor, a vulturilor şi gazelelor la plebea mergătorilor, râme şi viermi. Şi asta mi s-a tras de la o confruntare aprigă. M-am bătut în parte cu doamna BI, cea cu şapte cojoace.

de Viorel Ghiţă-Grizon

Pentru că anul ăsta Dumneaei nu şi le-a mai scuturat pe rând, azi o lapoviţă, mâine un geruleţ etc., ci s-a pus pe ele şi le-a bătut pe toate odată de le-au mers fulgii. Şi ce mai fulgi! Nu vedeai la trei metri în faţă, zile şi zile la rând. În inconştienţa mea, am provocat-o, am zis şi ce dacă, şi am continuat sa alerg. Şi a început un fel de întrecere.

Eu mai ieşeam la o alergare pe gheaţă, BI mai trăgea un viscol. Eu mă duceam la un semi- pe ger, ea mai punea 73 cm de zăpadă. Încet, încet, în urma acestui război de uzură, am început să fiu afectat şi să mă şubrezesc. Întâi am răcit, dar nu m-am lăsat. Apoi mi-am stricat un genunchi, dar eu nu şi nu. Mai la sfârşit, cu pieptul sfârtecat de tuse şi mersul ca al lui Quasimodo, cocoşatul şchiop, am adoptat tactica lui Mahatma Gandhi: rezistenţa pasivă în faţa duşmanului dezlănţuit.

Mai ales că din cauza mea începuse să sufere toată ţara, toţi Balcanii, ba încă şi Europa de W şi NY-ul. Şi n-am mai alergat deloc, aşteptând să văd ce se mai întâmplă.

Şi am văzut. Turna cu zăpadă şi vâjâia cu viscol, totul la minus 20 de grade, timp de o lună cât un secol. Şi tot mai mulţi alergători o virau spre sălile de fitness sau de şah din apropierea casei. Iar eu mă uitam pe geam cu o privire disperată (cunoaşteţi privirea!), apoi mai trăgeam o fugă până în sufragerie să văd Meteo la TV şi iar înapoi la geam (3,4 m) şi iar o tură la TV, de îmi băteau vecinii în ţeava de la calorifer să mă opresc naibii odată.

Din cauză că n-am mai alergat am dezvoltat un complex de inferioritate atât de sever încât am ajuns să le vorbesc cu Dumneavoastră şi câinilor din jurul blocului.

În acelaşi timp m-am luptat cu o bronşită teribil de productivă. Că dacă ar fi produs hârtii de un leu cum a produs alte mizerii, îmi luam bandă din aia de alergare LifeFitness de 9800 de sterline, din recolta primelor trei zile (Doamne, ce scârbos mă exprim!).

După cum v-am mai spus, mă doare şi un genunchi. Ăla de la Gerar. Şi când am mai încercat într-o sâmbătă Herăstrăul (la -11 C), iar m-a durut. Sper că e doar sensibil la frig. Şi stând eu acasă, cu genunchiul în cârpe şi tuşind melodios (adică încercând să imit din piept cum dă rateuri motorul unui tractor înfipt cu plugul într-un munte de zăpadă), m-am apucat de citit.

Am citit în acelaşi timp (eu abordez cărţile şi bolile la fel: mai multe deodată) cartea lui Tudor Buţu depre IronMan şi Do Androids Dream of Electric Sheep? a lui Philip K. Dick. Cartea lui Tudor este excelentă. Am citit-o cu sufletul la gură. Mai ales că ştiam şi câteva trasee şi concursuri, dar şi câteva persoane despre care povesteşte. Felicitări Tudor. Eşti pionier în literatura despre atletismul de amatori. Şi încă un pionier foarte talentat la scris.

Cartea lui P. K. Dick am citit-o, în versiunea românească, pe telefon. Dar nu de pe telefonul meu, căci aş fi încălcat drepturile de autor şi mi-ar fi dat poliţia internetului cu ACTA în cap, ci de pe telefonul unui tip pe care l-am întâlnit întâmplător într-un tren şi care spunea că a cumpărat fişierul *.doc chiar de la autor. Şi se jura să-i sară ochii din cap şi adidaşii din picioare că a primit şi chitanţă şi că mi-o arată dacă vreau.

Sper să nu mă trezesc acum că îmi sună la uşă Philip K. Dick (sau fantoma lui, că o fi decedat până acum) să îmi ceară telefonul la verificat. Nu de alta, dar am şters deja fişierul ăla. Oops.

Până la urmă nu m-am mai dus la sală, fiind eu convins că a doua zi după ce plătesc abonamentul şi rămân sărac lipit pământului (în zonă la mine sunt doar săli gen Bamboo), încep nişte călduri toride, încât zăpada nici nu mai apucă să se topească, ci se evaporă direct în atmosferă, lăsând în câteva ore aleile, trotuarele şi pistele de stadion uscate şi numai bune de alergat.

Iar eu, ca şi în anii trecuţi, plătesc o lună (cu bani cu care aş fi putut cumpăra şi Luna de pe cer) şi mă duc doar de două ori la bandă, căci s-a făcut frumos afară. Astfel, am început un fel de concurs cu iarna, care rezistă mai mult… În cele din urmă, am pierdut bătălia cu BI.

Cred că tot aerobicul meu, pus deoparte pentru maratonul de la Cluj, s-a dus pe apa sâmbetei, ce apă o mai fi şi aia. Iar acum, gras şi leneş ca orice mergător, îmi fac curaj să mă duc la stadion să fac o tură, maxim două. Dar după 15 martie, să se mai topească zăpada.

PS – Ce e BI? Baba Iarna, evident. (Alerg.ro)

Comments

comments

>
Previous post

Premiu pentru Alerg.ro

Next post

Știri pe fugă

Alerg.ro

Alerg.ro

1 Comment

  1. Tsoma
    februarie 26, 2012 at 2:27 pm

    Dupa prima strigare, adica citire – am gandit ca trebuie sa traduc in maghiara.
    La a doua citire mi-am dat seama ca n-am aptitudini suficiente ca sa redau farmecul propozitiilor, finetea gandirii lui Grizon.
    Cred ca acuma am inteles intr-adevar: cate limbi cunosti …. stiti voi, nu?
    Multumesc Grizon!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *