duminică, noiembrie 3 2024

Întotdeauna m-au amuzat ştirile care citează cercetători de diferite origini – cei mai mulţi americani sau britanici, dar nu lipsesc nici cei neo-zeelandezi sau indieni – şi care transmit cu morgă informaţii ce par să descopere că… pămîntul e rotund.
Din acest ciclu, pentru azi o informaţie din Daily Mail, via ziare.com, care spune că poţi slăbi fără să te ridici din fotoliu, rezolvînd Sudoku sau careuri de cuvinte încrucişate.
Aşadar, potrivit cercetătorilor britanici, în două ore petrecute cu pixul în mînă, rezolvînd intens rebus poţi consuma circa 180 de calorii, adică aproape cît numărul celor conţinute de o halbă mare de bere.
Cum este posibil asta? Cercetătorii au constatat că în mod normal creierul are nevoie de 0,1 calorii pe minut doar pentru a supravieţui. În cazul în care e solicitat mai intens, adică dacă spre exemplu încearcă să găsească o soluţie la enigma de la 2 orizontal, ajunge să consume chiar 1,5 calorii pe minut.
Cu creierul se întîmplă la fel ca în cazul oricărei alte părţi a corpului uman: dacă îl pui la muncă, va arde calorii. Cu cît munca e mai grea, cu atît caloriile sunt mai multe, spun cercetătorii.
Ei adaugă însă că, din păcate, creierul nu va apela la rezervele strategice de grăsime pentru a-şi obţine energia de care are nevoie, pentru simplul fapt că moleculele de grăsime, spre deosebire de zaharuri, nu pot fi transformate în glucoză.
Aşadar, de fapt, dacă faci rebus în fotoliu pierzi ceva calorii, dar nu prea slăbeşti. Tot cercetătorii invocaţi o spun clar: pentru a slăbi este nevoie de exerciţii fizice şi de o dietă sănătoasă.

Alergatul este o soluţie pentru a slăbi în mod semnificativ? Care este opinia / experienţa voastră?

Comments

comments

Previous

Puţin despre patimă, nebunie, obsesie

Next

Sa profitam de vremea frumoasa

6 comments

  1. 1. daca esti esti mai supraponderal, da , clar slabesti…transpiri, ai de unde transpira, ai de unde sa dai jos…

    2. daca esti mai fit si subtire, poti sa ai surpriza pe care am avut-o eu, adica sa mai pui ceva pe tine. La inceput, in primele 6 luni am luat de la 55kg la 57-58kg si aici m-am oprit. Sportul iti da pofta de mancare, ca si efortul intelectual de gen pregatie intensa pt un examen..deci mananci. Eu mananc, nu ma abtin, dar in alimentatia mea nu exista absolut deloc prajeli in ulei si dulciuri f putine.
    Alergatul te ajuta enorm sa te mentii in forma. Pe langa alergat mai ma duc o data pe saptamana la aerobic. E cu totul altceva, poate simti muschii de la burta mai intens lucrati, fata de alergat. Dar niciodata dupa o ora de aerobic, nu ma simt ca dupa alergat, cind am creierul oxigenat, toti muschii intinsi, inima mai antrenata. La alergat misti totul, totul vibreaza pe tine, esti intr-o continua miscare, mai ales daca bagi o panta :D. Creierul lucreaza mai multi hormoni ai fericirii… nu radeti, asa e..
    Daca puteti sa va abtineti sa nu mai mancati gras, nici seara dupa ora 7:00, daca puteti sa beti doua cani de apa pe stomacul gol dimineata, inainte de cafea sau sa mincati mai multe fructe. Carnea iar e necesara, mai ales intr-un sport care te solicita (fac o paranteza…eu nu prea mancam carne, dar am fost nevoita sa mananc din cauza unei anemii…nu in fiecare zi, dar trebuie), deci fara carne nu prea merge..
    Pt fete, celulita e cea mai mare problema. Cremele anticelulitice functioneaza numai pe un tesut incalzit, deci daca vreti sa aveti rezultate vizibile, faceti sport si dupa aceea crema.
    Aici tigarile si alcoolul nu-si au rostul, dupa un pachet de tigari este f clar ca nu poti sa alergi, nu? Si multe altele…

  2. Hahaha, buna asta cu Sudoku… va dati seama cat se poate slabi la rezolvarea unor probleme de matematica complicate??? Cu conditia sa faci asta o ora zilnic, in timp ce faci sport. 🙂
    Eu nu m-am ingrasat si nici nu am slabit de vreo 10 ani… variez in greutate, asa 1 kg, doua, nu mai mult. Si tot de vreo 10 ani mananc sanatos, adica zilnic fructe si legume. Mananc numai paine intermediara, cu cat mai multe fibre (la fel si pentru paste). Dulciuri rar. Nu sunt sportiva de performanta, dar fac zilnic cel putin 30 min. de exercitii. Exceptie fac vara cand ma pot plimba cu bicicleta o zi intreaga, pot face cateva ore caiac sau rollerblade. Si ma simt in forma. Fara sudoku 🙂

  3. Cred ca ne ingrasam atunci cand privam organismul de mancarea de care are nevoie la momentul in care are nevoie (adica alimentatie variata la ore regulate). Raspunsul lui este sa isi faca depozite (decat sa elimine prin intestinul gros, mai bine retine si pune deoparte surplusul de la cina – s-ar putea sa mai primeasca mancare abia la cina viitoare, caci stapanul nu obisnuieste sa manance dimineata si la serviciu este de multe ori prea ocupat pentru a-si lua pauza de masa).
    Cred deci ca alimentatia este esentiala pentru o greutate normala. Alergatul ajuta pe termen scurt, sa arzi grasimile in exces. Dupa o perioada, organismul „se prinde” ca trebuie sa aloce resurse si pentru ceea ce se consuma la alergat, asa ca va retine mai mult din alimentele pe care i le dam. Bineinteles, toate astea sunt valabile la un organism fara dereglari genetice.

    Si mie imi place sa alerg. Cu siguranta insa nu fac asta pentru slabit (as ajunge un pai), ci pentru tonus. Si pentru hormonii aia ai fericirii. Si pentru aceleasi doua motive fac in mod constant si Sudoku.

  4. Asta ziceam si eu, ca alergatul ajuta pe termen scurt, de exemplu la cei mai plinuti care au grasimi in exces.
    Da, sigur, facand sport, organismul cere si ca atare mananc si la ore regulate caci altfel nu as putea rezista, poate si de aici acele 3 kg in plus. Dar, dupa cum am spus, nu am mai pus kilograme pe mine. Greutatea s-a stabilizat. Nici eu nu alerg pt slabit, ci pt tonus si ca sa ma mentin in forma, caci de la o anumita varsta, kilogramele se pun si nu mai poti da jos asa de usor. Corpul se modifica…acum depinde f mult si de organism…ce tendinte ai…
    Clar insa, alergatul nu are de ce sa-ti faca rau, chiar daca incepatorii spun: „vai, cat de greu e”, „e solicitant”, „ma doare aia, aia”. Important e sa ai o inima sanatoasa si sa nu fortezi de la inceput, sa iei totul treptat. Azi 20 minute de alergare, maine 30 si tot asa, pauzele mai rare, panta, viteza…

  5. Multumesc frumos „Eu”, „Cora” si „Cristian” pentru comentarii. Multe lucruri adevarate si de bun simt in cele spuse de voi.
    Eu mai adaug doar ca mi-am permis sa editez putin comentariile voastre, incercind sa scot in evidenta lucrurile importante, care pot interesa pe cit mai multa lume.
    Marian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also