duminică, iunie 20 2021

La competiția organizată de Runners Club au participat vreo 400 de alergători amatori și încă vreo 150 de susținători pe margine.

crosnoapte

de Adrian Dohotaru

Mai mulți la proba de 4 km decât la cea de 10 km. Cred că pe viitor s-ar înscrie mai mulți la proba de 10 dacă ar fi altă locație, care să fie luminată și în care să nu fii nevoit să te învârți de cinci ori. Poate Parcul Între Lacuri, dacă primăria își va îndeplini promisiunea de a amenaja parcul din partea de est a orașului.

Să spun și că eu am luat locul 2 la proba de 10 km de la Crosul de Noapte, iar Ioana (Mica – n.e.) a câștigat proba de 4 km. Amândoi am alergat în echipa Societate Organizată Sustenabil (SOS), care este un grup informal de prieteni care militează pentru spații publice și verzi de anvergură. Scopul nostru este de a trăi într-un mediu în care calitatea vieții contează și nu într-unul în care fiecare privat ori instituție publică își îngrădește proprietatea și limitează accesul pe acel spațiu.

Mi se spune că în spații cum sunt cele ale USAMV, adică parcul și campusul, ori în Grădina Botanică și Parcul Babeș, ultimele două aparținând UBB, accesul este permis. Dar în campusul USAMV se poate intra doar în timpul orelor de curs, în week-end și în vacanțe nu, iar dacă portarul are impresia că nu aparții universității, nu te lasă să intri. Apoi, în Parcul Iuliu Prodan, bun pentru alergările de munte, deși e cam mic, există doar o poartă, dinspre Zorilor, fără a exista accese dinspre Mănăștur sau dinspre campus, ambele închise.

În Parcul Babeș și în Grădină se plătește taxă de intrare pe premisa că cine intră vrea să viziteze locul și să petreacă ore în șir în parc. Însă universitățile nu își pun problema că acestea pot să fie spații de tranzit excelente pentru pietoni ori alergători și o modalitate de a te detașa de stresul orașului, de a auzi un simplu ciripit de păsărele în locul huruitului mașinilor. Pentru 10-15 minute de trecere prin parc, lumea nu ar scoate 2-5 lei zilnic. De aceea, eu cred că accesul pe alei să fie gratuit, iar în spațiile îngrădite de făcut sport ori de vizitat serele unde e nevoie de un ghid, este nevoie de taxă.

Cum ar fi să ajungem din Zorilor spre centru parcurgând Grădina Botanică în drum spre serviciu timp de 10 minute? Cum ar fi să ajungem din Grigorescu în Mănăștur mai ușor dacă am intra prin Parcul Babeș și ar exista o poartă la podul pietonal peste Someș? Cum ar fi să ajungem din Mănăștur spre campusurile din Hașdeu, ocolind străzi cu trafic intens? Sau, neimplicând universitățile, ci primăria, cum ar fi să ajungem din Someșeni până în Gheorgheni prin Parcul Între Lacuri?

Am dat doar câteva exemple de spații pentru a căror deschidere mai mare și întreținere mai adecvată SOS a militat, dar sunt multe altele. Ele se vor deschide și vor fi amenajate corespunzător ca spații publice, ceea ce presupune acces general și gratuit, când va fi o presiune pe măsură și o conștientizare din partea instituțiilor statului, indiferent că sunt universitățile, primăria, consiliul județean etc. că o calitate a vieții ar trebui să primeze în oraș în locul cantităților de construcții și de afaceri și de comisioane care fac ca economia contemporană să funcționeze.

E nevoie de o infrastructură soft, aparent mai dificil de cuantificat, care să o corijeze pe cea hard.

Am expus de ce la cursă m-am înscris cu echipa SOS și cu tricou SOS, dar n-am apucat să schițez proba de 10 km. Am făcut o cursă tactică, am stat pe locul 5 primii doi km, apoi am ajuns pe 4 următorii 6 km, iar ultimii doi am tras mai tare. Am trecut de un atlet junior la km 8, iar pe ultimii 300 de metri l-am atacat pe cel care era pe locul 2, astfel remontând un avantaj de vreo 200 de metri pe care îl avea la mijlocul curesei. De regulă, atac pe turnantă când alergătorii sunt mai relaxați.

Ar fi trebuit să atac mai din timp pentru că am fost surprins că atletul de pe locul 1, Andrei Crainic, era doar la 30 de metri înaintea mea și poate că l-aș fi prins, mai ales în condițiile în care aleargă accidentat la competiții de amatori până la refacerea completă.

Locurile sunt mai puțin relevante în raport cu intensitatea participării. Cred că o persoană care alerga la prima competiție sau pentru prima dată 10 km aflată la mijlocul clasamentului era mai câștigată decât mine. Și era plăcut să vezi atâta lume alergând pe aleile din păcate asfaltate, cum n-am mai văzut până acum în Parcul Central.

În afară de cei 1.5 km de încălzire am alergat 3.5 km desculț prin parc. Am descoperit un tur făcut de juniorii atleți pe iarbă, care poate fi alergat desculț, din partea de parc de lângă stadion până la vreo 30 de metri de clădirea Universității de Artă și Design, unde este o sculptură superbă din PET-uri și bandă adezivă cu un porc zburător (care îmi amintește de promisiunile politice la alegeri).

Turul are 730 de metri, iarba este tunsă, s-a și format o cărăruie de pământ și cu excepția a două trei locuri unde te poți înțepa în crenguțe ori pietricele, drumul e fin și plăcut. Un masaj intens, talpa arde, iar la final simți cum tot corpul se revigorează.

Când m-am uitat pe tălpi, erau parfumate și pline de flori, lipite de rășina copacilor din parc. Talpa mea era un clasor în care se pun frunze și flori. Dar era un clasor psihedelic pentru că nu reușeam să cataloghez ceva anume și pentru că simțurile în noapte deveniseră sinestezice. Vinele obosite de pe talpă de după competiție erau nervurile frunzelor lipite, iar întunericul și pământul îmi erau plapumă în miez de noapte… vedeam stări de bine.

Îmi amintesc mai intens alergarea desculță în iarbă decât cursa. Ulterior, la Băișoara am mai alergat 5 km desculț duminica de la capătul de sus al rezervației Scărița Belioara, pe dealuri înierbate, prin apă rece de pâraie, prin mlaștini și mâl și călcând pe pietricele șfichiuitoare, până la vreo 4-5 km înainte de finișul Maratonului Apuseni. Dar despre Maratonul Apuseni, care are deja 600 de alergători înscriși, și despre discuțiile cu oamenii care îl organizează o să fac un „raport” de cursă săptămâna viitoare.

Iui, uitasem, sunt mândru și de premiile Crosului de Noapte, mai ales de abonamentul de trei luni la Hotel Belvedere, unde e cea mai dichisită sală de sport a orașului. Îmi place să înot acolo și cândva voi încerca poate un triatlon. Deocamdată voi înota regulat cu soția mea, ceea ce n-am mai făcut pentru că, de regulă, câștigam premii la săli diferite.

Comments

comments

Previous

Știri pe scurt. București și Cluj

Next

Hai la primul tău triatlon!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also