Info general

Cu casa închisă. Dar încă e nevoie de ajutor

EcoMarathon va stabili un record în ce privește participarea la alergările montane din România. Cu nouă zile înainte de desfăsurarea curselor de cros și de maraton de la Moieciu, toate cele 700 de locuri au fost ocupate. Asta după ce au ele fost deja suplimentate, iar solicitări pentru “un loc în plus” se înregistrează și acum.

Cifrele seci:
 400 de participanți la EcoCross (alergare pe distanța de 14 km)
– 300 de participanți la EcoMarathon (cursa clasică de 42 km)
– Alergători din 17 țări
– 201 fete participante. 57 la maraton
– 71 de alergători numai de la Ro Club Maraton

Organizatorii au însă nevoie de ajutor, mai precis de voluntari. Implicarea ca voluntar presupune:
– Să fii prezent la evenimentul din 7 mai și să te implici în organizare
– Să poți aloca o perioadă de timp activităților în care vei putea fi implicat

Activitățile posibile sunt:

* Direcționarea concurenților pe traseu.

* Ajutor la pasta-party.

* Să oferi informații către concurenți.

* Să ajuți la distribuirea kit-urilor de participant.

* Notarea timpilor pe traseu și a numerelor de concurs.

* Implicare în cadrul EcoKids, crosul pentru copii.

* Ajutor la amenajarea traseului (la balizare și debalizare)

Nu în ultimul rînd, un voluntar ar trebui să fie și un bun suporter al tuturor alergătorilor, pe care să îi încurajeze frenetic.

Cine dorește să ajute la buna desfășurare a EcoMarathonului Moieciu este încurajat să completeze formularul de aici.

Comments

comments

>
Previous post

Știri pe fugă. În lume

Next post

GrizonoToane: Cum am ratat un antrenament!

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *