Alergari

Cum am devenit campion national:)

champ1A fost doar a doua oara cind am alergat in sala si inca pe o distanta care nu imi e deloc familiara. Duminica am participat la Campionatele nationale Masters, un eufemism folosit pentru o competitie dedicata veteranilor, adica celor care au trecut de 35 de ani. In sala de atletism din complexul Lia Manoliu am alergat in proba de 3000 de metri.
Veteranii reprezinta o lume aparte. Multi dintre ei sunt trecuti de 55-60 de ani. Trupurile le sunt mai putin armonioase, unii au burti sau carnurile lasate, picioarele li se misca desigur greoi. Nu e insa nimic dezagreabil in efortul acestor doamne si domni care la virsta lor nu inceteaza sa faca miscare,  care sprinteaza cu fata schimonosita, care inainteaza poticnit. Insa efortul lor, determinarea sunt de admirat. La finalul cursei, fiecare dintre ei, chiar daca respira sacadat, chiar daca are fata leoarca de transpiratie, se bucura.
In cursa mea am pornit fara vreo idee clara in minte. Nu imi cunosteam ritmul potrivit pentru distanta de 3ooo de metri, nu stiam ce tactica de cursa sa adopt.
Am decis sa iau lucrurile cit de simplu se poate: pornesc moderat, incerc sa ma tin cit se poate in trena celui care conduce cursa, apoi pe final sprintez. Era singura tactica posibila pentru un novice ca mine.
Zis si facut. Nici nu stiu exact cite tururi de pista am alergat. Cred totusi ca 16. E aparent monotona rotirea aceasta in cerc pe o pista din lemn – acoperita, e drept, cu un material sintetic – care trepideaza la fiecare pas. Insa nu ai timp sa te gindesti la nimic altceva. Doar la cum sa inaintezi mai repede, cum sa mentii un ritm uniform, sa iti reglezi respiratia. In rest, mai vezi in fuga fata concentrata a vreunui concurent, sau ii simti respiratia rece in spate.  Cind si cind se aud indemnurile prietenilor de pe margine.
Cind aud clopotul ce anunta intrarea in ultima tura simt brusc aripi in picioare. Accelerez si termin cursa intr-un timp aproape rotund: 11min:00s:09. Sunt pe locul cinci la general, insa am terminat primul la categoria mea de virsta: 40+. Dupa mai bine de o ora, se respecta tipicul oricarei curse onorabile: premiantii sunt poftiti pe podium, se inmineaza medalii si tricouri de campion. Sa fiu sincer? Am fost putin emotionat, bucuros.
Pe drumul spre casa ma opresc pe stadionul Viitorul si mai alerg 6 km in ritm usor.

Comments

comments

>
Previous post

O discutie cu seful Decathlon

Next post

Cum se pregateste o campioana olimpica

Alerg.ro

Alerg.ro

7 Comments

  1. martie 9, 2009 at 9:21 am

    Felicitari!!!

    Acum, cu atat mai mult, meriti sa iti pun stampila aceea despre care mi-a zis Victor :))

  2. martie 9, 2009 at 9:40 am

    felicitari pentru performanta.

    Cred ca e foarte bine venita ca incurajare pentru maratonul ce vine 🙂

  3. romi
    martie 9, 2009 at 9:46 am

    Felicitari Marinel!

  4. momo
    martie 9, 2009 at 12:42 pm

    Allez Marion, Bravo Marion!

    se confirma ca „practice makes perfect” sau zi-i cum vrei, era timpul pentru niste lauri din aia de dragoste de alergat

  5. maricu13
    martie 10, 2009 at 7:59 pm

    Cu ceva intarziere, multumesc tuturor pentru felicitari. Lucrurile au fost insa mult mai banale decit par la prima vedere, adica nu e mare lucru sa obtii rezultate in conditiile unei concurente reduse.

  6. Andrei87
    martie 11, 2009 at 12:15 am

    Felicitari! Un timp foarte bun.

  7. […] mai bine înseamnă mai puţin! Exact acum un an de zile menţionam despre propria cursă de 3000 de metri, din cadrul Campionatelor naţionale masters. Ediţia de anul acesta a fost, din punct de vedere al […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *