Hulpav, cum altfel? Și asta s-a întîmplat într-o săptămînă în care pot spune că mai mult (sau cu efecte vizibile) am băut decît am înotat. Dar o să recuperez eu… Totul e să îmi găsesc un obiectiv. Jurnal de degustător de berbecuț  și expert în Black Friday, săptămîna 13-19 noiembrie 2017.

[Adrian Mila]

Mă bucuram săptămâna trecută că rentabilizez abonamentul la sală în noiembrie. Mamă, ce preț mic o să iasă pe ziua de intrare, nu ratez nicio zi a săptămânii.

Hm.

Marea mea problemă este că sunt evaziv în idei, exprimări, dorințe. Dacă mă întrebi dacă merg la vară la mare, o să ocolesc un răspuns direct. Dacă toate merg bine, merg la mare. Sau la munte. Nu lucrez niciodată cu certitudini, mereu evit să garantez ceva, de teama deochiului și a cozii lui Aghiuță. Cel mai bine este să nu fii sigur de nimic.

Când și când, rar, am certitudini și premoniții. Atunci sunt sigur-sigur-sigur. Sunt sigur că o să scadă dolarul, și el abia începe să crească, deși vândusem toți dolarii. Sunt sigur că vor ieși 6 numere la Loto, dar nu ghicesc și data. Cu cât sunt mai sigur, cu atât rateul este mai mare și mai tare.

Deci eram sigur, deja scriam jurnalul cu cele mai multe intrări la bazin într-o lună, adică în noiembrie. Evident, s-a ales praful.

Daca Luni înotam fericit într-o piscină relativ goală, Marți se schimbă treaba, piscina e plină de la prima oră și mă refugiez la sală, să mai fac din exercițiile de kinetoterapie, neglijate în ultimul timp.

Încă mai speram să recuperez Miercuri. Ar fi fost valabil, dacă nu ieșeam marți la o cârciumă. Stăteam la un colț de stradă și mă uitam, erau două case cu reclame diferite. Una era Thalia, restaurant, alta se vedea ispititoare și era Thai Spa. Mișto, sunau cam la fel, din păcate am ales mâncarea. Din păcate pentru că sunt pofticios și politicos, pap tot și apoi regret. Am rămas toată seara cu reclama luminoasă de la Thai Spa în minte, interpretată probabil în mod eronat, conform unor filme dubioase de pe net. Cu bafta mea, nimeream sigur ca maseur, singurul disponibil, un negru bărbos, în locul unor asiatice drăguțe.

Miercuri dimineață aveam un cap corespunzător, ca un trofeu de vânătoare. Era complet impropriu înotul în piscină, nu am văzut pe nimeni să își curețe colecistul în apă cu clor și exista riscul să nu îmi încapă țeasta pe un singur culoar, prea îngust pentru tâmplele mele. Așa că miercuri stau glorios fără piscină, cu un ten cu tentă galben-verzuie.

Recuperez și nu prea Joi, cu 2 km de înot.

Vineri era black-Friday. Mi-am propus clar și hotărât să cumpăr doar ce îmi trebuie. Urmăream de vreo lună o sculă cu denumire deochiată, ba duș bucal, ba irigator oral. Prețul minim fusese în vară, apoi a crescut și staționa. Până înainte de vinerea neagră , când a sărit la preț maxim. Eram convins că toată lumea va sta acasă la butoane, să comande la ofertă, pe naiba, era piscina plină la ora 6.

Stăteam în vestiar, am încercat să comand la Emag, sufletul, era site-ul blocat și m-am dus la sală. Am completat și cu jumătate de oră de înot, când s-a mai golit piscina, apoi am reluat distracția cu comandarea on-line. Găsesc scula, o comand, apoi văd că era și ofertă la ceasuri sport.

Ofertă, frate. Garmin Fenix 3 la 999 lei aproape că e pomană. Asta dacă aș fi fan Garmin, ceea ce nu mai sunt. Am cumpărat până acum trei ceasuri. Un Polar, care are vreo 7 ani și merge în continuare bine-merci. Și două Garmin.

Eu folosesc genul ăsta de ceas  doar la sport. Adică probabil într-un an îl port maxim 600 ore. Hai, 800, că poate am stat mai mult cu el la mână. Deci ar fi echivalent cu vreo lună și un pic de purtare non-stop.

Pot să înghit vrăjelile că încorporează tehnologie, și de aia o ceapă de plastic costă la preț întreg cât un televizor. Sau cât o combină țeapănă. Sau cât o mașină de spălat cu uscător, plus fier de călcat profesional. Doar că va avea o durată de viață la maxim jumătate față de agregatele menționate anterior.

Dar mi-e foarte greu să înghit vrăjeala că o curea de plastic costă cât un ceas la ofertă. Dă-o naibii de treabă, cureaua este peste 200 lei, ceea ce mi se pare o exagerare care bate spre șmecherie.

Asta nu ar fi nicio problemă dacă sărăcia aia de curea ar rezista pentru că, deh, înglobează tehnologie, de aia costă mult. Dar la primul ceas Garmin cureaua a explodat după fix doi ani, și ceasul era capsulat, la al doilea a ținut un an și jumătate (maaaxim 5-600 ore de purtare), deci este jmecherie pe față. Probabil dacă l-aș primi gratis aș fi fan și aș pune numai hastaguri cu Garmin și “mulțumesc, Garmin!”, dar așa, pe bani, mă enervează. Și oricum ceasul arată de zici că e brățară de urmărire.

Cam așa gândeam eu, ca vulpea care se uită la struguri, că ratasem oferta de la Garmin. Nu, nici nu îmi place de tine, urâtule.

Și dau peste oferta de la Suunto. Am rezistat să cumpăr Ambit 3 Peak, acum nu am mai rezistat la un Spartan Trainer, pomană, 849 lei, altă aiureală de plastic cu aspect de lucru neserios. Na, să încurajez și eu comerțul cu factură, că alea trei ceasuri de până acum nu au avut, venind din comerțul nefiscalizat.

M-am sucit, m-am răsucit, până la urmă am dat comandă. Nu sunt lămurit la ce naiba îmi poate folosi ceasul în actualul context, când merg doar la sală și la piscină, dar nu am mai rezistat.

Ilustrații: ello.com

Vineri seară am comis-o din nou. Iar am ajuns la cârciumioară. De data asta la Hanul lui Manuc, nu mai fusesem acolo de ceva timp, dar per total nu pot să spun că am pierdut prea mult. Mâncarea a fost bună, cotletul de  miel chiar mi-a mers la suflet. Da, și bulzul. Da, și pastrama la tigaie. Altele nu. Comand o bere la sticlă, vin trei fete și doi băieți să aducă cinci sticle, dar berea era caldă. Caldă, nu călduță. Poate așa se poartă, cine știe. De obicei berea caldă se asortează invariabil cu ciorba rece.

Berbecuțul ăla părea că cere ceva vin. Ospătarul era dintre ăia din lotul de ocnași. Părul plin de briantină, dat pe spate, admirator probabil al lui Banderas, încrunta fruntea orizontal, cu privirea tulbure a ochișorilor obosiți ai lui Benicio del Toro. Versat, îl simțisem din prima, cu specializările lui în upselling, cu marketing de la Spiru Haret. Comanzi o palincă de prună, el o recomandă pe cea de gutui. Normal, cu 80% mai scumpă. Trebuie să fiu mult prea beat ca să comand o palincă de 475 lei litrul, dă-o naibii. Nu vreți un platouaș cu aperitive, cu ceva brânzeturi, slăninuțe, alea – alea? Nu, nu vrem, că am rămas cu gândul la berbecuț, și nu încap toate.

Dar facem greșeala să îl întrebăm de un vin bun. Și începe, că nu există vin bun, că toate sunt numai poșirci, dar aduce ceva special. Vine fuga cu două sticle, dintre care una într-un copârșeu. Și începe cu poveștile, că se fac numai 5000 de sticle, etichetate, butoi de stejar, prostii neverificabile, de adormit copii. Bre, nu vreau să mă însor cu ele, vreau să beu.

Întrebarea vulgară a venit rapid: bre, ne lași, cât costă?

Mereu m-am întrebat cum mă vede lumea. Este evident că unii, de la prima vedere, își dau seama că am față de tâmpit sau că sunt Bil Gates fără ochelari, deghizat, să nu mă recunoască lumea. Probabil primează tâmpitul.

Pai 295 aia din care sunt 5000 de bucăți, 350 lei aia în copârșeu. Copârșeul cred că era refolosibil, poate și sticla cu număr. L-am trimis la plimbare, evident. Apoi a încercat să plaseze aceleași sticle la o masă cu doi amorezi, dar nu era așa mare iubirea ca să facă și vânzarea.

Faza neplăcută este că în meniul de vinuri nu figurau cele două sticle…

Celelalte elemente care nu m-au încântat sunt legate de niște dansatori amețiți de dansuri populare, de o cântăreață a cărei glorie a trecut de mult dar insista să ne cânte ceva special pentru noi, plus un nea cu niște papagali care extrăgeau bilete, pe bani, evident. Oricum, dacă ținem cont că unii străini erau super încântați și dansau în picioare pe muzică populară, se pare că unii au băut chiar niște chestii mișto acolo. Vroiam și eu ce au fumat ei…

Evident, este previzibil, Sâmbătă nu am ajuns la sală/bazin…

În același timp fac un gest aiurea, care nu trebuie făcut, și verific prețul la Suunto. La SportGuru era mai ieftin cu 10%, fir-ar al naibii de ceas.

M-am sucit, m-am învârtit, până la urmă am făcut comandă la SportGuru și am anulat comanda de la Emag, care nu fusese încă prelucrată. Acum îmi rămâne doar să constat că nu mai au ceasul pe stoc, când vor verifica luni comenzile (duminica nu lucrează). Asta-i soarta, voi spune, poate nu-mi era destinată ceapa aia de ceas.

Duminică dimineață pontam la sală. 2 km înot, bicicletă, kineto, saună, să recuperez din pagubă.

Spre lauda lui Emag, duminică la prânz aveam coletul, în cel mai inspirat loc cu putință, Oficiul Poștal. Cred că am ales varianta asta masochistă de livrare doar ca să am ce să comentez, dar nu am ce. Lucra și duminică și nu am stat deloc la coadă. Mă rog, pentru că mi-a ridicat copilul comanda, dar cică a mers rapid, ceea ce este complet neobișnuit pentru Poșta Română.

7 km de înot și ceva sală a fost toată activitatea săptămânii. Și iar am mușcat din ispita reducerilor. Să vedem dacă va ajunge la mine și Suunto.

Comments

comments

Previous post

„Educație prin Mișcare”. Și Maratonul 1 Decembrie

Next post

Carte. Există o ecuație a slăbirii

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *