luni, octombrie 21 2024

Resemnare sau inventivitate? În condițiile crizei economice, care continuă să afecteze mai multe țări din lumea întreagă, alergarea poate să ofere o soluție. Resemnare sau inventivitate? Depinde de alegerea fiecăruia.

Să vedem mai întâi cazul grecului Spyros (Spyridon) Louis. Da, poartă același nume cu eroul Greciei moderne, primul câștigător al probei olimpice de maraton, la Atena, în 1896. În plus, îi este nepot. Astăzi, Spyros Louis a decis să depășească situația de criză cu care se confruntă familia sa vânzând cupa câștigată de ilustrul său bunic. Trofeul, din argint, înalt de circa 15 cm are în primul rând o mare valoare simbolică.

„Este timpul să privim spre viitor, nu spre trecut. Am doi copii şi lucrul cel mai important este să le asigur viitorul„, spune actualul Louis, un pensionar în vârstă de 71 de ani. Trofeul pe care l-a moștenit urmează să fie scos la o licitație, pe 18 aprilie, de către casa Christie’s din Londra, în cadrul unei vânzări de obiecte olimpice. Spyros Louis speră să obţină din vânzarea cupei  între 143.000 şi 190.000 de euro.

Confruntat cu această situație neplăcută, statul grec a decis să intervină și să cumpere trofeul. „Acest obiect istoric aparține Greciei și vom lua toate măsurile necesare pentru a reuși să îl păstrăm, deoarece aparține patrimoniului nostru istoric”, spune Voula Patoulidou, ce reprezintă Muzeul Olimpic din Atena. „Trebuie să salvăm un trofeu care amintește de unul dintre cele mai importante momente din istoria modernă a Greciei”.

În schimb, Spyros Louis a anunțat că a luat decizia de a vinde trofeul în urmă cu doi ani şi atunci l-a propus statului grec, la un preţ mai mic decât era estimat, dar nu s-a ajuns la un acord din cauza lipsei banilor.

Criză și în Anglia. Aici rata șomajului a ajuns la peste 8 la sută, cea mai mare în ultimii 16 ani. Mulți tineri sunt afectați. Liam Morriss are 24 de ani și de puțină vreme a rămas fără loc de muncă. Sătul să stea în fața computerului și să caute locuri de muncă pe internet a recurs la o soluție inedită. De la începutul acestei luni a decis ca în fiecare zi să iasă să alerge pe străzile Londrei circa 10 kilometri. Este îmbrăcat cu un tricou pe care scrie mare: “Sunt absolvent, șomer și alerg pentru un job”.

Morriss, care este absolvent de management în industria muzicală este dispus să facă orice. “Sunt gata să învăț ceva nou și să îmi folosesc abilitățile. Îmi doresc o slujbă pe termen lung, o carieră și o să ies să alerg oricât va fi nevoie”. Tânărul speră ca inedita sa modalitate de a aplica pentru o slujbă să atragă angajatorii. Aventura lui Liam Morriss poate fi urmărită pe twitter la @Liammorriss #Jogging4Jobs.

Așadar, cum e mai bine: resemnare sau inventivitate?

Ilustrație: Mark de Groot

Comments

comments

Previous

Știri pe fugă

Next

Cum pot ajuta Hemingway și dansul

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also