Alerg.ro lansează un nou serviciu de promovare a informațiilor legate de alergare.

Totul a pornit din entuziam și, de mai bine de șapte ani de cînd există proiectul Alerg (ceea ce înseamnă site-ul Alerg.ro, revista cu același nume, suplimentele speciale dedicat anumitor competiții), entuziasmul a fost principalul nostru motor.

În tot acest timp am încercat să informăm – onest, complet, plăcut, rapid – despre competiții (de la cele mai scurte pînă la cele extreme), despre oamenii care aleargă (fie ei campioni aclamați de o lume întreagă sau anonimi aflați doar în competiție cu ei înșiși), despre cum să te pregătești, motivezi etc.

În tot acest timp, am crezut că efortul sportiv al alergării unei curse nu ar fi nimic fără o poveste însoțitoare. Că frumusețea fuleului, a unui sprint, grimasa de durere sau, dimpotrivă, euforia bucuriei toate acestea sunt redate cel mai bine printr-o imagine sau cu un verb bine ales.

De atunci încoace, multe s-au schimbat, cu bune și cu rele. E îmbucurător că lumea alergării a crescut foarte, foarte mult, numeric întîi de toate. Că tot mai mulți oameni ies în parcuri, în păduri, pe munți, să (re)descopere plăcerea de a face mișcare, de a fi aproape de natură. E îmbucurător că a sporit numărul competițiilor, al proiectelor individuale, ca și al produselor și serviciilor destinate alergătorilor (de la încălțări, la serviciile medicale, să zicem).

Această creștere numerică a fenomenului alergării ne pune însă într-o situație delicată. Entuziasmul nu mai e suficient pentru a menține calitatea informațiilor. Entuziasmul trebuie completat de tot mai multe resurse de timp și energie, ceea ce presupune costuri.

De aceea, am decis ca informația  ”comercială” (comunicatele de presă, informațiile despre produse sau servicii, orice anunț general / vînzare-cumpărare etc) să fie publicată de acum încolo contra cost, la un preț modic.
Doritorii au acum la dispoziție un serviciu simplu și comod de a-și publica informațiile comerciale. L-am numit ”Dă de știre”, se află pe webpage, coloana din dreapta și permite adăugarea unui anunț în format RSS (cu click pe ”Adaugă anunțul tău” și completarea formularului aferent).

Pentru început, toate informațiile publicate la rubrica ”Dă de știre” vor fi preluate și pe fluxul general Alerg.ro, ca și pe pagina de Facebook.

Cum ne dorim să menținem un nivel relevant al informațiilor publicate,  în perioada următoare intenționăm să lansăm și alte servicii Premium.

Pentru orice detalii suplimentare, puteți oricînd ”da de știre” la adresa marian.chiriac@alerg.ro

Să alergăm cu spor.

Comments

comments

Previous post

Unii aleargă munți (II)

Next post

Pro și contra. Învățăm sportul din cărți?

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *