În jurul meu numai hohoho și merycrișmăși… numai îndemnuri pentru cumsăfiumaibun. Eu de ce nu reușesc oare?
[Adrian Mila]
Fredonez reclama de la Tuborg. De Crăciun, fii mai bun, fii adevărat… What? Nu înțeleg nimic din mesaj, aș bea o bere, nu mi-e clară legătura dintre bere, Delia și bunătate.
Ok, hai să fiu mai bun. Îmi propun asta în fiecare an, îmi reușește doar parțial.
În primul rând, nu știu exact ce înseamnă să fii mai bun. Să ai rezultate mai bune? Să fii mai bun cu ceilalți? Cu cine? Educatoarele și profesoarele au, de exemplu, o idee aparte despre noțiunea asta, orice grup de părinți de pe Whatsapp poate să confirme. Toți doctorii au, de asemenea, o părere aparte despre obiectul bunătății de Crăciun.
Eu încerc din răsputeri să fiu mai bun, dar tot varză iese, e ca rezoluția de an nou, de luni mă apuc de slăbit, de pe 1 ianuarie ies la alergat etc.
La înot, de exemplu. Merg aproape zilnic la bazin. “Aproape zilnic” înseamnă cam 25-30 intrări/lună, ca să fim clari. Urăsc toate persoanele care îmi strică programul de bazin, pentru că altfel aș avea prezență 100%. Se pare că nu am măsură, nu pot să fac nimic normal, așa cum le-ar face un om.
Inițial, acum un an (nu zic doi si jumatate), am început cu un program complet antipatic, cu trezire la ora 5. Obiectivul era să înot cam 2 km, vreo oră. Apoi am vrut să înot 2,4 km într-o oră, ceea ce am reușit cu greu, prin august parcă. Am trecut la un barem zilnic de 2,4 km, pe o durată mai mare cu vreo 10 minute.
Săptămâna asta a fost la alt nivel. Trezire la 4:40, să fiu sigur de culoar la bazin, înot în jur de 2.6 km, cu un spor sâmbătă, că tot e zi liberă. Rezultatul, după toată zbaterea asta, este că înot la fel de prost ca în prima zi. Mai mult, dar la fel de prost. Deci nu reușesc să fiu mai bun. 18,7 km săptămâna asta, mai mult, dar nu neapărat mai bun.
La bicicletă treaba merge ca pe roate. Mă strecor printre picături, dârdâind pe două roți în traficul urban. Rapid, dar cam înghețat, strâng 73 km săptămâna asta până să vina iar ninsoarea.
Combinația bazin/bicicletă în decembrie seamănă a faliment. Când ies de la bazin transpir tot, mă urc pe biclă și pedalez transpirat în aerul rece, care bate și spre -5 grade. Sporul de vânt de 20-25 km/h nu ajută la creșterea confortului, după câțiva kilometri nasul meu arată ca decorațiunile alea ale duamnei Firea, cărora li se spune plastic “iar a pus primăria muci curgători”.
Bun nu știu dacă am fost, dar tehnic am fost mereu, iar înotul oxigenează creierul și ajută la venirea ideilor bune. Îmi aduc aminte de experiențele a vreo doi amici care s-au certat cu apa caldă timp de o lună. Așa că încerc experimentul dușurilor reci, să călesc organismul în prag de iarnă și să îmi aduc aminte de vremurile lui Ceaușescu, că în decembrie mai plânge lumea după el.
De la bazin trec direct la saună, încălzesc oasele vreo 10 minute, apoi aterizez la duș. Rece, dau bateria la rece-rece-rece, apoi bag cald și ceva șampon, apoi rece șamd. Foaaarte încântat sunt de curajul meu, ce bărbat tare sunt. Înfoi pieptul sub jetul înghețat, mă uit mai bine și mă gândesc că parcă termenul de “bărbățel” ar fi mai potrivit, mă gândesc să îmi las barbă, este clar că sunt un pui de viking, apa rece dă drum liber diminutivelor. Stau, mă gândesc, sunt mai bun decât vikingii, că ăștia nu știau să înoate, în fiorduri nu le folosea la nimic înotul, de aia coborau spre Saint Tropez cu bărcile, sau spre Bahrain. După vreo cinci zile sunt din ce în ce mai mândru de mine, deși cu atâta apă rece nu prea aș avea motive… Că așa dăm mereu vina pe apă, noi bărbații, că era rece.
Se topește vineri toată mândria, când șterg aburul de pe bateria termostatată și văd un +30 grade la “cold”. Nici recele nu mai este ce era odată, nu mai sunt la fel de bun ca acum 30 de ani.
Alergarea șchioapătă amarnic. Baremul de trei alergări pe săptămână, de întreținere, se îndeplinește cu greu. Fac o primă alergare într-o seară ploioasă, pe tartan, apoi mai reușesc doar două alergări pe bandă, chinuite tare. Mă omoară plictiseala, banda e un instrument de tortură lentă la foc mărunt. Cadența e mai mare, alergarea are aromă de periostită și fasciită. Ceasul arată o distanță mai mică, algoritmul probabil nu se ia după numărul de pași ci după puls, care este mai mic pe bandă, la aceeași viteză. Se fac 21,5 km, fără prea mari endorfine, nu am nicio șansă să devin mai bun la alergare.
Mi-am făcut un cadou de Crăciun. O înscriere la H3RO, la cea mai mică probă posibil, adică triatlon supersprint. De unde atâta sprint la mine nu știu. Mereu am preferat probele lungi, acum aleg varianta cea mai scurtă, care iese cu cel mai mare cost/km. La probă se întrec copilandrii sau începătorii și are cea mai slabă participare. Am ales supersprint-ul din lăcomie, este campionat național și are categorii de varstă din 5 în 5 ani, sper să ne strângem măcar 4-5 la categorie, ceea ce nu este sigur.
Cred că mi se potrivea mai bine proba de sprint (750 m înot, 20 km bicicletă și 5 km alergare) sau cea de triatlon olimpic, dar nu cred că 1,5 km de înot în mare în luna septembrie mi-ar veni mănușă. De fapt, dacă judec cât de cât lucid, și 400 m într-o mare rece și cu valuri pot să fie un lucru neplăcut. Totul este să nu devină o încercare imposibilă, că nu mi-am cumpărat nici neopren si nici trisuit. Și nici nu aș vrea să cumpăr, uite-așa, că oricum o să visez până atunci numai valuri de 2 metri, meduze de un metru și calamari de 12 m.
Prețul înscrierii era excelent și încă puteți profita de ofertă până în 18 decembrie, probabil cel mai mic tarif la un triatlon, posibil și datorită susținerii financiare consistente a concursului de către primăria Constanței, așa cum ar trebui să facă toate primăriile (finanțările primite sunt de 200mii lei în 2016, 300mii lei anul trecut și peste 500mii lei anul acesta). Inițial mi s-a părut că mi-am făcut un cadou, apoi că am găsit niște oameni buni, care au dăruit. Apoi am zâmbit.
Până la urmă eu am dat o sută de lei, care din momentul în care este dată devine nerambursabilă (poate ar trebui detaliat odată juridic elementul ăsta), este transferabilă dacă mai dau încă 60% în plus (se pare că cea mai profitabilă parte din concursul de alergări este să transferi înscrieri, aș face o firmă care doar asta să facă, să transfere înscrieri cu 60 lei), asta pentru un eveniment care va fi la peste mai mult de 9 luni, așa că nu este prea clar cine-cui face un cadou de sărbători, ei nouă sau noi lor.
În plus, la fel ca la kickstarter sau la biserică, ne bazăm pe încredere. Nu de alta, dar jumătate din informații sunt disponibile “în curând”, astfel că înscrierea, fără traseu, dată exactă, fără să știu kitul sau alte detalii, este un vot de încredere acordat organizatorilor.
Anul ăsta voiam să particip la campionatul național de duatlon, din fericire nu m-am înscris din timp, pentru că inițial s-a amânat, apoi s-a mutat din București la Grădiștea-Moieciu, ceea ce nu este chiar același lucru, mai ales că au fost trei date de concurs succesive. De aia zic eu că o înscriere înainte cu 9 luni este cam hazardată. Noi să fim sănătoși.
În rest, dacă vreți să fiți mai buni puteți alerga pe 25-26 decembrie în Parcul lumea copiilor și/sau să donați ceva bani. Inițiativa aparține lui Sergiu Ilieș și Ben Ami și este o alergare de 24 ore în sprijinul lui Vlăduț, care este bolnav și are nevoie de bani de tratament. Detalii aici.
Nu pot să nu remarc în final că domnul Dracnea rămâne un om la fel de bun și de grijuliu, mai ales cu cei condamnați, pasionat de amnistie și grațiere, mai ales dacă poate beneficia și el de ea. Sunt pline Costa Rica și Madagascarul de victime ale abuzurilor politice, ce naiba. Fiți buni. Nu știu cine naiba va fi bun cu noi, ăștialalți, care nu beneficiem de pensii speciale, sporuri, bonuri, Madagascaruri, Londre, Serbii șamd, dar asta este altă poveste. Fiți buni.
Ce ne facem după sărbători, putem fi iar răi?
Ilustrații: Capturi foto din volumul Crăciunul de Mihail Aldașin
Romanian
English