Cum de ce? Chiar dacă mă fac să arăt ca un star porno ajuns în șomaj, cel puțin se usucă repede. Iar asta ajută, uneori. În rest, am mai bătut niște recorduri la coborît cu bicicleta la vale, mi-am serbat cu vise deșarte ziua de naștere, am văzut cum Putin arată ca un țăran care se teme să nu răcească la amigdale și… și multe altele. Și toate doar în săptămîna 9-15 iulie 2018.

[Adrian Mila]

Jurnal de atlet urban

Programul la înot este să înot fără program. Îmi propun să fac măcar 2,4 km/zi și reușesc măcar atât. Sâmbătă plusez puțin peste 2.4 și termin săptămâna cu 17.2 km în 7 zile. Nu am energie, nu am obiective, de ce naiba să mă chinui când pot pluti liniștit?

Bicicleala este plăcută și simpatică. Marele avantaj este că există Strava ca program de monitorizare. Pe fiecare traseu pe care circul sunt introduse segmente cu tot soiul de clasamente. Pentru moral asta funcționează perfect, ești într-o posibilă competiție, cu costuri zero.

Am zonele mele favorite pe care trag tare uneori. Am renunțat de vreo trei săptămâni la bătrâna bicicletă de oraș, am încercat să îi reglez frânele și am reușit să le blochez aproape complet. A fost mișto, m-am târât până acasă cu frânele blocate pe roată, curgeau apele pe mine și mă târam cu 15 km/oră. Nu am mai încercat să le repar, am trecut direct la 29’er, care e mai greu dar merge mai bine.

Și încep să îmi fac noi recorduri și să primesc noi cupe pe vechile trasee. Deși sunt varză la biciclit (ok, și la biciclit), încă mai reușesc să fac recorduri personale pe drumurile urbane zilnice. Nu trebuie prea multă muncă, doar să prinzi o zonă mai liberă în trafic și ceva chef de efort. Nu prea mult, că pe urmă nu mai poți să le dobori, câte puțin, măcar o secundă pe săptămână să fie mai puțin.

Mă chinuie coborârea de la Polivalentă, de exemplu. Este cu o curbă fără vizibilitate, mașinile nu prea respectă banda, dacă nu accelerez înainte de curbă nu prind destulă viteză. O prostie.

Accelerez la vale, singurul obiectiv fiind să trec de 50 km/oră, și nu reușesc deloc. Ba apare un pieton, ba vine o mașină, ba nu am avut curaj să accelerez destul, ciclocomputerul nu a trecut până acum de vreo 49,4 km/h, cu toate eforturile mele. Îmi venea să râd, într-o zi nu am putut să accelerez și am coborât fără să dau din pedale în spatele unei mașini. Maximul de viteză fără să pedalez a fost de vreo 43 km/oră, ceea ce dă o imagine a eficienței mele când pedalez furibund.

Faptul că am mai făcut vreo două recorduri personale la ceas de seară, tot pe niște coborâri, nu este un mare semn de inteligență, dar este mult mai plăcut să accelerezi la vale decât să tragi la deal.

În aceste condiții reușesc până la urmă să pontez 100 km pedalați prin oraș.

Cu alergarea am stat în baremul autoimpus, am rămas la trei alergări, 24 km. Vineri seară abia mă mișcam, am alergat extrem de chinuit, sufocat de un „pace” de peste 6 min/km, duminică dimineață eram în vervă și marcam ușor câțiva kilometri cu 5:33. Nu că ar fi mare scofală, dar era plăcut. Ce ciudat. Este suficient să faci o alergare cu adevărat chinuită ca să te bucuri apoi, când oricum alergi mult mai încet decât acum doi ani.

Jurnal cu ziua mea

V-am spus vreodată că mă bucur că e ziua mea? Nu cred. Nu am răbdare acum să caut prin jurnale, cred că bocesc și mă vait în fiecare an, la fiecare aniversare. Peter Pan mai cheleste puțin, îi crește burta, se vaită și se zvârcolește inutil. Trece timpu’.

Așadar, la jumătatea săptămânii fu ziua mea, care mă trece într-o nouă categorie la triatlon, că ăștia au categoriile de vârstă cele mai îngăduitoare, alături de competițiile master de atletism. Faptul că de acum mă calific și pentru excursiile de seniori, cu pachete de croazieră pentru octogenarii flatulenți, nu este de natură să îmi crească buna dispoziție și optimismul.

Normal, mă gândeam să îmi fac un cadou în consecință. Păi dacă e bal, măcar să fie unul mai capabil, Trichallege, că au experiență, organizează în stil mare, este ediție aniversară. Și când zic că e stil mare nu mă refer la organizarea de concerte după concurs, că nu prin astea le dau note, ci prin capacitatea de a face un eveniment care să meargă bine. Mă rog, mai au și rateuri, dar sunt probabil cei mai buni. Mamaia, la jumătate de septembrie, probabil trafic redus la biclă, poate ceva vânt, poate apă cam rece. Mă tot învârt, mă tot foiesc, hai să ne uităm la supersprint, că pe asta îl fac și băut fiind.

400 m înot, 10 km bici, 2.5km alergare. Pe bune, e mai mare alergarea în tranziții decât alergarea propriu-zisă, chiar ar fi pe calapodul meu de Cenușăreasă falită. Cercetez, apoi încep să bombăn. Categorii de vârstă pe măsura mea. 14-16 ani, 17-19 și +20, sau cam așa ceva. La naiba, mă și văd încheind jalnic toate probele, numai să fiu închizător de pluton nu aveam chef. 28 de înscriși, dintre care unul de 7-8 ori, aș arăta ca un bunicuț ieșit cu nepoțeii la plajă. Mă tot codesc, până la urmă dau cu banul. Iese stema, închid formularul de înscriere și las o lacrimă să curgă pe tastatură. De la ceapa din salată.

Mai trec două zile, la naiba, ce mi-e 400 m, ce mi-e 750 m de înot. Hm, aproape dublu, dar dacă nu sunt foarte beat cred că reușesc să fac și 20 km pe cursieră și 5 km de alergare. Taxa de pornire era aceeași, deci clar merită mai mult, pentru că au categorii de la 50-59 ani, deja sunt înscriși mai mult de 100 de amatori. Destul de puțini, zic eu, dar asta este bine, taxa este încă rezonabilă (crește cu numărul de înscriși).

Am fost prin 2010 cred la cursa lor, m-am uitat cu gura căscată la triatloniști, era vânt și erau niște valuri urâte în ghiol, înotul nu a fost atunci în mare. Noi mersesem pentru alergare, era cursa de 10 km ca antrenament MIB, am aflat cu surprindere că este necronometrată, cred că și uitaseră de ea după cum a decurs. Atunci, cu o frică enormă de apă, eram sigur că nu voi ajunge niciodată la un triatlon, acum mă cam mănâncă.

Citesc regulamente, intru-ies de pe pagină, mă scarpin, pregătesc cardul, hai să mai dau o dată cu banul, să hotărască Fortuna. Ptiu, iese iar stema. Îmi trece un gând fugar, doar la proba olimpică merită să mergi, aceeași taxă, dar distanță de 3-4 ori mai mare, plus că au categorie 55-59, aici ar fi de mine. Hai, mai Mila, nu întinde prea mult coarda. Să mai dau o dată cu banu’? Nu, ai dat deja de două ori. Hai, 3 din 5? Nu, am spus nu, nu rămâne.

Așa că probabil rămân fără triatlon anul ăsta, cu excepția celor pe care mi le organizez singur la Daimon. Super-super-sprint, și gratis, mamă soacră. Chiar, cred că îmi fac în week-end un superspint, că tot merg cu bicla la sală și îmi bag la punctele de alimentare și o porție de mici, bere și prăjitură de după, na, să moară toți dujmanii.

Pussyyy, Putin

M-am uitat doar cu un ochi la finala Campionatului Mondial. Asta ar mai lipsi, să sufăr când dau unii cu piciorul în minge. Nu îmi plac deloc fotbaliștii, cerșeala lor dramatică după un fault, tăvălitul de durere după un ghiont școlăresc. Mi se face părul măciucă atunci când mă gândesc la faptul că sunt fotbalișți care au valoare de transfer mai mare decât cea a Sidex Galați, Petrom, IMGB etc… Nu se poate bre, chiar așa, dacă nu ai bani să cumperi un fotbaliator iei Petromul sau Sidexul… Ba se poate, ar spune unii.

Foarte mișto reluările, foarte mișto imaginea. Cum zicea o prietenă, se vede calitatea înregistrărilor video de la KGB. Simpatic și domnul Putin, a arătat ce înseamnă ospitalitatea rusă. Pe bune, nu contează că vreau să fiu țăran și sunt singurul care stă sub umbrelă când îi plouă pe toți, domn și doamna președinte invitați. Sunt țăran, asta e. Dar așa părea că este doar un țăran sensibil la amigdale și cu frică să nu i se ude freza, departe de bărbatul care mă așteptam să stea la bustul gol în ploaia rece. Pussyyyyy. Patetic, în loc să inspire aroganță de unic proprietar de umbrelă în ploaie, uite bă, eu am umbrelă, săracilor care sunteți…

Din ciclul una caldă-una rece, nu se poate trece cu vederea parada francezilor, de ziua națională. Simpatică foc. Întâi au încurcat butoaiele cu vopsea de la avioane, de au bălțat steagul Franței.

Ca model de planificare și organizare mi s-a părut că au fost exact ca în bancul ăla, să îți iei întotdeauna parfum franțuzesc, mașină germană și haine italieneşti, nu varianta amestecată. Pe același principiu, când vreți să organizați o paradă să luați ca organizator un chinez, un rus sau un nord-coreean, nu un francez. Probabil posibila condamnare la execuție cu tunul face minuni, ce să zic.

Faza cu motocicliștii care s-au ciocnit la paradă mi s-a părut inspirată din filmele cu jandarmii lui Louis de Funes, mai ales când se chinuiau să ridice motocicletele căzute și nu reușeau. Cred că nu este exact genul de notorietate pe care ți-l dorești în cartier, să auzi peste vreo 20 de ani la coadă la lăptărie, uite-l bă pe ăla care a căzut cu motorul la parada din 2018.

Recomandări de cunoscător

În calitate de consumator amator vă fac, moca, și câteva recomandări:

#1. Slip de baie Adidas, material Infinitex. Comod, croială mișto, senzație foarte plăcută la purtare. Asta dacă vreți să mergeți două zile pe an la ștrand sau la mare. Pentru că dacă mergeți la piscină este posibil să vă iasă bucile și cocoșelul prin Infintex-ul lui peşte. Materialul se destramă rapid (mă rog, rapidul meu), toate firele elastice din material se rup, textura devine străvezie și nu știi dacă mai ieși cu slipul din apă sau rămâne să plutească în urma ta.

#2. Șlapi Arena. De bazin, frate. Nu i-am purtat foarte mult. Au niște găuri în talpă, să evacueze apa. O prostie, apa se scurgea oricum de pe talpă, ca la orice șlap normal. Dacă ieși cu ei la plajă prin găurile alea intră tot praful, mai trebuie puțină apă și vei avea două pete negre pe fiecare talpă. Ok, s-au inventat piatra ponce și pânza de flex. Doar că după câteva zile am rămas în drum spre mașină și fără un șlap, pe motiv de dezlipire cruntă și totală a baretei. Și citisem pe net exact asta la un review….

#3. Boxerii roșii de la Decathlon. La raionul de alergare. Ofertă, să ia toată lumea, de preferat bărbații. I-am luat acasă, îi probez și nu mă mai pot opri din râs în față oglinzii. Boxeri elastici, roșii, am un aspect de star porno ajuns în șomaj și cerșind la Camera de muncă un post de striper. Mă gândesc la care din cunoștințele mele sportive să recomand modelul ăsta de lenjerie, poate reușim să facem o alergare gen Full Monty. Iau aspiratorul, pun Queen și dansez în fața oglinzii plin de încântare, Freddie Mercury m-ar invidia.

Eii, în realitate sunt excelenți. Materialul este perfect, elimină transpirația, nu provoacă rosături (normal, la cât de indecent de mulați sunt).

Plec vineri spre ANAF să plătesc niște taxe. Cu bicla. Caaaald, cald de mori. Cu o lipsă totală de inspirație iau pe mine o pereche de pantaloni bej, destul de plăcuți și subțiri. Mă dau jos de pe biclă după câțiva kilometri și nu mai știu cum să țin rucsacul. Din fericire am un rucsac mare, cam cât un Uber Eats, cu care reușesc să acopăr pata frontală de umezeală, cam din zona de contact cu șaua de la biclă. Merg cu pași laterali, cu rucsacul în față, cu spatele lipit de perete, cu nădragii uzi, cu aspect de bețiv bătrân cu vezica slabă și care a prins coadă la budă. Arăt horror, sau cel puțin așa mă simt.

Nădragii s-au uscat cu greu, în vreo două ore. Boxerii erau uscați, din păcate nu cred că puteam să pedalez în boxerii ăștia prin centru, că mă arestau în mod sigur. Nu știu exact la ce folosește să ai boxeri uscați într-o pereche de pantaloni uzi, dar dacă aveți curaj puteți renunta la pantaloni, boxerii sunt excelenți.

#4. Pâinea cu maia. Aici nu reușesc să fac recomandări, doar constatări și să cer sfaturi.
Am în cartier deja vreo trei brutării mai cu pretenții. Pâinea costă cât 3-4 pâini standard dar ceva din sângele meu de aristocrat îmi cere să iau din când în când o pâine artizanală.

Mă rog, pâinea cu drojdie e de trei ori mai scumpă decât o pâine standard. Cea cu maia e de 4-5 ori mai scumpă, că e crescută domol. Normal, din cele 10 pâini care le vând pe zi trebuie plătită și chiria spațiului. Nu am înțeles nimic din pâinea asta cu pretenții, dar m-am simțit și eu bine dacă pap dimineață o pâine gălbejită de la turmenic, chiar dacă e mai scumpă decât cotletul de porc fără os. Self respect.

Are niște avantaje, primul fiind acela că mănânc mult mai puțină pâine. La cât de scumpe sunt implanturile dentare, o masă standard implică un consum de vreo două feliuțe de pâine. Foarte bună. Coajă tare, cu consistență și tărie de cărămidă Porotherm, miez acru, nu absoarbe apa și nici saliva, învârţi în gură un bol de cauciuc colorat sau cu semințe și te gândești ce să faci cu el, dacă trece de epiglotă. În jos.

Până acum, invariabil, a fost tare, dură și consistentă. Mi-a căzut o feliuță, de frică să nu se spargă gresia am prins-o pe metatarsiene, cu risc de fractură multiplă. Dacă te prind jandarmii în Piața Victoriei cu un sandwich cu pâine d’asta, sau, Doamne ferește, cu o baghetă, cred că riști să o furi rău de tot pentru port de armă albă.

Deja mă consolasem cu prețul exagerat și consistența ciudată, până a apărut a treia brutărie. Pâinea cu drojdie e pufoasă și gustoasă. Pâinea cu maia, culmea, în contradicție cu ce cumpărasem de la celelalte două, este pufoasă și gustoasă. Scumpă, dar măcar se poate consuma clasic, nu prin înmuiere cu o seară înainte.

Senzația mea este că o mare parte din produsele astea provin de la ceva corporatiști reprofilaţi, care și-au descoperit chemarea de brutar după 20 ani de grafice în multinaționale, ăsta pare trendul. De ce naiba mă încăpățânez eu să cumpăr experimentele lor, asta încă nu știu. Probabil ca să îi încurajez, deși nu știu dacă asta este ceva sănătos. Mai bine s-ar apuca de cultivat lavandă, ar fi mai puțin periculos pentru toată lumea.

Dubiul meu, la care am nevoie de lămuriri este simplu. Oricum am tușit în biserică, întrebând duminică “auziți, dar o pâine cu maia care nu fie făcută cu beton aveți?”. A răspuns extrem de supărată că așa e pâinea cu maia, mai densă. Cred că avem ceva neînțelegeri cu densitatea asta, de la ce nivel de referință plecăm..

Deci. Ăsta de face pâinea mai pufoasă este singurul în stare să facă o pâine comestibilă, fără aspect de cărămidă și consistentă lemnoasă, sau a scăpat ceva drojdie, de plictiseală că nu mai crește?

P.S. Poză cu boxerii nu pun, că de la postarea unei  poze în slip mă umplusem de reclame la cluburi dubioase.

 

Comments

comments

Previous post

Usain Bolt se apucă de fotbal

Next post

Cum să îți verifici nivelul de pregătire

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *