Terorizat de sosirea căldurilor de vară şi hotărât sa minimizez pagubele produse de ele asupra organismului personal, mi-am cumparat o pereche de Adidas Climacool (unul dintre sutele de modele), care are specific faptul că sunt găuriți peste tot. Chiar și zonele de rezistență mecanică sunt confecționate dintr-o plasă foarte tare. Evident, nu puteau lipsi găurile din talpă, care favorizează apariția unor puternici curenți ascendenți de aer prin pantofi. Într-adevăr, acești pantofi respiră.

Și primul lucru pe care l-au respirat au fost două sute de grame de apă, cînd, la primul antrenament cu ei am călcat într-o baltă nu mai adâncă de un centimetru, dar care a profitat de găurile din talpă ca să intre toată în pantoful meu drept. Ba m-am mai și speriat, pentru că nu eram obișnuit să simt ud chiar în mijlocul tălpii atunci când calc pe o mică porțiune umedă de pe pista stadionului. Am avut senzația că am călcat cu piciorul gol și m-am uitat repede în jos ca să văd dacă nu cumva mi-am uitat adidașii acasă.

de Viorel Ghiță-Grizon

Proba de foc la care i-am supus a fost duminică, în ziua când s-a dat startul fabuloasei curse TransRomania Run 2011. Am avut onoarea să parcurg primii 27 de km alături de curajoșii care aveau ca destinație localitatea Borș.  Startul s-a dat din Constanța, iar traseul străbătea mijlocul agricol al Dobrogei, din al cărui sol creșteau vii nesfârșite și livezi bogate.

Din cauza căldurii excesive și a curentului creat de TIR-uri, o parte importantă din sol plutea deasupra pământului într-un strat subțire, sub formă de praf. Prin acest strat de praf cei doi adidași ai mei înaintau continuu, făcând salturi ușoare.

Rezultatul acestei activități s-a văzut când am ajuns acasă (fusese o zi grea, cu doar două ore de somn, cu plecarea din București la ora 3 dimineața și revenirea la 3 după amiaza). Am descuiat ușa, m-am descălțat în holul întunecos și am intrat în sufragerie, așteptând aplauzele familiei.

Dar, în loc de aplauze am văzut doar priviri încruntate, îndreptate în jos. Am urmărit direcția  privirilor și am ajus la ciorapii mei noi, care cu 12 ore în urmă fuseseră de un alb strălucitor, iar acum arătau de parcă terminasem Cursa de Alergat în Ciorapi Prin Noroi.

Rușinat, m-am întors în hol, mi-am scos ciorapii și am intrat din nou plin de speranță. M-a izbit aceeași încruntare și aceleași priviri. M-am uitat din nou în jos. Arătam de parcă vizitasem în picioarele goale Vulcanii Noroioși și abia se uscase materialul de pe picioare.

Morala este că pantofii Adidas Climacool respiră, fără nicio îndoială și respiră adânc. Aș vrea să propun totuși producătorului ca pe lângă funcția de respirat (realizată exemplar) să-i înzestreze și cu o funcție de tușit, ca să mai tușească naibii afară praful respirat, că ajungi altfel să te întrebi dacă nu e mai bine să alergi în modul economic, adică fără pantofi.

Comments

comments

Previous post

Diagonala nebunilor – ziua 1

Next post

Primul Maraton. O nouă experiență

Alerg.ro

Alerg.ro

4 Comments

  1. Mariana
    iunie 21, 2011 at 3:10 pm

    Producatorul nu a adaptat pantofii la conditiile de alergare de la noi ( conditiile de mediu). In alte parti si descult daca alergi esti la fel de curat ca daca esti incaltat.
    Ceea ce respiram noi respira si pantofii! 🙂

  2. gicu
    iulie 16, 2011 at 2:20 pm

    cei mai buni adidasi pe care i-am cumparat vreodata. dupa 200 km cu ei in cateva saptamani..nici o durere de genunchi, nici o accidentare. 🙂

  3. alex
    septembrie 29, 2011 at 1:27 pm

    Morala este că pantofii Adidas Climacool respiră, fără nicio îndoială și respiră adânc. Aș vrea să propun totuși producătorului ca pe lângă funcția de respirat (realizată exemplar) să-i înzestreze și cu o funcție de tușit, ca să mai tușească naibii afară praful respirat

    rad cu lacrimi :))))))))))))))(detin si eu 1 pereche de climacool si este f adevarat ce ati scris )

  4. eu
    noiembrie 10, 2012 at 12:54 pm

    Normal ca daca sunt gauriti intra si apa si praful. Mai ramane sa va turnati o galeata de apa in cap si sa va mirati ca aveti parul ud. Aveti dreptate, cei de la Adidas sunt niste prosti. Si foarte ghinionisiti ca nu va au in echipa.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *