Gabriel Solomon e proaspăt tuns, nu mai are nici barba de cîteva zile. E precum un elev  în prima zi de școală, ferchezuit, bucuros fără un motiv anume, are un aer jucăuș. Șerban Chiurlea e evident concentrat și a renunțat pe moment la tonul glumeț caracteristic. Pare singurul conștient pe deplin de dificultatea demersului lor. Pe fața lui Corin Zinz nu poți citi aproape nimic. Ardelean sobru, stă tăcut în colțul lui. Se vede însă că e tare ca o stîncă.

Ei sunt cei trei alergători care vor încerca în următoarele două săptămîni să realizeze o premieră: traversarea României în alergare, de la est la vest. 822 km. Din Constanța pînă la Vama Borș. Lor li s-a alăturat și Daniel Mușat, care va parcurge doar jumătate din acest traseu. Daniel e senin, liniștit, zîmbește cu moderație.

***
S-a pornit cu mult entuziasm în prima zi a TransRomania Run. Celor 3+1 alergători li s-au adăgat alți șapte prieteni care au ținut morțiș să fie alături de ei în această primă zi. Plus șase însoțitori.

Glume, sporovăială multă, rîsete. Pe străzile aproape goale ale Constanței grupul alergătorilor face o notă discordantă. Culorile vii ale tricourilor, corpurile în mișcare, multă veselie, după cum spuneam, toate acestea atrag privirile puținilor trecători. În intersecție, la stopuri, șoferii privesc mirați.

Grupul înaintează constant, la o viteză destul de mare pentru acest gen de alergare. Suntem încă în oraș, e mult entuziasm.

Odată cu ieșirea din Constanța, grupul începe să se răsfire. Fiecare va alerga în ritmul său, este extrem de important să îți conservi în acest mod cît mai multă energie. Cinci-șapte-nouă-unsprezece kilometri. Se avansează aproape pe negîndite.

În curînd însă, condițiile se schimbă radical. Alergarea pe trotuar, prin oraș, e înlocuită de cea pe marginea șoselei cu două benzi. Alergarea la umbră cu cea în cîmp deschis. Se avansează tot mai greu. Numai Gabriel – căruia îi e greu pînă se trezește cu totul –  o ține în pas alert, se distanțează. Corin pare și el mai lent decît de obicei, iar Șerban și Daniel sunt un model de constanță: nimic nu pare să îi scoată din ritmul lor egal.

E cald, tot mai cald. Toți alergătorii se mută de pe partea stîngă a drumului – unde e recomandat să alergi – pe dreapta, unde mai ai șansa cîte unui petic de umbră de la vreun copac pricăjit.

La fiecare 5 kilometri o scurtă oprire obligatorie. Se iau cîteva guri bune de apă sau băutură de hidratare. Eventual cîteva fructe sau alune, o mușcătură dintr-o banană sau un iaurt. Organismul nu poate accepta mai mult. Cîteva mișcări de desmorțire, fața clătită cu apă, cîteva vorbe schimbate cu cei din jur și din nou la drum.

Din nou apoi infernala, repetitiva mișcare a picioarelor. Pas în aer după pas în aer. Pas mai lung sau pas mai scurt. Alergare.

Constanța-Ovidiu-Lumina-Oituz-Mihai Kogălniceaunu. Localități pe traseu. Case nu foarte mari (asta dacă ignorăm cartierele de vile), curți îngrijite, cu viță de vie și flori. Hămăit de cîine, de după gard. Cîte un butic deschis, bărbați la berea de duminică de dimineață.  Aeroport la Kogălniceanu. Niște matahale de avioane par să doarmă, inerte. Nici țipenie de om prin jur.

Altfel, între sate, cîmp deschis, cît vezi cu ochi. Cu grîu, floarea soarelui, orz. Mulți maci, roșii ca sîngele. Și pe dreapta și pe stînga. Niște eoline se învîrt molcom în zare. Abia adie un vînt uscat. Numai soarele nu iartă. Prăjește tot mai tare, lovește în moalele capului.

Sub tălpile picioarelor bitumul drumului încă se menține ferm. Peste cîteva ore doar piciorul va intra puțin, dar vizibil, în carnea neagră a drumului. Acum trebuie să fii însă atent la drum. Se circulă mult, neașteptat de mult, pe drumul ce leagă Constanța de Slobozia.  Autoturisme mai mari sau mai mici, mai dichisite ori nu prea însă și TIR-uri, matahale periculoase care riscă să te atragă în golul de aer creat cînd trec prin preajma ta.

După vreo 27 de kilometri se oprește primul grup de alergători-însoțitori. Dan Lixandru, Viorel Ghiță și Gigi Preda au călătorit peste noapte doar pentru a fi alături de cei plecați pe Diagonala Nebunilor. Să nu îi privești cu invidie cînd îi zărești într-un jeep unde sigur au aer condiționat? 🙂

Măcar dacă ar fi luat și soarele cu ei… Așa, soarele e sus, arde în continuare, iar noi pe șosea parcurgem kilometru după kilometru.

O astfel de cursă nu are istorie, de fapt. Totul e aparent monoton, totul e mișcare repetitivă, o litanie a corpului: să nu te oprești, să nu te oprești, să alergi, să alergi, să nu te oprești, să nu te oprești. Iar și iar.

E destul de greu de descris ce simți. De fapt, nu gîndești mare lucru. Mintea ți se golește aproape de orice gînd, se asortează cu peisajul, e precum un cer fără urmă de nor. Ah, dacă nu ar fi soarele ăsta totuși. Te agăți de cîte un detaliu: atenție să nu calci pe piatra de la marginea drumului, ferește spre stînga, se vede în apropiere un nou TIR.

Și fragmente de gînduri:  oare TIR-ul ăsta o transporta din nou animale? Iarăși o să simt miroul greu de bălegar? deși e bine și așa, decît să te ardă doar aerul uscat… oare unde e mașina de sprijin? iarăși s-au oprit prea departe? dacă nu sunt nici după curba asta eu o să mă iau de ei, nu sunt atenți la detalii!

Dar nu te oprești nici după ultima curbă, chiar dacă nu e acolo mașina de sprijin, cu apă, cu lichide, cu ceva care poate să astîmpere setea. Se bea hulpav, aproape orice: apă, Isostar, Sponser, coca-cola, pepsi, sprite, din nou apă. Se bea mult, deși știi că apoi – pentru o vreme – o să ai stomacul plin și auzi apa cum ți se bălăngăne în stomac și te stînjenește la alergat. Dar nu poți să nu bei. Simți nevoia de lichid simplu, dar curînd apa pare sălcie, simți nevoia de ceva acidulat sau dulce, dar curînd nu mai ai poftă nici de așa ceva.

Nicolae Bălcescu – Dorobanți – Gălbiori. Alte repere pe drum. Aceleași tip de sate, de fapt. Același soare, aceeași încrîncenare de a nu te opri. Se aleargă însă mai încet. Chiar și Gabriel încetinește, se oprește mai mult la punctele de alimentare, clar nu vrea să forțeze. În schimb, Corin accelerează (sau, mă rog, cît se poate întîmpla așa ceva în condițiile date) și trage de el. Pe Șerban și Daniel nimic nu îi scoate din ritmul lor: constant, moderat.

Legat de Crucea, punctul final al primei etape a TransRomania Run se pot spune doar două lucruri. Lucruri diferite, în funcție de starea de spirit. Ori ceva așa mai brutal și mai direct, gen „crucea mamii ei de viață“, bucuros că s-a terminat. Ori ceva mai moale, mai resemnat:  „i-am pus cruce și ăsteia„.

Cert e că la Crucea au ajuns cu bine atît cei 3+1 alergători ce vor să parcurgă Diagonala nebunilor, cît și cei trei prieteni care au ținut să le fie alături: Iulian Dideanu, Liviu Bica și Marian Chiriac. Plus echipele de susținere: Ioana Chiurlea, Cristian Chiurlea, Oana Badea, soția și un prieten ai lui Corin Zinz.

Au fost aproape 57 de kilometri. A fost prima zi din Diagonala Nebunilor.

Timp de două săptămîni veți putea citi relatări despre cursă  pe http://chiurleas.blogspot.com, www.gabrielsolomon.ro, www.alerg.ro, dar și pe alte canale media (www.maraton.info.ro, www.hotnews.ro)

Comments

comments

Previous post

GrizonoToane: Despre metabolism

Next post

GrizonoToane: Despre surprizele pantofilor de alergare

Alerg.ro

Alerg.ro

3 Comments

  1. Serban
    iunie 20, 2011 at 8:45 am

    Superbe tricouri…

    In rest, numai de bine!

  2. Viorel
    iunie 20, 2011 at 1:21 pm

    Nu mergea aerul conditionat in jeep. Era stricat. Ar fi trebuit sa punem un afis mare cu „Nu merge aerul conditionat”, dar nu ne-am prins. Glumesc, desigur. Vorbeste invidia celui care s-a oprit la jumatatea etapei si a plecat acasa cu lasitate. Desi, sincer sa fiu, eu nu mai puteam. Era si foarte cald. In plus dormisem doar doua ore in noaptea aia, pentru ca am plecat pe la trei si ceva din Bucuresti.
    Felicitari pentru cursa ta, si sa le tinem pumnii curajosilor care continua lupta.

  3. Mariana
    iunie 21, 2011 at 3:25 pm

    Curajul vostru este dincolo de limita normala iar cursa este ca una in Sahara.
    Va urez sa ploua, sa mai curete aerul, drumurile si sa aveti parte de racoare !
    Succes mai departe si va urez sa ganditi bine si corect cursa pana la finalul ei, oricare ar fi acela!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *