Deși nu e specializată exclusiv pe acest gen de curse, Denisa Dragomir a devenit cea mai bună alergătoare din Europa în probele de tip skyrunning

Foto: skyrunning.com

Alpi, nordul Italiei. Veia Sky Race, o cursă de tradiție (31km lungime, +2.600m diferență de nivel) care pe 7 septembrie a găzduit și Campionatele Europene de skyrunning (individual, proba combinată și pe națiuni).
Se aleargă pe așa numitul ”Traseu al contrabandiștilor”, lung de 31km, cu +2600 diferență de nivel pozitivă. Se ajunge la altitudinea maximă de 2.450m. În cursele pentru europene participă 166 de alergători din 22 de țări. Alte cîteva sute sunt la cursa open.

La fete, Denisa Dragomir pornește tare, preia conducerea, talonată în permanență de un grup alături de care merge aproape cap la cap pînă pe la jumătatea cursei. În cele din urmă, se desprinde decisiv și cîștigă în 3h:23min:30sec, la doar trei secunde de recordul cursei, pe care tot ea îl deține. Oricum, la mai bine de cinci minute înaintea suedezei Fanny Borgström. ”Sunt atît de fericită după această victorie. Nivelul cursei a fost foarte ridicat de data aceasta și m-am temut că nu o să pot duce ritmul, dar am dat tot ce e mai bun din mine și am reușit. E incredibil să cîștig această cursă pentru a cincea oară”, va spune Denisa Dragomir pentru Skyrunning.com.

La băieți, campion european sky a devenit spaniolul Jan Margarit, în 2h:53min:57sec. În proba combinată, care include rezultatele din cursele de tip vertical și sky, campioni europeni sunt Marcela Vasinova (Cehia) și Jan Margarit. Toate clasamentele europene (inclusiv din proba de ultra) se găsesc aici.

Dar să revenim la Denisa Dragomir. La doar o zi după victoria de la europenele de skyrunning, a luat startul și a cîștigat Latemar Mountain Race (25km lungime, +1500m), cursă din cadrul Circuitului LaSportiva Mountain Running Cup 2019 (și aici Dragomir a triumfat).

Context

Skyrunning nu e un sport recunoscut oficial (sau, altfel spus, nu e afiliat organismelor atletice internaționale clasice), ci mai curînd o disciplină atletică. Skyrunningul e o formă de alergare care se desfășoară la altitudine mare (de peste 2.000 de metri) și în care nu distanța parcursă contează în primul rînd ci dificultatea traseului (diferența de nivel și gradul de tehnicitate). Astfel, traseul trebuie să aibă o înclinare de cel puțin 30%, iar dificultatea cățărării să nu depășească gradul 2 (se folosește sistemul din alpinism).

Sunt patru probe clasice în skyrunning:

  • Kilometru Vertical (Vertikal K) – competiție cu 1000 metri diferență de nivel pozitivă între start și sosire (+/- 10% toleranță) și în care distanța dintre start și sosire să nu fie mai mare de 5 kilometri.
  • SkyRace – competiție cu minim 2000 metri diferență de nivel pozitivă sau curse care trec de altitudinea de 2000 metri, cu o distanță între 15 si 42 kilometri (+/- 5% toleranță) și mai puțin de 15% porțiuni asfaltate.
  • Ultra SkyMarathon – competiție care depășește parametrii impuși pentru SkyRace și cu peste 2500 metri diferență de nivel pozitiv. Se participă individual, iar timpul limită trebuie să fie de sub 24 de ore.
  • SkySpeed – o competiție ținută pe scările din zgârâie-nori.

Comments

comments

Previous post

Băneasa Forest Run. O cursă, două cauze

Next post

Lotul pentru Mondialele 24h

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *