luni, decembrie 2 2024

Maratonul de la Londra din acest week-end aduce la start pe cei mai rapizi alergători din istorie pe această distanță.

Ultima oră: Kenenisa Bekele a anunțat că, din cauza unei accidentări, nu va mai lua startul

Era nevoie de o nouă cursă de poveste în maraton, în condițiile în care pandemia de coronavirus a dat peste cap calendarul competițional (tocmai s-a anulat și cursa de la Atena!), sportivi și întreaga industrie aferentă.

Era mare nevoie nevoie de o confruntare care să atragă atenția, să impresioneze și să te facă să vibrezi, care să redea optimism și să ne reamintească faptul că sportul e, în fond, emoție bună.

Pe 4 octombrie, la Londra, va fi o astfel de cursă. Asta pentru că va fi o ediție specială a tradiționalului maraton din capitala britanică, una amînată din aprilie și care va fi deschisă doar alergătorilor de elită (să spunem totuși că e și o cursă virtuală dedicată și amatorilor, unde toate cele 45.000 de locuri au fost ocupate) și care va avea la start o impresionantă pleiadă de maratoniști.

La băieți, ca niciodată, se vor confrunta primii cei doi mai rapizi alergători de maraton din istorie. E vorba de actualul deținător al recordului mondial, kenyanul Eliud Kipchoge (2h:01min:39sec, Berlin, 2018) și de etiopianul Kenenisa Bekele, care are în palmares un timp cu doar 2sec mai mare (2h:01min:41sec, Berlin, 2019). Lor li se adaugă etiopianul Mosinet Geremew (al doilea la Londra anul trecut, cu 2h:02min:55sec) plus alți șapte alergători cu timpi sub 2h:05min.

Și la fete reprezentarea e pe măsură. Vine actuala deținătoare a recordului mondial, kenyanca Brigid Kosgei, care anul trecut la Chicago a reușit un impresionant 2h:14min:04sec. Lîngă ea vor fi alte cinci alergătoare cu timpi sub 2h;20min.

Toată atenția este îndreptată însă spre confruntarea dintre Kipchoge și Bekele. La conferința de presă de dinaintea cursei, amîndoi s-au arătat rezervați dar încrezători în victorie, amîndoi au spus că este foarte puțin probabil ca să se înregistreze un nou record mondial. Condițiile de cursă nu sînt chiar perfecte, pe duminică la Londra se anunță ploaie și – spre deosebire de traseul obișnuit – de data aceasta se va alerga în circuit, de 19 ori pe o buclă de circa 2,15km, în jurul St James Park.

Sînt multe de spus despre rivalitatea dintre Kipchoge și Bekele. Cei doi s-au întîlnit prima dată acum 17 ani și de atunci încoace etiopianul a fost mai bun în mai toate cursele pe pistă, în timp ce kenyanul a cîștigat mereu la maraton. Dincolo de confruntările din alergare, cei doi rămîn doi alergători imenși, dar mai ales două persoane modeste și pasionate de ceea ce fac. (Vezi aici un profil al lui Kenenisa Bekele, aici unul al lui Eliud Kipchoge și aici o cronologie a confruntărilor dintre ei).

Comments

comments

Previous

Atenție la somn!

Next

Etiopianul Kitata cîștigă la Londra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also