Pentru cei mai mulți dintre noi alergarea e o formă de libertate. Sunt însă și cazuri ieșite din comun

Pe sub tricoul mulat, mușchii îi tresar ca șerpii. La cei 46 de ani ai săi, bărbatul are o evidentă alură tinerească, dată de corpul uscățiv, dar atletic, cu picioare puternice. Fața, însă, dar mai ales ochii, trădează o suferință ascunsă.

Astăzi este totuși fericit. Foarte fericit. Tocmai a terminat maratonul de la Boston, unul dintre cele mai rîvnite din lume, deoarece acolo poți participa doar dacă ești cu adevărat competitiv.

”Mi-a fost cam greu cu vîntul din față, dar m-am descurcat. Am reușit un personal best, de 3h:03min:52sec, ceea ce nu e chiar rău, nu-i așa?”. Cei cu care vorbește, alergători și ei, aprobă cu admirație. ”E prima ta cursă la Boston?”. ”Da, iar înainte am mai alergat doar alte patru maratoane”, spune bărbatul, cu oarecare ezitare.

Markelle Taylor ezită să dea detalii. Nu știe cum vor reacționa ceilalți dacă ar știi că primele sale patru curse de maraton le-a alergat în spatele gratiilor, la închisoarea federală San Quentin.

A fost eliberat, sub supraveghere, cu doar șase săptămîni înainte de cursa de la Boston, alergată în primăvară. În închisoare a stat 18 ani, pentru crimă, pe fondul unei dependențe de alcool și al unei violențe pronunțate.

Alergarea l-a schimbat în închisoare. S-a apucat să facă ture după ce un bun prieten s-a sinucis în fața ochilor lui, nemulțumit că i se refuzase a cincea cerere de eliberare condiționată. ”Am început să alerg ca să nu mai fiu disperat (…) Alergarea a devenit pentru mine o formă de libertate. A fost terapia mea, forma mea de evadare. În același timp m-a ținut cu picioarele pe pămînt”.

Totodată, a încercat să fie cît mai activ, să se implice în diferite programe de reabilitare. A jucat în piese de teatru (ba chiar a scris una bazată pe biografia sa), s-a botezat și a devenit membru activ al Martorilor lui Jehova, a urmat cursuri de management al furiei și de evitare a violenței domestice sau a abuzului de substanțe halucinogene.

Totuși, doar cînd alerga s-a simțit cel mai bine. În închisoare San Quentin există un fel de pistă din pămînt, lungă de circa 400 de metri. Aici s-a antrenat, plus multe exerciții de forță făcute în celulă, ridicînd adesea greutăți improvizate, precum vasul de toaletă. Pentru forma sa fizică și ușurința de a se deplasa a fost supranumit Gazela din San Quentin.

Pe pista de acolo se organizează în mod tradițional o ”cursă” de maraton. Anul trecut, cînd Markelle Taylor a realizat pe cont propriu timpul de calificare pentru Boston, a fost cea de-a 12-a ediție.

Maratonul din spatele gratiilor a presupus pentru Taylor parcurgerea a 104 tururi și jumătate pe pista de pămînt. În jur, barăci cu sîrmă ghimpată la marginea acoperișului, gărzi înarmate cocoțate în foișoare, plus ovații, încurajări sau doar înjurături din partea ”viețașilor”, condamnații din celule. Nu o dată, ”cursa” de la San Quentin este întreruptă de alarme ce solicită prizonierilor să se culce cu fața la pămînt.

Deși nu mai era în închisoare și deși avea timpul necesar, lui Markelle Taylor nu i-a fost ușor să ajungă la Boston. Conform condițiilor legate de eliberarea sa, nu avea voie să se deplaseze mai mult de 50 de mile în jurul domiciliului său din California. A fost nevoie de mobilizarea prietenilor și susținătorilor pentru a obține o derogare specială, noroc că în comisia de evaluare s-a aflat și o alergătoare.

După Boston s-a întors la noua sa viață. Deloc una ușoară. Stă într-o mică locuință pusă la dispoziție de o organizație ce se ocupă de reintegrarea socială a foștilor deținuți, lucrează din greu la o firmă de construcții.

Are nevoie de aprobări speciale pentru a se antrena seara sau pentru a participa la concursuri din California. Trage tare la antrenamente, acum a început să facă și intervale, ba chiar și alergări în pantă (acestea i-au lipsit cel mai mult în închisoare).

Pe termen scurt și-a propus să alerge California International Marathon (Sacramento), în decembrie, dar mai ales să coboare sub bariera de 3 ore, anul viitor, tot la Boston.

”Noua mea viață nu e deloc ușoară. Dar e ca în alergare, trebuie să tragi tare dacă vrei să ajungi cu bine la linia de finiș”, crede Markelle Taylor.

Articol apărut în revista Alerg #45. Dacă doriți să sprijiniți proiectul Alerg o puteți face devenind membru al comunității Alerg.

Comments

comments

Previous post

Ești apt pentru Maratonul de la Boston?

Next post

Semimaraton. Kamworor. Nou record mondial

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *