Inevitabilul s-a produs. Doi alergători au murit în timpul participării la Maratonul Piatra Craiului

Cred că moartea se lasă simțită. Vineri seara, la ședința tehnică de dinaintea celei de a XIV-a ediții a MPC, Lucian Clinciu avertiza sobru: de cînd se face organizat alergare montană la noi, am avut noroc că nu s-a întîmplat niciun accident mortal. Ca de obicei, el a făcut apel la atenție, la responsabilitate și a adăugat: sper ca nici de data aceasta să nu avem evenimente neplăcute.

De data aceasta nu a fost să fie. De data aceasta moartea a lovit brusc, necruțător, nedrept.

Nimic nu părea să o anunțe. În dimineața startului (sîmbătă la ora 9), vremea era tocmai bună pentru alergare. Plouase înainte, era răcoare, ceva ceață înspre munte, dar nimic mai mult. La MPC a fost, nu o dată, mult mai rău decît atît.

Nu e pe deplin clar nici acum cum s-a întîmplat. Amintirile celor care au fost de față sînt oricum fragmentare, în plus estompate de durere și neputință.

Coborîrea pe Valea Urzicii nu se face ușor. Nici nu are cum. E o porțiune mai dificilă, expusă, accidentată. Acum se și alunecă mai ușor pe stînca umedă.

Ultima porțiune cu coardă. Traseul coboară printr-un vîlcel, cu coarda în perete, pe partea dreaptă. Traseul face o curbă strînsă la dreapta, de aproape 90 de grade. Coborîrea începe din vîrful unei stînci de vreo 10 m înălțime.

De aici avea să cadă Jakab Eniko, din Odorheiu Secuiesc. Avea 45 de ani și era o pasionată de munte și călătorii, cu multă experiență în alergarea montană. Participase de mai multe ori chiar la MPC.

De data aceasta s-a întîmplat însă ceva neprevăzut. Nu a prins coarda sau poate a pierdut coarda care s-ar fi tensionat brusc. Cert este că în loc să coboare pe vîlcel s-a prăbușit din vîrful stîncii.

Lîngă ea au ajuns, printre primii, un doctor și un experimentat alergător montan. Minute bune au încercat să o resusciteze. Fără succes.

Între timp însă, la scurt timp, se aude un alt zgomot surd. O bufnitură. Cade în apropiere, din vîrful aceleiași stînci blestemate, un alt alergător.

Eduard Klocek avea 39 de ani și era medic chirurg din Cluj, care de ceva vreme profesa în Anglia. Și el era un pasionat montaniard, cu experiență, cu multe curse la activ.

Era puțin mai în spate, într-un șir mai lung de alergători și aflînd ce s-a întîmplat se pare că s-a grăbit să intervină, să ajungă la fata căzută de pe stîncă. Dar și el avea să cadă, tot atît de inexplicabil. Cu picioarele fracturate rămîne conștient minute bune, dar nici el nu mai poate fi salvat.

###

În fața morții, în fața unor astfel de evenimente tragice și de neînțeles, nu îmi vine decît să mă chircesc pînă devin un punct neînsemnat capabil doar să mai rostească: De ce? De ce?

O întrebare fără răspuns, desigur.

Nimeni nu poate spune ce e moartea. Nimeni nu știe de ce există ea. În fața morților nevinovate  – așa cum sînt morțile lui Jakab Eniko și a lui Edy Klocek – nu poți decît să te pleci și să faci ceva ca să mergi înainte. Să te rogi, să te revolți, să te împietrești.

Rîndurile de față nu încearcă să explice, să scuze sau să lămurească nimic. Sînt doar forma mea de a merge înainte.

Altfel, știu, moartea se sustrage vorbirii, iar ca să mai scrii ceva despre moarte e doar pentru a arăta că nu se poate spune nimic cu sens despre ea.

Dumnezeu să îi odihnească pe Jakab Eniko și pe Edy Klocek.

###

Acum 13 ani, Maratonul Piatra Craiului deschidea calea alergării montane din România.

Era primul concurs organizat oficial care reușea să aibă continuitate și să creeze o adevărată școală. Au fost cîteva principii de la care organizatorii nu s-au abătut: să educe oamenii, să îi învețe să cunoască și să iubească și să respecte muntele. Să creeze o comunitate, a celor care cunosc și iubesc și respectă muntele prin intermediul alergării. Și chiar au făcut asta.

Din păcate, totul este pus acum sub semnul morții care distruge. Foarte probabil, MPC nu va mai continua. Sper însă ca măcar lecțiile sale de bază  să fie continuate de comunitatea alergătorilor montani. Asta mai ales că multe lucruri se vor schimba cu siguranță în lumea alergării de la noi.

###

Neprevăzutul și tragicul se întîmplă în lumea alergării nu doar pe potecile de munte unde, evident, riscurile sînt mai mari.

Neprevăzutul și tragicul sînt – ca și moartea – parte a jocului pe care îl jucăm.

Cu doar o săptămînă în urmă, la Băneasa Race, un alergător s-a prăbușit după doar cîteva sute de metri după start. Tînăr, nici 40 de ani, cu mai multe curse de alergare la activ, cu analizele medicale la zi. Și totuși a făcut un stop cardio-respirator. Din fericire, echipajul medical a fost foarte aproape și a intervenit rapid. După cîteva zile de prognosticuri rezervate din partea medicilor și după ce i s-a montat un stent la inimă, tînărul este acum mai bine, este conștient și cu o stare stabilă.

Neprevăzutul și tragicul sînt – ca și moartea – parte a jocului pe care îl jucăm.

 

Comments

comments

Previous post

Am alergat pentru țestoase

Next post

La maraton. Sfaturi înainte de cursă

Alerg.ro

Alerg.ro

1 Comment

  1. Iioan
    octombrie 6, 2019 at 11:52 pm

    Parerea mea e ca exista o singura varianta sigura sa nu se mai intampla in astfel de accident la MPC(sper sa se mai tina, putin probabil ca Lucian o sa mai aibe curajul sa organizeze): in sens invers cum a fost in 2016, am fost de 3 ori la MPC, de fiecare data pe alt traseu. Avantajele in sens invers sunt urmatoarele:
    -se urca pe Valea Urzicii, nu se coboara, putin probabil ca se intampla un astfel de accident pe urcare.
    -cand se ajunge in zona aceea nu mai e atata aglomeratie fiind km 21, nu 16, in mare parte diferenta intre concurenti se face pana acolo, in sensul normal se mai fac diferente si pe coborarea pana la Plaiul Foii si pe Diana.Nu am fost la fata locului, dar cred ca victima sigur a vrut sa depaseasca concurentii care coborau mai incet(cel putin eu la prima editie cand am alergat mai modest si am prins aglomeratia: asta am facut, evident ca mi-am luat niste injuraturi, toti urlau sa ma descalifice, dar atunci macar nu era ceata si nu am ratat valcelul, acolo chiar nu ai alte variante decat pe acolo)
    -se poate organiza si vara sau la inceputul lui septembrie cand vremea e mai buna, in general in perioada asta odata la 2-3 ani vine zapada sau conditiile nu sunt asa de bune ca vara, in sensul normal nu se poate organiza mai repede, spun din propria experienta ca am incercat un MPC de test prin iulie-august si nu am reusit, pana in Saua Fundurii se moare de cald, iarba uscata emana o caldura de lesini+plus drumul neasfaltat pana la Casa Folea plin de praf e horror, asa pe coborare e ok, nu se depune acelasi efort.
    -mai multi suporteri pe traseu, de la ora 12 sunt mult mai multi oameni in zona Pestara-Magura-Zarnesti, decat la 9 iar in sens normal, sunt foarte putini oameni care se duc la incurajat pe partea vestica.
    Oricum e foarte ciudat in 2006 cand au ales traseul atat de bine, alta varianta mai singura nu exista(exista, dar nu se putea numi MPC daca nu se traverseaza creasta), de ce au ales varianta cu plecarea spre Magura, nu spre Plaiul Foii, dupa aceea cred ca nu s-a mai dat inapoi doar pentru pastrarea traditiei.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *