Societate Organizată Sustenabil

În dar, o madlenă proustiană

Unchiul meu, Radu Bochiș (și el un activ alergător – n.e.), a împlinit recent 53 de ani.M-am gândit să îi ofer în dar o madlenă proustiană.

de Adi Dohotaru

livade

De 1 Mai, ne-am întâlnit la mici o parte din familie în curte la Samu și Ioana, una dintre dintre surorile mele. Ei stau în cartierul Gheorgheni, la 2 minute de Parcul Est-Între Lacuri, de aprox. 60 de hectare, pe care îl propun cu mai mulți activiști, arhitecți și locuitori. Cu nepoțica Alexa am avut chef să explorez împrejurimile pe bicicletă. Dacă data trecută, de Paști, am intrat în fostul cartodrom și fosta pepinieră a orașului și ne-am luptat alături de sora mea Cristina, nepoții Alexa și Timi, dar și fiul meu Matei cu șerpilienii transformers care scuipă gunoaie pe gură (i-am biruit!), am ales acum o parte a livezii Palocsay, pe care n-am mai explorat-o de 25 de ani.

Livada Palocsay, dezafectată în urma jafurilor post-comuniste, care se întinde în cartierul Gheorgheni pe sute de hectare, era mersul meu la „țară”. Bunicii din partea tatălui stăteau în Gheorgheni, iar ai mamei în centru, așa că jinduiam după natură când eram mic. Nu era natura eco prea analitică și conștientă de acum, ci o natură pofticioasă.

Pantagruelică chiar: avea pere, mere, cireșe, plăcinte de care auzeam că se fac la vatră, dealuri și ape de cercetat, cu muuult-muuuult spațiu de care auzeam din poveștile vecinilor. Că eu aveam doar poveștile cu blocurile gri și cu betoane, încă în șantier și de unde mergeam cu tovarășii chichiiceni și bruslieni la furat țevi ca să ne facem arme și cornete.

După pensionarea din armată, bunicul din partea mamei a devenit unul dintre paznicii de la Palocsay. Avea și un lot de pământ pe care îl lucra cu bunica. Noi veneam să ajutăm la culesul fructelor și mai ales, fiind patru copii în creștere, la mâncatul lor. Ulterior, în familie nu prea am discutat de Palocsay, devenise o zonă mentală tabu de reamintire, mai ales că bunica a murit în urma efortului depus cărând găleți cu fructe pentru noi.

Dar nu despre lucruri triste îmi amintesc acum, ci despre Radu la Palocsay, care se pregătește de alergare prin livadă, pe drumul de pământ, pe alocuri înierbat. E cald, fără a fi zăpușeală, iar mireasma pomilor încărcați de fructe e puternică. Încă îmi zumzăie în cap. Radu mă cheamă și pe mine. Fug o tură cu el. Îmi amintesc dificultatea de a alerga cu el la deal și efortul susținut, neobișnuit pentru mine.

Bineînțeles, de fugit, o făceam tot timpul, la ”mâță” la grădi Clujana de lângă fabrica celebră cu același nume, în fața blocului ori ”mâța lungă” prin cartier (cea pe echipe în care trasezi cu creta și în care descopeream cartierul pe km întregi în jocuri de socializare care au dispărut din pricina traficului auto).

Însă nu mai alergasem susținut câteva sute de metri (sau să fi fost un km?). După un tur m-am oprit și m-am dus la păpat fructe.

Weekendul ăsta, după 25 de ani, mi-am dat seama că am fost cu Radu la prima mea alergare. Înainte cu ceva zile am alergat din Feleac spre Cluj, prin livada de sub Feleac, apoi prin livada Palocsay, pe pământ reavăn și iarbă umedă de după ploaie. Am abandonat drumul și am alergat printre pomii înfloriți și o duzină de căprioare care au luat-o la fugă. M-au pătruns atâtea senzații, inima îmi bătea de emoție așa de tare că parcă eram o pizduță virgină.

Sper să mai fug împreună cu unchiul prin Palocsay, poate chiar la un concurs, că aceste livezi părăsite, de unde ne hrăneau așa aproape fructele orașului, merită un reminder.

Îți mulțumesc, Radu, pentru prima mea alergare, căci ești și tu unul dintre modelele din familie care mi-au hrănit pasiunea atletismului amator cu atâta constanță.

Comments

comments

>
Previous post

Știri pe scurt

Next post

Ce cadență în alergare?

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *