Ascensiunea lui a fost constantă, chiar dacă cu pași mici. A ajuns la Jocurile Olimpice din 2016, împlinindu-și astfel un vis, anul trecut a fost declarat cel mai bun atlet român, iar în ultima vreme nu prea a mai pierdut vreo cursă importantă de șosea, în fața compatrioților. Despre cariera lui Nicolae Soare se poate spune, așadar, că nu a ajuns încă la zenit.

De peste zece ani face atletism de performanță. Cum arată însă o zi obișnuită din viața sa?

”Viața mea se leagă în cea mai mare parte de sport. Mă trezesc la ora 8:00, urmează apoi micul dejun, iar la 10:00 ies la primul antrenament al zilei, care durează două ore, două ore și jumătate. Apoi iau masa de prînz, la ora 13:00. După amiază dorm, cel mult o oră și jumătate. Urmează al doilea antrenament al zilei, pe la ora 17:00, care și acesta durează 1h-1h:30min. Apoi masa de seară și, în cele din urmă, stingerea, la ora 22:30.
Nu prea am timp de nimic altceva. Mai ales cînd sunt în cantonament, mă axez exclusiv pe antrenamente și odihnă”.

Cum a început pasiunea pentru alergare?

”Sunt născut și crescut în Buzău. Copilăria mi-am petrecut-o în mare parte la bunicii mei din comuna Padina, în vacanțe și week-enduri. Pot spune că nu am avut o copilărie precum a majorității copiilor din zilele noastre. Eu alergam de dimineața pînă seara în picioarele goale, jucam fotbal,îi ajutam pe bunici la diverse treburi gospodărești, îmi plăcea foarte mult să cresc iepuri și porumbei. De dimineață și pînă seara doar asta făceam.

                                                                                                                   Foto: Andra Panduru

În 2006 am început atletismul la Liceul Sportiv din Buzău și de atunci am acest „microb” în sînge. Am lucrat cu dl antrenor Popa Vasile timp de patru ani, cît am fost la liceu. Apoi, după ce am intrat la facultate în 2010 și m-am legitimat la Clubul Știința Bacău, am început să lucrez cu dna Cristina Alexe . Pînă în prezent am avut o relație de colaborare foarte bună, lucru pe care îl pot spune și despre fostul antrenor.

Cum se descurcă un atlet ”full time” în România?

”În ce mă privește, nu am o firmă care să mă sponsorizeze, așa că folosesc ce îmi achiziționez singur sau ceea ce primesc de la club. În general, la antrenamente folosesc încălțări de la Asics, dar pentru competiții de la adidas. În ce privește susținătoarele de efort, am început să colaborez cu High Energy, produse SiS în mare parte, ei îmi acoperă necesarul, plus ce mai primesc de la Federația Română de Atletism.”

Dar ce înseamnă alergarea pentru Soare?

”Pentru mine, alergarea este totul. Nu pot începe ziua fără sa alerg. Din asta mă întrețin momentan. E o pasiune și, în același timp, și un job. După ce voi termina cu sportul de performanță, vreau să rămîn tot în lumea atletismului, probabil ca antrenor. Nu mă văd făcînd altceva.”

Care ar fi calitățile necesare unui alergător pe distanțe medii și lungi?

”Ca alergător de cursă lungă trebuie să fii foarte tare psihic, apoi și la nivel fizic. Și, desigur, să îți placă să alergi. E bine să ai și calități de la natură… căci altfel nu ai cum să ajungi la anumite performanțe. Dar munca e cheia, fără muncă, multă muncă, nu se poate. Trebuie să fii prieten cu durerea, cu frigul, căldura, ploaia etc.
În ce mă privește, nu știu dacă am calități native ieșite din comun. Poate că ”secretul” meu e că suport durerea mai mult decît alții. Iar despre defecte, nu prea știu ce sa zic, poate faptul că nu am o viteză foarte bună.”

(va urma)

Comments

comments

Previous post

Despre încălzire și revenire

Next post

Interviu. Nicolae Soare (II)

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *