Acum zece ani, pe 17 august 2008, se întîmpla un mic miracol în sportul românesc: România cîștiga o medalie olimpică de aur în proba de maraton. Doi ani mai tîrziu, în primul număr al revistei Alerg publicam acest interviu cu Constantina Diță, interviu care își păstrează și astăzi actualitatea. Și astăzi, performanța celei căreia prietenii îi zic Pușa, o femeie frumoasă și dîrză, rămîne unică. Iar lecțiile victoriei sale sunt aparent simple: multă muncă, voință și o pregătire ca la carte.

Foto: Alerg.ro

Constantina Diţă va rămâne în istoria sportului românesc drept campioana olimpică de la Beijing în proba de maraton. Aţi visat vreodată la un asemenea rezultat?

E o performanţă la care visează oricine ajunge la vârful performanţei sportive, mai ales când simți că ești la un nivel din ce în mai ridicat și că, dacă faci totul cum trebuie, poți fi cel mai bun. Aici e vorba de continuitatea pe care am avut-o în mulţi ani de sport, de disciplină, de sănătate și experienţă. Dacă ne uităm un pic la ce rezultate am avut înainte de Beijing, cred că se va înțelege că victoria de acolo nu a fost întâmplătoare.

Ce reprezintă de fapt maratonul pentru dvs?

Maratonul este o probă a încercării supreme, care m-a ajutat să îmi perfecţionez voinţa şi să accept că oricât de sus aş ajunge tot un simplu om sunt. Simt că de fiecare dată când alerg un nou concurs aceasta este o nouă încercare peste care trebuie să reuşesc să trec. Maratonul este viaţa mea şi cu fiecare maraton alergat este ca şi cum mi-aş lua viaţa de la capăt, odată şi încă odată.

Care sunt principalele jaloane sportive ale evoluţiei de la fetiţa născută într-un sat din Gorj la campioana olimpică de azi?

Ar fi foarte multe de povestit. Adevărul este că, pentru un copil, atletismul din timpul României comuniste era o alternativă bună, era o șansă. Atletismul este un sport ieftin în primă fază, nu este aşadar exclusivist prin preţurile echipamentelor, cum e de exemplu schiul.Nu ştiu dacă eu am ales atletismul sau, de fapt, acesta m-a ales pe mine. Eu cred că e vorba şi de destin la mijloc.

Am alergat la 18 ani la un cros şcolar, l-am impresionat atunci pe antrenorul Mircea Zorilă, care m-a descoperit şi m-a dus la un club din Târgu Jiu. Odată cu apariţia primelor rezultate a venit şi confirmarea că a fost vorba de o alegere bună. Atleţii încearcă să-şi găsească “proba” şi să se specializeze. Cum eu nu aveam calităţile native pentru probe mai scurte şi mai uşoare, am tot urcat în distanţa probelor, de la 800 metri până la maraton. Aici, la maraton, mi-am găsit locul.

Am avut un psihic puternic şi o voinţă pe măsura, iar asta m-a ajutat să trec peste momente grele, să știu să am răbdare și să muncesc pentru performanță. Un al doilea pas decisiv a fost plecarea mea în Statele Unite. Am riscat, am făcut sacrificii, însă am reușit să-mi ridic decisiv nivelul de perfomanță.

Cariera oricărui sportiv e determinată şi de antrenorii alături de care lucrează. Ce aţi învăţat de la aceştia?

Fiecare antrenor din cariera mea avut calitățile și rostul lui. Domnul Zorilă Mircea a fost cel care m-a descoperit, care a avut ochiul potrivit pentru a vedea un copil, a-i depista talentul și a-l îndrepta spre sport. De fapt, nu sunt singura lui descoperire, fiind ştiut că dl. Zorilă a direcționat mulți copii talentați către atletism.

Am învățat ce înseamnă cu adevărat munca și ce sacrificii presupune atletismul de la dl. Ion Bură. Din 2000, până în prezent, am lucrat cu Valeriu Tomescu, cel care care m-a șlefuit, alături de care am ajuns în vârful piramidei. După o clasare cam dezamăgitoare la Jocurile Olimpice de la Atena (2004), Vali a fost cel care a citit enorm și a încercat să găsească soluţii pentru a suplini lipsurile mele. A lucrat mult la nivel metodic, dar a acordat o atenție mult mai mare părții fiziologice a pregătirii. Împreună cu Vali, cu eforturi cumulate, am reușit să ajung la aurul olimpic. Nici un sportiv sau antrenor nu poate realiza mai mult de atât.

Rezultate foarte bune aţi avut şi imediat după naşterea fiului dvs, Rafael. Cum explicaţi acest lucru?

E adevărat. Cred însă că schimbarea cea mai importantă a venit la nivel mental, psihologic. Am fost mult mai hotărâtă să-mi îndeplinesc visul pe care-l aveam de mic copil: să ajung la Jocurile Olimpice și să cîştig o medalie. Exact ca și idolul meu, Maricica Puică. În plus, nu mai luptam doar pentru mine, luptam pentru mine și pentru Rafael.

Aş dori acum să vă adresez mai multe întrebări tehnice. Cum arată aşadar programul dvs de pregătire de dinaintea unei competiţii importante? Altfel, câţi kilometri alergaţi în medie pe săptămână?

De obicei pregătesc o competiție cam cu patru luni înainte. În primă fază fac volum mare, alerg până la 900 de kilometri pe lună, apoi scad puțin din volum, până pe la 750 de kilometri, dar cresc intensitatea antrenamentelor. În ultima lună, volumul scade la 650 de kilometri și pun accent și pe acomodarea la condițiile de concurs. Una peste alta, alerg în medie circa 180-220 de kilometri pe săptămână.

Ca să vă faceți o imagine mai exactă, să vă spun că mă trezesc în fiecare dimineață la ora 5:30, astfel încât să pot face cât mai bine și cele două antrenamente zilnice și să mă pot ocupa cum se cuvine de programul fiului meu. Rafael, pe lângă școală, practică și două sporturi. Aşadar, e destul de complicat…

Ştiu că mult timp vă antrenaţi la altitudine. Cât de important este acest lucru şi cu cât timp înainte de o cursă coborâţi la nivelul mării?

Pregatirea de la altitudine este foarte importanţă pentru un sportiv de performanță, chiar decisivă. Antrenamentele în condiții de prag anaerob sunt de o importanță indiscutabilă. Coborârea de la altitudine o fac cu 14 zile înainte de competiție.

Cum vă alimentaţi?

Rațional,dar fără să fac din asta o obsesie. Mănânc cam tot ce îmi doresc, inclusiv dulciuri, nu am restricţii cantitative, dar bineînţeles fără să fac excese. Aleg cu atenţie alimentele şi mă hidratez foarte bine. Mănânc carne zilnic dar obligatoriu carne albă (peşte, pui, curcan), salate cât de des, brânzeturi (FETA), sucuri naturale, evit băuturile carbogazoaze în perioadele de pregătire. La acestea aş mai adăuga laptele proaspăt, cerealele, dar lista poate continua.

Folosiţi întăritoare de efort sau băuturi energizante?

Folosesc multe susținătoare de efort, dar aici nu e nimic spectaculos. Împreună cu antrenorul meu am studiat atent, prin analize, care sunt pierderile cele mai importante pe care le suferă organismul meu în timpul antrenamentelor și încercăm să le compensăm. Am grijă, prin urmare, să nu-mi lipsească vitaminele esențiale, antioxidanți, multimineralele, calciu etc. Ca băutură folosesc Cytomax, atât în timpul antrenamentelor cât și la competiții. Pe lângă toate acestea, pun mare accent pe refacerea de după antrenamente.

Care sunt calităţile obligatorii ale încălţărilor de alergare pe care le folosiţi?

În timpul unui maraton este foarte importantă încălțămintea cu care alergi, datorită lungimii probei. Folosesc doar încălțări Asics, din anul 2002 și, fără să vreau neapărat să le fac reclamă, pot spune că odată cu trecerea la Asics am scăpat de tot ce înseamnă bătături, răni sau alte probleme cauzate de pantofi. Am fost adeseori întrebată după J.O. de la Beijing ce răni am suferit în acea cursă, dacă am avut bătături sau dacă mi-a căzut vreo unghie… Răspunsul meu a fost că nu mi s-a întâmplat aşa ceva. Am avut încălțămintea perfectă pentru a alerga maratonul. E drept că astăzi alerg cu pantofi creați special pentru mine, iar pentru asta mi s-a luat un mulaj al tălpilor, pentru ca încălțările să nu aibă nici un defect, dar cred că fiecare dintre alergători are posibilitatea să facă alegerea corectă, adaptându-și încălțămintea și optînd pentru Asics.

Credeţi că vom asista în viitorul apropiat la coborârea sub bariera de 2h:15min în proba de maraton femei?

Nu cred să mai fie cineva capabil, prea curând, să coboare sub acest timp pentru că la nivelul acesta a ajuns numai o sportivă, britanica Paula Radcliffe. Toate celelalte sportive sunt sub bariera de 2h:18min. Dar niciodată nu se știe. Chiar dacă este foarte greu, sportul evoluează spectaculos de la an la an. Deci… rămâne de văzut.

Ce aţi spune unui copil care şi-ar dori să ajungă precum Constantina Diţă-Tomescu?

Că trebuie să știe la ce se înhamă. Că îl așteaptă zeci de ani de muncă fără oprire, de eforturi uneori inumane. Că trebuie să aibă un psihic de fier, pe care să și-l întărească necontenit, și mai ales că trebuie să aibă foarte multă răbdare. Alergarea de maraton e un sport în care performanța vine după foarte, foarte multe încercări, iar dacă vrei să ajungi în top trebuie să fii pregătit pentru sacrificii dintre cele mai mari.

Comments

comments

Previous post

Recomandare. Semimaratonul Plopeni

Next post

În alergare, în jurul Mont Blanc, pentru Hospice

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *