Nu îți place aglomerația de la start? Nici sentimentul că te depășesc prea mulți alergători, în ciuda eforturilor tale disperate? Nu ai timp să ajungi la o cursă care se organizează departe de casă? Nu e nicio problemă, există soluții de acum: ”cursele virtuale”.

Sunt tot mai numeroase companiile sau organizațiile non-profit care oferă doritorilor experiențe competiționale virtuale, relatează The Guardian. Detaliile acestor curse pot diferi, după cum veți vedea mai jos, însă cu toatele au unele lucruri în comun: se plătește o taxă de participare, alergi o distanță anume, prestabilită (însă faci acest lucru cînd ai timp sau chef), iar la urmă primești o medalie de finișer, prin poștă.

Desigur, unii organizatori pun anumite condiții, precum faptul ca alergarea să fie făcută într-un anumit interval de timp (cel mai adesea, o lună), alții cer o dovadă pentru a vedea că acest lucru s-a întîmplat totuși (și poate fi vorba de o fotografie sau de un ”printscreen” al aplicației ce a înregistrat distanța parcursă).

Cei mai mulți sunt însă mai relaxați și merg doar pe încredere, nu mai solicită dovezi sau chiar permit să alergi din mai multe bucăți, în mai multe zile etc.

Ce atrage totuși la aceste ”concursuri virtuale”? Unora, mai ales începătorilor, le place că astfel de competiții îi țin în priză, îi motivează să aibă un obiectiv, să termine, fără a fi supuși stresului dat de ceilalți concurenți mai bine pregătiți.

Apoi, acestea se potrivesc mănușă alergătorilor care nu prea sunt stăpîni pe timpul liber avut la dispoziție. Și e vorba aici de părinții cu copii mici, de cei care muncesc noaptea sau în schimburi, de cei care au fel de fel de obligații. În cazul lor e greu să își programeze alergările, iar faptul că le fac atunci cînd se poate e o mare ușurare.

Nu în ultimul rînd, ”cursele virtuale” sunt dorite de însingurați, de cei cărora le place liniștea sau de cei atrași de inedit.

Lt. Col. Brian Biggs displays all of the medals he has received from participating in various running events throughout the country. (Matt Ebarb)

Merită să menționăm cîteva dintre cele mai celebre astfel de concursuri din lume.

Am începe cu ”The Hogwarts Running Club”, care e un grup american ce organizează concursuri – da, v-ați dat bine seama – ce au ca temă o idee preluată din cărțile cu Harry Potter. Și medaliile lor sunt speciale, cea de la cursa ”Umbridge Run”, spre exemplu, fiind o kitschoasă hologramă a unei pisici portocalii în mișcare. Merită totuși spus că acest grup a reușit să strîngă fonduri serioase, din taxele de participare, banii mergînd spre felurite cauze sociale.

”Moon Joggers” este o altă comunitate interesantă. A fost constituită inițial cu scopul ca sportivii implicați să alerge, cumulat, echivalentul distanței dintre Pămînt și Lună. Dar asta s-a dovedit un obiectiv prea ușor, așa că acum provocarea este să se strîngă distanța dintre Pămînt și planeta Mercur. Adică vreo 77 milioane de km. Taxa de participare este de 36 de dolari, bani de care primești o medalie și un tricou. Dar există și opțiunea la liber, în care doar alergi și îți ”donezi” distanța alergată.

Ce să mai zicem de ”Run Mummy Run”, un grup închis pe internet și care organizează lunar concursuri? Acesta reunește acum circa 25 de mii de persoane, în marea majoritate mămici, care aleargă cînd găsesc un baby-sitter care să stea cu copiii. Taxa de participare costă în medie 15 euro, iar banii strînși merg spre cauze sociale ce implică preponderent copii.

Gata, ultimul exemplu: ”Yes.Fit”. Aceasta este o companie americană ce organizează concursuri virtuale tematice, pe distanțe lungi. Desigur, se poate alerga și pe bucăți. Cîteva exemple de concursuri organizate: ”Alice în Țara Minunilor” (la Oxford),”Călătorie cu E.A. Poe” (în Baltimore)  sau ”Safari în Africa”. Interesant în acest caz e că, atunci cînd îți ”urci alergarea” în programul de înregistrare, vezi imagini reale din zona aleasă iar distanța parcursă e redată pe o hartă virtuală. Totul contra unei modice taxă de participare.

O concluzie se impune: oamenilor chiar le place să strîngă medalii.

Acest articol a apărut inițial în revista Alerg #31

Comments

comments

Previous post

Pe motociclist îl cheamă întotdeauna Donald

Next post

Un cros. Ca o opțiune politică

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *