Arta fugii

„Nebunii” ies în public. Serata Alergătorului #5

Lume, lume, mare eveniment, mare. Invitați de seamă, toți unul și unul, fiecare dintre ei cu cîteva mii de kilometri alergați numai în ultima vreme. Spectacol garantat, și încă din cela vizual. Public numeros, cu obraz subțire dar tălpi tăbăcite.

Altfel spus, în curînd va fi ediția a cincea a Seratei Alergătorului.

În prim plan, cei trei alergători care au pornit din estul României pentru a speria vestul, cei trei care au reușit în premieră să „taie” România în diagonală. Și nu orice ce fel de diagonală, ci chiar Diagonala Nebunilor – Made in Ro. Adică 822 de km alergați în două săptămîni. 

Cei trei, Șerban Chiurlea, Gabriel Solomon și Corin Zinz vor fi prezenți pentru a-și povesti epica aventură, iar în plus vor prezenta și un film documentar de vreo 20 de minute.

Când se întîmplă această minunăție? Vineri 9 septembrie, cu începere de la orele 19:30 fix.

Unde are loc? Într-un nou spațiu: City Grill Trattoria Buongiorno, bd. Lascăr Catargiu nr. 56, la Pub. De ce acolo? Pentru că nu am găsit ceva mai spațios.

Cum ținuta nu e obligatorie, însă spectacolul e garantat ne așteptăm la o prezență numeroasă.

Ca de obicei, vă rugăm să vă anunțați intenția de a participa lăsînd un comentariu la acest text sau pe site-ul www.gabrielsolomon.ro. Lăsați și o adresă de e-mail pentru a vă putea anunța despre eventuale (deși improbabile) schimbări.

Comments

comments

>
Previous post

O lună plină

Next post

Piciu, Ciucaș, Trans-Alpine. Știri pe scurt

Alerg.ro

Alerg.ro

10 Comments

  1. GabAdrian
    septembrie 2, 2011 at 12:30 am

    8 septembrie e joi

  2. Melcul Vijelios
    septembrie 2, 2011 at 1:07 am

    Adi, la cate au de povestit „nebunii”, chiar daca serata ar incepe joi si s-ar termina vineri, nu ar fi suficient.
    Eu vin (a se intelege ca particip, pentru ca pot consuma si bere)!

  3. Oana
    septembrie 2, 2011 at 1:13 am

    Da, corect comentariul….Serata va avea loc Vineri, 9 septembrie la ora 19.30. S-a ales ziua de vineri pentru a fi posibila si venirea lui Corin si a echipei sale de la Medias:)

  4. septembrie 2, 2011 at 1:40 am

    Scuze pentru greseala. Am corectat. Multumesc

  5. Iuliana Niculescu
    septembrie 2, 2011 at 2:01 am

    De data asta nu mai lipsesc 🙂 desi talpile mele nu’s deloc tabacite din pacate..

  6. Andreea
    septembrie 5, 2011 at 4:28 am

    Particip si eu. Sper sa nu intarzii. Daca se poate , as dori si ultimul numar din Revista Alerg. Mersi.

  7. septembrie 5, 2011 at 12:03 pm

    Te asteptam cu bucurie. Si, da, de data aceasta vei primi revista.

  8. Oana
    septembrie 5, 2011 at 12:10 pm

    Vom avea si Revista Alerg bineinteles la acest eveniment.

  9. Popescu Florentina
    septembrie 5, 2011 at 12:40 pm

    Particip si eu. Multumesc!

  10. Claudia Tanase
    septembrie 8, 2011 at 3:24 am

    Nici eu nu lipsesc.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *