Nu ştiu de ce unii nu se simt în largul lor când le dă cu virgulă. Eu încep să mă neliniştesc doar când începe să îmi dea cu minus. Grade cu minus
Busu adică, îmi dă temperatura de afară cu minus. Mai ales dacă și conştiinţa începe să mă preseze că ar cam fi timpul să o scot la alergare, iar la protestele mele înfrigurate să îmi amintească ce spunea un coleg de pe FB care cita un alergător renumit cum că „Nu există vreme rea, ci doar haine alese greşit”.
Părerea mea este că alergătorul renumit ar fi trebuit să îşi vadă de treburile lui şi să nu îşi dea cu părerea despre clima temperat-continentală cu ierni aspre şi geruri mari, pentru că la el în Kenya haine alese greşit înseamnă să ieşi la alergare fără şapcă pe cap când afară plouă cu găleata din musonul de vară.
Pe când la noi, când Busu (cunoscut prezentator de rubrică meteo, pentru cine nu știe – n.e.) o ia razna începi să-ţi storci memoria dacă anul trecut puneai trei tricouri pe dedesubt la minus două grade sau la minus nouă.
Şi evident îţi aminteşti greşit dar îţi dai seama abia după doi kilometri când simţi că ţi-a îngheţat burta şi degetele mari de la mâini. Apropo de burtă, toate focile ştiu că grăsimea este un bun izolator termic, dar dacă ea nu lasă să pătrundă frigul până la ficat, nici nu lasă căldura produsă de organismul în mişcare să o încălzească, aşa că, cu cât eşti mai împănat cu atât termini alergarea cu burta mai rece, de te şi sperii când te schimbi.
Astea sunt aspecte ultratehnice despre care kenyenii nu au habar, pentru că nu găseşti trei kilograme de grăsime umană în toată Kenya. Dar cel mai mult mă deranjează iarna schimbatul hainelor ude.
Pentru că (de data asta vorbesc serios, doar de data asta), iarna nu răceşti cât timp alergi, chiar dacă eşti îmbrăcat greşit. Dar dacă nu te schimbi imediat, dacă tragi de timp şi stai transpirat în frig, chiar Covid nu faci, dar o răceală zdravăna prinzi sigur.
Şi atunci n-ai încotro şi după alergare trebuie să te schimbi în maşină, adică să înlocuieşti multe straturi de haine ude cu multe altele uscate. Plus ciorapii, deci trebuie să te şi descalţi, totul într-un spaţiu drastic limitat. Iar pentru mine asta este, că tot am amintit de Covid, ca şi cum dacă aş muri la ATI şi m-ar pune în coşciug în sac de plastic, înainte să pună capacul omul de la firma de pompe funebre mi-ar strecura şi un pachet cu costumul pregătit de familie şi mi-ar şopti: „Schimbă-te tu, că la cât te-ai schimbat iarna înghesuit în maşină, sigur te descurci şi acum”.
Şi mai e ceva care mă deranjează iarna, e drept doar din când în când, dar când se întâmplă chiar mă supără. Adică alergi cu spor pe ceea ce crezi tu că e zăpadă afânată gândindu-te la ale tale, şi când calci pe luciul de gheaţă care stă la pândă sub zăpadă afânată, într-o fracţiune de secundă, în timp ce zbori prin aer, îţi aminteşti poveştile cu ameninţări de genul „Şi unde-ţi stau picioarele îţi va sta şi capul”, numai că de data asta, în secunda următoare fundul este cel care ajunge la aceeaşi cotă cu adidaşii, adică zero față de sol.
Şi imediat se prezintă şi durerea, uneori de fund, alteori de picior, mai ales când dai să te ridici şi observi că piciorul are tendinţa de a se îndoi invers. Sunt cazuri, e drept, când şi capul ajunge cu viteză la cota zero, dar nu separat ca în poveşti, ci odată cu tot organismul şi atunci mai ai în plus şi grija cucuielor şi unde naiba mi-o fi sărit fesul din cap.
La toate astea mă gândeam recent când încercam să alerg pe stadion la minus trei grade şi întâlneam zone de pistă acoperite cu gheaţă peste care ninsese cu viclenie. Azi am scăpat, dar iarna e abia la jumătate, şi cum eu cad cu conştiinciozitate de câteva ori pe vară, n-o să las să-mi scape tocmai ocaziile oferite de Baba Iarnă.
Deşi, iarna asta mi-am propus ca măcar partea asezonată cu cucuie să o eschivez…
Romanian
English
