”Îmi  aduc  aminte  perfect  când  Lucian Clinciu  mi-a spus: <<Cum  ar fi  sa organizăm un maraton – roată a Craiului?>>. La care eu  l-am întrebat: <<Prin Podul Dâmboviței și prin Sătic?>>. Răspunsul lui a venit clar și  simplu: <<Nu, Ciprian, prin Șaua  Funduri>>. <<Mda>>, am  spus, <<nu va fi o  cursă chiar pentru oricine>>.
Răspunsul  lui Lucian a venit imediat: <<Păi,  cândva, o  să  fie  o  provocare  mare  pentru  oricine>>. Și  așa  a  fost”.

Discuția s-a întâmplat cândva, acum aproape zece ani. E povestită de Ciprian Lolu, membru în echipa Salvamont Zărnești și e inclusă în revista Alerg #27.

MPC
Revista e dedicată în totalitate Maratonului Piatra Craiului, MPC, cursă ajunsă la a zecea ediție.

Se pot spune multe despre MPC și oamenii care au făcut posibil acest eveniment. Nu trebuie uitat însă că MPC a fost concursul care a pus bazele alergării montane în România, a fost acel declic ce a făcut posibil ca fenomenul să apară, să crească.

MPC a fost și este un etalon. Nu e o cursă pentru oricine, însă nu în sensul că e exclusivistă sau imposibilă, ci prin valorile propuse: dragoste pentru natură și munte, prietenie, libertate și respect pentru ceilalți.

********

În continuare, un portret al lui Lucian Clinciu, cel care a făcut posibil Maratonul Piatra Craiului. Respect.

Un visător

Pe fața lui, ridurile sunt ca un semn de noblețe. Vizibile, adînci. Dar nu au nimic trist sau bolnăvicios. Sunt doar niște semne temporare ale oboselii, ale efortului. Atîrnă precum niște decorații pe pieptul glorios al unui luptător încercat. Fața, cu buzele arse, deși ridată, e luminată de un zîmbet, mai mult interior. E ironie, e sfidare, e și bucurie multă în acest zîmbet.

Lucian

Într-o țară în care românii au mult talent dar puțin spirit de sacrificiu, într-o lume în care cam totul se măsoară în timp, bani și eficiență, o față emaciată de efort gratuit nu prea are căutare.

Se tînjește și se realizează o viață bună, dar prea puțini înțeleg că o viață bună cuprinde și cazna și efortul supraomenesc și durerea pentru a realiza „doar” o coborîre pe schiuri, „doar” o ascensiune în pas alert și cu inima bubuind pe un vîrf de munte. Niște „inutilități”, în fond.

Dar o viață bună care desființează sacrificiul, efortul (fie el fizic) dus la extrem, care ignoră „tăvăleala” gratuită prin noroaie, zloată și viscol nu mai e o viață bună, ci o viață ușoară, ceea ce este altceva.

Fața lui Lucian Clinciu e ridată, obosită dar și luminată de o bucurie interioară. E bucuria unui om pasionat, căruia îi place natura, îi place să alerge pe munți, care preferă uneori să se rupă de lume pentru a fi pentru o vreme singur cu gîndurile lui.

Acolo, pe munți, își redescoperă limitele, se confruntă cu situații dificile, dar merge mai departe, se redescoperă pe sine, revede și se bucură încă o dată de frumuseți și locuri pe care le știe foarte bine. Merge mereu înainte, spre o zare, un vîrf, un adăpost la care tînjește parcă dintotdeauna.

Cu siguranță efortul lui Lucian Clinciu nu trebuie privit ca un act de eroism. Poate că este doar efortul unui om care nu a uitat să viseze cu ochii deschiși, pentru care libertatea, bucuria, prietenia sunt chestiuni concrete, ce pot fi atinse mai ușor pe crestele munților.

Comments

comments

Previous post

Primul Maraton. Florin Bobic

Next post

Recomandare. Semimaratonul Plopeni

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *