Coltul Consumatorului

O să mă întorc bărbat?

Alerg.ro februarie 17, 2017

FacebookTwitterLinkedinPinterest

Un week-end încărcat m-a făcut să sar peste o săptămâna de relatări de pe frontul pe care lupta Mila cu lenea. Revin acum, pe secţiuni care pot fi citite sau citite pe sărite, cum doriţi. Așadar, nou jurnal de sportiv urban (săptămîna 13-17 februarie), confruntat acum cu mai multe temeri.

[Adrian Mila]

Cea mai mare dintre ele este dată de triatlonul de la Izvorani (http://trichallenge.ro/wintertri/), de pe 18 februarie, care va marca pierderea unei noi virginităţi personale şi intrarea oficială în lumea triatlonului, lucru de care mi-e atât de frică. Sau poate va rămâne Unicul, cine ştie. Oricum, este Primul. Tremur de câte ori mă gândesc, fecioară plescăind de poftă şi temându-mă în acelaşi timp.

Partea 1. PREGĂTIREA FIZICĂ

Sanchi, ce fac eu la acest capitol este maxim de întreţinere. Este un capitol jenant, ar trebui să îmi fie ruşine să îl mai scriu.

Luni, 13.

Stau la 1 km de sală, uneori mi se pare anormal să merg la Daimon cu maşina. Mersul alert sper să mă trezească şi să îmi fac şi un pui de încălzire. Ah, ce sportiv sunt, am făcut 1 km pe jos.

Stăteam în vestiar şi se auzea un zgomot ciudat. Pleosc-pleosc, pleosc-pleosc. Ce naiba e? Ajung la bazin, era un nene, măricel, care dădea nişte carabe în apă de sărea peştii pe maluri. Mamă, ce forţă, mamă, ce supărare. Mă bag pe culoarul de lângă el, încep timid să înot, pe urmă mă iau cu el la întrecere. Este clar, la modul în care este de furios, parcă e certat cu nevasta, în maxim două-trei bazine îşi dă duhul şi rămân eu campeon.

Ha. M-am lămurit destul de repede că înoată cam cu 25% mai rapid decât mine. Şi a ţinut-o aşa, lovind apa cu furia unui hipopotam rănit, timp de o oră. Eu în schimb, care îl luasem de reper, eram complet sufocat după 300 m şi a trebuit să fac o pauză şi o reevaluare a posibilităţilor şi priorităţilor. Mă ulâtule, na, că nu mă mai întrec cu tine. Ăsta a fost un avertisment de sus, vezi cu cine te întreci la Izvorani, că dacă te iei după alţii este posibil să o furi. Stai liniştit în banca ta, că abia te descurci cu sărăcia aia a ta de respiraţie la patru braţe.

Am plecat de la sală, eram cam frig, vreo -6, -7 grade. Se vedea de sus că tot bulevardul  Tineretului este blocat cu maşini, este prima zi de şcoală după o nouă săptămână de vacanţă venită, normal, după vacanţa de iarnă şi după întreruperile de şcoală din cauza ninsorilor.

Gândesc matur și profund, văd că pe Văcăreşti este acelaşi blocaj, primul semafor fiind la două staţii, deci este probabil belea mare în trafic. Aşa că iau o pereche de izmene şi pe Helga de braţ. Helga cea grăsuţă, cu apărători de noroi, are spre 19 kg de aluminiu şi cauciuc macru. Am ajuns cu greu la serviciu, un trafic infernal, pe prima bandă sunt în continuare zone cu zăpadă şi gheaţă.

Seara îmi continui antrenamentul ciclo şi plec iar cu Helga spre casă. Aglomerat, pe la Tribunal nu mai am loc pe niciunde. Maşinile nu mă lasă, este gheaţă pe prima bandă. Ok, hai pe trotuar. Nerăbdător,  încerc să o mut pe Helga prin gheaţa şi zăpada care erau pe lângă trotuar, îmi alunecă piciorul de sprijin şi mă lungesc pe o parte, călare pe Helga, în zăpada împuţită care era pe marginea drumului. Evident că am găsit şi nişte zăpadă mai afânată, rămăsesem lat, ca un călăreţ cu calul împuşcat în cap, fără să reuşesc să mă ridic, cu un picior prins sub biclă, lângă lungul şir de maşini, un autobuz 104 plin şi trotuarul plin de pietoni, cu zăpadă intrată pe mâneci, pe craci, pe sub geacă.

Şi am început să râd. Nu mai puteam să mă opresc, râdeam că prostul, fără să reuşesc să mă mişc, cu rucsacul prins în spate, lungit în zăpada mizerabilă. Când mi-a trecut râsul am zis “Hopașaaaa” şi am reuşit să mă pun pe picioare şi pe Helga pe roţi.

Oricum, dacă aţi văzut pe la Unirea luni seară un biciclist beat căzut în zăpadă, de nu mai putea să se mişte, să ştiţi că nu eram eu, nu-nu. Ce fericire a  fost acasă când a început să curgă pe gresie toată zăpada aia murdară de prin toate părţile biclei, să curgă zoaiele prin rosturile de la gresie, ca un fluviu mâlos, nu vă mai spun.

Marţi, 14

Încerc să îmi dau seama care este punctul meu cel mai slab la un triatlon şi nu reuşesc să mă lămuresc. Sunt praf la toate. Hai să alergăm, că dacă fac 5 km dublez rulajul lunii februarie, iată ce uşor poţi să înregistrezi o creştere de 100% a numărului de km alergaţi.

Fac 5 km pe bandă, constat că la 13 km/oră mă sufoc repejor, mai încerc nişte bicicletă eliptică, apoi nişte pedale şi plec de la sală cu moralul praf.

Miercuri, 15

Hai iar la bazin, să vedem cum stai cu cei 500 m dintr-o bucată. Stau la fel, niciun progres, spre surprinderea mea nu îi fac în 8 minute, rămâne acelaşi timp. Poate o să mă filmez de sus, să mai analizez defectele. Deocamdată nu am niciun chef să râd mânzeşte de mine.

Se adaugă încă 2,2 km la socoteala nautică.

Joi, 16

Mă bag la bazin, ar fi ultimul antrenament înainte de triatlon, ar fi mers şi o alergare, dar las genunchiul în pace şi mă bag la apă. Şi te du la Dunăre, şi bea apă tulbure. La început am crezut că mi s-au aburit ochelarii. Îi scot, îi spăl iar. Nimic. Nu văd fundul bazinului, nu văd cusătura aia de la covorul PVC, care e cam la jumătatea culoarului. Mă opresc  iar, derutat, la naiba, nu văd ca lumea nici când se termină culoarul. Mai înot, mai mă opresc, mă uit în jur, toţi îşi văd de treabă şi bazinul se tot aglomerează. La un moment dat nu mai rezist, mă opresc şi constat că nu îmi văd bine nici degetele de la picioare, dau cu mâna prin apă, parcă e ceaţă, mă gândesc dacă am făcut, din cauza efortului, Doamne fereşte, vreo dezlipire de retină, dar decorul se vede bine, apa nu. Apa e tulbure, pâcloasă. Mai fac 2-3 bazine şi nu mai suport, mă gândesc la ce cantitate de apă cu plancton s-a plimbat prin ORL-ul meu şi ies din bazin, cu o senzaţie de gust coclit şi o mâncărime de piele, de nu mai îmi venea să ies de sub duş. Nu ştiu cât să pun, ar fi 1,6 km de înot la Glina, în staţia de epurare.

Vineri, 17

Stau. Dorm. Nu mai îngraş în ajun niciun porc.

Partea a doua. PREGĂTIREA TEHNICĂ

Este clar, aici am probleme şi nişte temeri

1. a) Se pare că va trebui să schimb slipul. După 6 luni de întrebuinţare are un aspect rezonabil dacă stă în sertar. Dacă e uscat mai merge. Dacă ia apă este foarte util la antrenamentele de forţă, este ca şi cum aş înota cu o paraşută deschisă în spate. Probabil am şanse să fiu primul înotător care intră la Izvorani cu slip şi iese fără. Nu este o problemă, că mai sunt vreo doi slipi care aşteaptă la mine în sertar, că erau la ofertă, dar chiar începusem să mă obişnuiesc cu el…. Ok, îl arunc.
2. b) Să văd cum naiba voi reuşi să îmi pun casca de înot, până acum nu am reuşit să îmi bag pe ţeastă o cască de plastic,singura dată când am reuşit arătam ca sora lui Versace, cu ochii beliţi şi traşi spre tâmple şi cu o faţă de nebun total. Va trebui să mă antrenez vineri seară sau să o prind cu un şiret sau cu scotch pe sub bărbie, ar fi şi asta o noutate la acest concurs
3. c) Nu a mai dat pe la service de aproape un an, nu ţin frânele, sare lanţul, cauciucurile nu sunt grozave pe timp friguros.

Probabil ştiţi bancul? Ok, vi-l spun.

„În faţa directorului unui mare magazin universal din Sydney se prezintă un tânăr care cere o slujbă ca vânzător. Întrebat fiind de referinţe, acesta spune că a fost comis-voiajor timp de mai mulţi ani, motiv pentru care este angajat în proba de lucru şi i se spune să se prezinte la serviciu a doua zi la ora 8.00. La sfârşitul zilei, directorul îl cheamă în biroul său, ca să se intereseze cum a fost prima lui zi:

– Câte vânzări ai avut azi ?

– Una singură, domnule director.

– Cum ?! Doar una !? Cel mai slab angajat al meu face 20 de vânzări în ziua lui proastă ! În ce valoare a fost vânzarea ?

– 457.000 dolari, domnule director.

– ?!? Nu cunosc nici măcar o marfă din magazinul ăsta care să valoreze atât ! Ce anume i-ai vândut ?

– Păi, întâi i-am vândut un cârlig mic de pescuit, apoi un cârlig mediu de pescuit, apoi un cârlig mare, pentru pescuit oceanic. Dar nu avea undiţa suficient de mare pentru a pescui în ocean, aşa că i-am vândut o undiţă profesională, cu o mulinetă pe măsură. Apoi a descoperit că nu va putea pescui în ocean dacă nu are o barcă, aşa că i-am oferit barca cu motor model YWR 518. Însă nu putea să tracteze barca folosind vechea lui Mazda, aşa că l-am convins să-şi cumpere de la noi ultimul model de Land Rover apărut pe piaţă.

– Aaa… Adică tu vrei să-mi spui că a intrat în magazin un om ca să cumpere un cârlig de pescuit şi tu i-ai vândut o barcă şi o maşină ?

– De fapt, a venit să cumpere absorbante intime pentru nevastă-sa, iar eu l-am întrebat: „Dacă tot nu aveţi nimic de făcut în week-end, de ce nu mergeţi la pescuit ?”

Revenind… Bicicleta este abandonată la birou de vreo lună şi jumătate, am fost tare aglomerat săptămâna asta şi nu reuşesc să ajung cu ea la atelierul meu favorit şi de încredere. Hai cu ea la un magazin, pe lângă birou, unde am mai făcut nişte remedieri de urgenţă.

–        Ştiţi, aş vrea să îmi schimbaţi saboţii pe faţă, că nu prea ţin, şi un reglaj la foaie, că sare lanţul când schimb foaia.

–        Ok, vreţi să facem şi o mică verificare tehnică?

Stau, mă gândesc, dau acceptul. Pe urmă risc o întrebare:

–        Auziţi, dar cauciucuri de zăpadă aveţi?

–        Păi nu mai e zăpadă…

–        Da, dar merg la un concurs şi au recomandat cauciucuri de zăpadă

–        Păi este interzisă circulaţia pe drumurile publice acoperite cu zăpadă. Nu avem, că nu se vând, sunt pe sait-uri, aducem la comandă, cam 50 euro+TVA bucata.

Abandonez ideea, lămurit că organizatorii au băgat o şopârlă în recomandare, poate o cumpără vreun ageamiu, ca mine.

După câteva ore primesc telefon.

–        Ştiţi, nici saboţii pe spate nu sunt de fală, vă mai ţin vreo lună, dar nu mai mult. Îi schimbăm?

–        Ok.

–        De 10 lei sau de 20 lei perechea,  cei de 20 ţin mai bine la ud, au durată mai mare de viaţă, reglaje şamd?

–        Mmm, biine, 20 să fie.

–        Ştiţi, şi lanţul este cam la limită…

–        Ok

–        Reglaje, curăţări, gresări?

–        Ok

–        Ştiţi, am auzit dimineaţă discuţia dvs, cauciucul dvs de pe spate e cam uzat şi nu e adecvat pentru zăpadă. Dar am o ofertă…

După 5 minute accept un nou cauciuc pe spate, dar este posibil ca cel de pe faţă să mă arunce în cap, aşa că până la urmă iau 2 cauciucuri, trei calmante şi două nitroglicerine.

Vezi, asta înseamnă să fii un vânzător prost. Dacă era bun îmi vindea o altă biclă…. Aşa doar mi-a dublat valoarea biclei mele… Mare negustor sunt.

Partea a treia. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ

Asta este cea mai importantă. Un om informat deja a câştigat jumătate din cursă.

Informaţiile mele sunt cam aşa:

–        Vezi cum înoţi, că dacă nu te dai la o parte vor trece ăia PESTE tine. Cum peste mine? Uite-aşa, peste tine.

–        Ha, este zăpadă? Păi ia o biclă mai uşoară, să poţi să alergi cu ea în spate, cum am făcut eu acum 3-4 ani, când traseul de biclă era impracticabil pe două roţi. Cuuuuum? Da, că ăia care împingeau la biclă au rămas în urmă, cei care alergau cu bicla în spate au ieşit pe podium.

Deci e clar, se pare că sunt într-un mare rahat. Acum sunt în depresie, am nevoie de consultaţie la un psiholog, dacă ştiam că va fi aşa alergam cu Helga în spate toată iarna.

Nu ştiu cum va ieşi triatlonul, aşa că măcar această istorie să rămână pentru posteritate. Mamă, ce frică îmi e…

Comments

comments