Știrea seacă sună cam așa: kenyanul Samuel „Sammy” Wanjiru, câştigătorul probei de maraton de la Jocurile Olimpice de la Beijing, a murit duminică după ce a căzut de la balconul locuinţei sale din oraşul Nyahururu, relatează presa internațională.

Nu se știe încă dacă e vorba de o sinucidere sau de un accident. Cel mai trist e însă faptul că, la 24 de ani, s-a stins unul dintre alergătorii de maraton cu cel mai mare potențial. Wanjiru a fost primul atlet kenyan care a câștigat aurul olimpic la maraton. Tot el a triumfat și în alte curse importante, precum la Londra și Chicago și a deținut recordul mondial la semi-maraton.

Impresionant e că mereu a cîștigat alergînd agresiv, parcă fără nicio strategie de cursă, mereu apăsînd pe pedala de accelerație la maximum. A fost un învingător pe șosea, însă în viața personală nu a reușit să reziste demonilor interiori. E trist când un om moare înainte de a-și da măsura talentului, înainte ca viața lui să capete un sens. Viața lui Wanjiru devenise oricum, în ultima vreme, un iad.

Problemele lui au apărut odată cu succesul sportiv. Și cu banii aferenți acestuia. Anul trecut a fost anchetat pentru că şi-a ameninţat soția cu moartea, dar şi pentru că deţinea ilegal o armă AK-47. În ianuarie a avut un accident de mașină. A scăpat aproape miraculos. Între timp, aparent, se împăcase cu soția. Cercetări preliminare ale poliției spun că totuși moartea sa ar putea fi cauzată de faptul că ieri ar fi fost surprins de soție în pat cu altă femeie. Soția i-ar fi încuiat pe cei doi în cameră și de aceea Wanjiru a ieșit pe balconul locuinței.

De unde ori s-a aruncat, ori a căzut întîmplător. De fapt, nici nu mai contează.

Știri despre succesele sportive ale lui Sammy Wanjiru aici și aici.

Comments

comments

Previous post

GrizonoToane: Despre melancolie

Next post

De ″Dzuua Natsională a Armănjilor″

Alerg.ro

Alerg.ro

1 Comment

  1. […] și al unei paranoice auto-depășiri de sine… Merită în acest context rememorat și tristul caz al maratonistului Sammy Wanjiru care a murit acum doi ani, cel mai probabil sinucigându-se din cauza incapacității de a gestiona […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *