Și alte întrebări asemănătoare: este foamea un semn al sănătății? Cum e să ai o idee genial bazată pe lene? Câte zile pe an poți înota? De ce antrenorii cu mușchi se dau în vânt după fumat? Cât costă un coș cu mulțumiri în sistemul de sănătate? Cum nu am răspunsuri, vă invit să citiți și acest jurnal de atlet urban, săptămâna 1-7 aprilie 2019.
[Adrian Mila]

# Prima săptămână cu ora de vară mi se pare extrem de enervantă. Seara nu reușesc să adorm, dimineață abia mă trezesc. Evident, dacă plecam o săptămână în concediu în Italia sau Franța nu mai mârâiam, nici nu simțeam schimbarea de fus orar, o oră era aproape nimic.

Doar că în fiecare dimineață mor de somn. Apoi mor de foame. Dacă foamea este un semn al sănătății, atunci mi se pare că sunt la un maxim al sănătății din viață. Mi-e foame tot timpul. Aș mânca dulce, măcar ceva dulce, cred că deja am o problemă cu dulcele. Hm, și ceva sărat, mamă, ce ar merge niște alune cu coajă și sare, cred că am o problemă și cu sarea. Sau ceva gras, acrișor, amărui, orice, numai să fie mâncare.

Am ajuns la nivelul la care mă scol de la fiecare masă exact așa cum se recomandă. Mă așez cu o senzație de foame la masă și mă ridic cu o senzație de fomică, parcă aș mai mânca ceva. În foarte rarele cazuri în care mă satur mă ia somnul, mama ei de oră de vară.

# Fiecare dimineață începe cu porția de înot, cam 2,5 km/zi. Mă întreba un cunoscut dacă merg aproape în fiecare zi la bazin. Păi merg cam în fiecare zi, ce să zic, scăzând răcelile, accidentările și concediile merg la bazin minim 300 zile/an. Aaa, zice el, e ca și cum ai merge la serviciu. Nu, că la serviciu sâmbătă și duminică nu merg, aici trag ca la galere.

# Cu schimbarea de oră sunt cam adormit, dimineața mă prăbușesc în apă. De obicei făceam un singur lucru, încălzire lejeră cam trei bazine bras și apoi un craul constant pe restul de timp, accelerând când mai apare vreo provocare de la un coleg de bazin. Cei mai simpatici și cu bun simț înotători sunt cei care sunt puțin mai lenți decât mine, nu foarte lenți, cât să reprezinte încă o provocare, cei mai antipatici sunt cei rapizi, cu care nu am nicio șansă.

După aproape un an și jumătate de craul îmi vine o idee ee ac, bazată pe lene. De săptămâna asta mă complac într-un bras prelungit, apoi încep un craul susținut. Brasul este ceva mai rapid decât de obicei, încerc să dau energic din picioare. Îi admir și mă enervează cei care au un bras ee acet, ee ace eu nu prea am șanse. Cam 12-15 minute, apoi 12-15 minute craul. Asta face mai suportabilă trecerea timpului, schimbarea stilului de înot îmi permite să țin un ritm ceva mai rapid.

Vorba vine. Craulul este o bătaie aprigă de apă, până obosesc. Ca să înțeleagă și alergătorii, este ca și cum aș tropăi cât pot de tare, sperând să măresc viteza. Îmi ia câteva minute până mă lămuresc, doar când mă dor umerii realizez că nu este important să dau cu barda în apă, ci să alunec, să trag și să plutesc prin apă, nu să mă lupt cu ea. Tot ca o cizmă înot, dar măcar trece vremea mai repede.

Cealaltă provocare a fost să încerc niște întoarceri la capătul bazinului. Mă enervează și ăștia care se întorc mișto. Abia am primit pe e-mail un filmuleț, e simplu, întotdeauna în video sunt simple lucrurile astea.

Prima constatare a fost că mi se umple nasul de apă. A doua că am nevoie de încă o răsucire  dacă nu vreau să ies cu fața în sus, ee ace îmi cam trage de coloană, exact în zona lombară. A treia surpriză a fost că în joaca asta, la care sper că nu se uită nimeni, se cam încurcă sus-ul cu josul. Adică mă așteptam la orice, dar nu să dau cu umărul de fundul bazinului. Am abandonat întoarcerile astea când am dat și cu capul de fundul bazinului, de mi-au sărit ochelarii. Da, nu e ca-n filme.

Totalul săptămânal la înot a fost de aproape 18 km.

# Cu bicicleta am profitat de fiecare ocazie de deplasare prin oraș. Uraaa, mă plimb cu bicla, ce poate fi mai plăcut, eficient, ieftin, frumos? Mă rog, nu cred că vezi așa viața dacă ai în spate și un rucsac dreptunghiular, dar probabil se câștigă bine, că am văzut un nene cu o biclă de carbon care livra la Uber. Dacă de obicei trebuie să mă uit și să mă feresc de mașini cu număr cu ROX, DEA, de ăia care se pupă cu un pasager care va deschide portiera, acum, că a venit primăvara, riscul a venit de la câte un puști care schimbă brusc direcția, câte un tătăiță de vârsta mea care a prins voucher de biclă de la duamna Firea și nu s-a mai suit pe două roți de când era copil.

În final am strâns 170 km săptămâna asta, ceea ce cred că reprezintă un posibil record personal, cu circa 30 km/zi făcuți cu bicla în fiecare zi lucrătoare.

# La alergare am ieșit tare greu. Abia vineri am reușit să prind niște minute în care să mă destind. În fiecare seară avusesem treabă, vineri pe la prânz am plecat în haiducie, prin Cișmigiu și Izvor. O alergare scurticică, nu foarte rapidă, nici cald, nici frig, 7 km.

Duminică în schimb am ieșit la etapa a doua a Cupei Profiterolului de Primăvară.

Dacă tot nu sunt înscris la nicio cursă, să continuăm competițiile urbane cu taxă minimă și plăcere maximă. Destinația zilei este recomandată de un cunoscător, este bine să ai prieteni, cofetăria Casandra are promoție, la două profiteroale primești un al treilea gratis. Livrate simultan, evident, nu că mănânci luni, marți și joi. Marele defect este că la cofetărie se deschide la ora 10.

Startul este la ora 9, la Mazzo Grosso, care figurează deja pe Google Maps. Patru cavaleri se aliniază la competiția care caută Sfântul Graal, cupa cu profiterolul minune. Patru Indiana Jones, care abia așteaptă să lanseze biciul spre profiterol.

Tineretului, două ture prin Parcul Carol, trecem prin Izvor, pe lângă crosul Uniqa și parcă ni se face fomică, așa că virăm spre Kaufland Basarab, poate găsim un meniu de mici. Țeapăăăăă. Nu le mergea casa de marcat, ne uităm la grămezile de pui la rotisor, grătarul plin de mici, protestăm și lăcrimăm inutil, nu vor să ne dea de mâncare. Măcar să fi dat cu niște pâine prin zeama de pe grătar?

Plecăm înfometați spre cofetăria de la Romană, cu convingerea că pana de la casierie este un semn. Nu a ținut prea mult semnul ăsta, că am scurtat traseul prin gară și ne-am lovit de un KFC (cred că era și ăsta un semn)  unde am reglat ușor lipsa de proteine, cât să ne țină până la carbohidrați.

La Casandra profiterolul e mare. Înghețata mai înghețată decât am fi vrut, prețul la ofertă e ok, când se mai topește e chiar bun, dar se duce repede. Completăm cursa cu drumul spre casă și adun încă 19,4 km, cu un total de vreo 26 km pe săptămână. Da, nutriția e de bază la alergare. Taxa de participare, proteine și carbohidrați, fără alune, a fost de vreo 22 lei, ceea ce vă doresc și dvs la un aproape semimaraton.

# Îmi cam expiră abonamentul la sală, ceea ce mă doare. Așteptam cu interes oferta de Paște, și cu oarecare speranță, care s-a prăbușit total când am văzut anunțul. Până acum, în ultimii trei ani, am plătit cam la fel, un preț bun, mai ales la modul la care înțeleg eu să utilizez abonamentul, intensiv aș zice. Acum, ca să mai discutăm de măriri de salarii și inflație, abonamentul se scumpește cu 30 %, se trece de un anumit prag, ceea ce mă lovește psihic, și la portofel.

Cam începe să mă coste viciul ăsta, pentru că sunt un om vicios și cu dependențe. De banii ăștia aș putea să iau 120-170 profiteroale pe an. În același timp nu mi-ar ajunge decât pentru un pachet de țigări la trei zile. Când văd un om fumând, deja mă gândesc, bă, uite un om cu bani. Tocmai a dat foc la un leu. Un consumator mediu de tutun cred că arde cam 6.400 lei/an, frate. Doi fumători în familie? Aproape 13.000 lei/an. Deci dacă mă las de fumat pot să îmi iau abonament pe trei ani la sală.

# O chestie care mi se pare ciudată este scrumiera de la sală. Afară, pe drumul spre suportul de bicle trec pe lângă scrumiera exterioară, lângă care stau antrenorii ieșiți la o țigară. Într-o sâmbătă erau vreo cinci antrenori plini de mușchi care stăteau în vânt la o țigară, încordând bicepșii. Mi se pare straniu, probabil în mod nemotivat. Involuntar asociez fumatul cu un obicei ne-necesar, costisitor și dăunător, probabil că și nepotrivit cu sportul, ceea ce este profund greșit. Dacă ar bea o bere nu mi s-ar părea la fel de nepotrivit. Dar un profiterol plin de zaharuri ar fi mai potrivit?

Sunt alte obiceiuri care pot fi mult mai dăunătoare, dar fumatul îmi sare în ochi, deși nimeni nu a omorât pe cineva în urma abuzului de nicotină. Dacă i-aș vedea lângă o garniță plină de untură, jumări, carne și cârnați probabil aș zice, mamă, ce bărbați puternici. Așa, când fumegă, eventual din niște țigări slim, nu îmi plac.

# Acum, de final, o poveste de sezon, fără legătură cu mișcarea, dar cu corupție și anticorupție.

A fost odată că niciodată un polițist care voia să prindă infractori, și făcea asta cu pasiune. Probabil toți ne-am jucat de-a hoții și vardiștii în copilărie. Toți vor să fie vardiștii, probabil doar Nuțu Cămătaru era pasionat de latura neagră. Unii se vor juca la fel și când cresc mari. Polițistul nostru cel bun iese la pensie, destul de tânăr, să zicem.

La câteva zile după ce iese la pensie i se face rău. Da’ rău. Se cheamă salvarea, cam degeaba, pentru că nu vine. Se ajunge până la Raed, e luat în primire și ținut în viață de Smurd, salvarea vine după o oră. Polițistul are în cap un singur lucru, pe care îl repetă inutil. Nu mă duceți la spitalul ăla, nu mă duceți la spitalul ăla. Protocolul e clar, ăla este spitalul care asigură azi urgențele, acolo te ducem.

Cine este șef acolo, la clinica de specialitate? O mai veche cunoștință, dacă îi poți spune astfel unuia pe care l-ai ridicat și anchetat pentru tradiționala luare de mită, milioane de euroi. Dom profesor zice scurt, cât este el acolo nu va fi tratat niciodată un polițist, și este trimis pachet la alt spital, la kilometri buni.

Acolo este preluat, tăiat, cusut câteva ore, nu mai avem sânge, închis, dacă are noroc prinde dimineața, altfel zero șanse. Este puternic, Doamne-Doamne îl ajută și prinde dimineața, a două zi donează sânge zeci de polițiști, este operat iar și scapă.

Nu intru în detalii, care m-au cutremurat, pomenesc doar de insistența finală, de a trimite la colectivul care l-a salvat coșul cu mulțumiri. Și în coș să fie un plic cu XXXX euro. Mulți, 4 cifre grăsuțe, de mulțumire. Cred că ăsta este sistemul de co-plată menționat de ministrul sănătății.

Morala? L-a trimis. Coșul. Plicul.

# Indiferent cât va fi mărit salariul în sistemul sanitar de stat, asta nu va face decât să crească șpaga. Este un sistem bolnav, din care îmi aduc aminte de un dom profesor, pe care nu pot să îl uit. Venise o mamă la el, să îi opereze copilul. Era grav. Păi te costă 3000 lei. Erau bani, povestea este de acum 20 de ani. Păi de unde să iau atâția bani, nu am decât 300… Banii ăștia nu îți ajung de operație, îți ajung doar de înmormântare, a zis dom profesor, și a plecat.

Între timp dom profesor a murit, dar sistemul trăiește la fel.

# Morala finală? Dacă ești incoruptibil și vrei să fii justițiar, ar fi bine să ai un organism rezistent și sănătos. Să nu ai pietre la rinichi la Cluj și să ajungi la Lucan dacă înainte ai discutat cu el în alte conjucturi. Problema nu este a celor corupți. Cei corupți au relații pe filierele lor nesănătoase, de spălat mâinile și banii, și au rezistență și soluții de intervenții în străinătate. Dacă ești doar Eliott Ness, bagă de seamă.

Ca un ultim detaliu, să vă doriți ca oamenii politici să se opereze afară. Nu de alta, am crezut că este o glumă de 1 aprilie, dar un fost președinte a ajuns la spital. Din oarecare surse vă spun că a fost evacuat tot salonul ATI, din motive de securitate, deși nu mai este în funcție de o grămadă de ani. Dacă au zile, o să scape, ce atâta ATI.

Cred că teaser mai fals  decât cel a lui Tamango nu am auzit. Binili învinge, toate femeili din lume știe că binili învinge.

# Altfel, așteptăm propuneri de cofetării cu promoții la profiterol, că nu mai știm decât de Maria și sora ei, Costance.

 

Comments

comments

Previous post

Semimaraton Brașov. A opta oară

Next post

Revista Alerg #43

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *