Ce se mai anunță, ce se mai întîmplă pe la noi și prin lume. Cîteva informații.

Adventure Race în Ciucaș. Asociația Fără Asfalt organizează anul acesta cinci competiții de vară pentru iubitorii de sport și mișcare în aer liber. Dincolo de mai cunoscutele triatloane (la mare și la munte), un Aquathlon pentru copii și Cupa Hamsia (concurs de înot în ape deschise),  pe 28-30 iulie va avea loc prima ediție a Adventure Race. Acest eveniment li se adresează celor care sunt antrenați pentru ture de mountain-biking  și de trekking sau alergare montană și doresc să-și depășească limitele într-un concurs la care pot participa în echipe de câte patru membri. Cursa se va ține în zona Munților Ciucaș, va fi organizată în parteneriat cu Ciucaș X3 și propune trasee lungi și provocatoare de 90 km mountain-biking, 70 km alergare montană, vâslit pe lac, escaladă și rapel, timpul limită pentru finalizarea probelor fiind de 54 de ore. La cursele de tip Adventure Race  traseele sunt nemarcate și trec prin zone mai puțin turistice, orientarea și buna sincronizare cu echipa fiind elemente cheie pentru a ajunge cu succes la linia de finish. Detalii la www.faraasfalt.ro/

Corcova numărul 5. Au început înscrierile pentru Corcova Trail Race, o competiție specială, care  înseamnă și sport și distracție, și performanță și voie bună. Trei curse de alergare (15km, 6km și un cros pentru copii) și una de MTB (21km) pe potecile și drumurile domeniului viticol Corcova (localitate situată între Motru și Strehaia). Înscrierile online, pe corcova.trailrace.ro, vor avea loc până pe 18 august 2017, valoarea taxei crescând cu 10 lei la fiecare 50 de participanți, până se atinge limita de 600.

Alergarea devine și digitală. Compania Adidas, alături de Parley for the Oceans și Runtastic vor să arate că sportul poate fi un catalizator al schimbării pozitive. Astfel, inițiatorii spear să educe participanții cu privire la modul în care ei, ca alergători, pot sprijini mișcarea pentru oceane mai curate, luând parte la o serie de sesiuni inspiraționale de alergare fizice, digitale și audio.

Între 5 și 11 iunie, alergătorii din toată lumea se vor întâlni, virtual, pentru a-și arăta angajamentul față de situația oceanelor –  cu fiecare kilometru parcurs. Pe măsură ce aleargă, aceștia pot asculta o poveste specială pentru alergare și pot învăța despre ecosistemul delicat al oceanelor, despre strategia Parley AIR și despre modalitatea în care pot fi parte din soluție. Alergătorii pot contribui cu kilometri parcurși și pot ajuta la răspândirea mesajului, înregistrându-se gratuit pentru sesiunea digitală de alergare . În aceeași zi în care are loc Conferința ONU a Oceanelor, 500 de alergători vor participa la o cursă de 5 kilometri pe străzile din New York, în timpul nopții, iluminând străzile orașului cu lumini albastre și susținând cauza conservării oceanelor noastre. Totodată, pentru a crește gradul de conștientizare, inspirând oamenii să sprijine conceputl de oceane curate, a fost creată o aplicație, Runtastic Cardio App. Mai multe detalii la adidas.com/runfortheoceans.

 

Comments

comments

Previous post

Iarăși despre regulamente. Un caz la Semimaratonul București

Next post

Nimic despre alergare

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *