Info general

Pe scurt. Cursele, rezultatele

# Tare dificil la IezerRun # Plăcut la Trascău Trail Run # Normal la naționalele masters # Și competiții virtuale

==> Începem scurta noastră trecere în revistă a competițiilor din ultimul week-end cu concursul cel mai ”greu”, desfășurat la munte, în condiții meteo extrem de nefavorabile. E vorba de Iezer Păpușa Trail Race, ediția a cincea. Au fost trei probe de concurs: 10km, semimaraton și maraton. La ultima cursă – în condițiile în care în creastă vîntul a bătut extrem de puternic, a fost ceață și aproape continuu a plouat, inclusiv cu bucăți mici de gheață – s-a renunțat la urcarea finală, rezultînd un traseu de vreo 33km. În plus, nici clasamentul final, pînă la această oră, nu a fost stabilit. Altfel, la cros au fost 63 finișeri (3 abandonuri) primii terminînd Mariana Cristea – 1h:32min:05sec și respective Mikia Andy – 1h:16min:15sec. La semimaraton, au fost 142 finișeri (27 abandonuri), cei mai rapizi fiind Andreea Cohut – 3h:36min:33sec și Viorel Pălici – 2h:29min:07sec. Toate rezultatele se găsesc aici.

Imagine de la Trascău Trail Run

==> A treia ediție a Trascău Trail Run. Competiție cu două probe de concurs: semimaraton (traseu de circa 23,5km) și cros (8.4km). Startul și sosirea au fost la Rimetea, județul Alba, alergîndu-se preponderant pe drumuri forestiere și poteci de munte. Vremea a fost puțin rece, altfel condițiile tocmai bune pentru alergare. În cursa cea mai lungă (222 finișeri), pe primul loc s-au clasat Ingrid Mutter – 2h:25min:33sec și respectiv Cristian Moșoiu – 2h:06min:40sec. Proba de cros (136 participanți) a fost cîștigată de Andra Anghel – 47min:41sec și respectiv Daniel Herman – 39min:46sec. Toate rezultatele sînt disponibile aici.

==> În București, pe stadionul Iolanda Balaș s-a desfășurat Campionatul național de atletism în aer liber, pentru atleți veterani. Parcă participarea a fost mai restrînsă ca de obicei, însă pasiunea pusă în joc a fost la fel de intensă. Probele de alergare au fost de la 100 la 5.000m, plus cele de garduri și obstacole. Toate rezultatele sînt aici.

# Și, în încheiere, două competiții desfășurate virtual. Mai întîi, Maratonul Internațional Chișinău, la care s-a alergat individual – de dorit îmbrăcat într-un tricou de la edițiile precedente – pe o distanță între 1,5km și 42km. Mai multe detalii aici.

Apoi, ediția a șasea a Race for the Cure Romania, o alergare umanitară pe distanța de 5km, al cărei scop a fost strîngerea de fonduri pentru prevenirea și combaterea cancerului la femei.

Comments

comments

>
Previous post

Atleți masters pot participa la Maratonul București

Next post

#20139 Challenge

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *