luni, octombrie 21 2024
Despre cele mai importante evenimente de alergare din week-endul 25-26 august. A fost ziua concursurilor de trail, combinate, se pare.

# Hargita Trail Run. Să începem cu cel mai longeviv concurs, ajuns la a șasea ediție, și singurul care a avut doar probe de alergare (de la Family – 5km, ștafetă 10km+10km, cross 10km, semi- și maraton). În proba cea mai lungă au fost 58 de finișeri, cîștigători fiind Mioara Miloș – 6h:38min:17sec și respectiv Alex Husariu – 4h:56min:54sec. La semimaraton au fost 103 finișeri, primii terminînd Cristian Moșoiu – 1h:43min:31sec și respectiv Cecilia Tamas – 2h:32min:40sec. Mai multe detalii aici.

# Maratonul Olteniei. A șasea ediție. Un concurs care pune împreună alergători și cicliști amatori, cu trei trasee de trail run: un cros de 10,5 km, semimaraton – 21,5 km și, acum pentru prima dată, o cursă de maraton de 42km. Au fost 238 de finișeri la cros, 119 la semimaraton (cei mai rapizi: Andrei Ivănescu- Gliga – 1h:40min:43sec și respectiv Ionela Muscalu – 2h:09min:26sec) și 39 la maraton (primii: Constantin Busuion – 3h:53min:15sec și respectiv Crina Buzgan – 4h:24min:52sec). Toate rezultatele sunt disponibile aici.

Foto: Andrei Dăscălescu

# Via Maria Theresia. Ediția a cincea. Și aici au fost probe multiple, nu doar de alergare (cros, semimaraton, maraton și ultramaraton), ci și de triatlon (amatori și elite), plus drumeție. În proba de 81km (+4700m) au fost 77 de finișeri, iar cîștigători au fost Andrei Ivanov – 9h:46min:34sec și respectiv Alexandra Ungureanu – 13h:07min:07sec. La maraton au terminat 180 de alergători, primii fiind Petrică Hogiu – 3h:43min:09sec și respectiv Lavinia Șulea – 5h:11min:24sec. Mai multe detalii aici.

# Maratonul Tîrnăveni. A patra ediție a unui concurs care e centrat mai mult pe ciclism, dar are acum și două curse de trail (traseu scurt – 6.5 km și traseu lung 18 km). Nu au fost foarte mulți participanți, doar 12 în proba cea mai lungă (cîștigată de Narcis Curean – 1h:12min:40sec și respectiv Ionela Dobriță – 1h:15min:23sec) și 19 la cel scurt. Toate rezultatele se găsesc aici.

# Tot în acest week-end a avut loc la București  și Campionatul național de atletism pentru atleți masters, cu probe de la 100m pînă la 10.000 m. Toate rezultatele sunt aici http://www.fracav.ro/results/m-display-competition-info.php?e=33&t=results

# Și să încheiem cu singurul rezultat mai notabil la un concurs din afara țării, respectiv locul 4 obținut de Ingrid Mutter la Matterhorn Ultraks, un concurs de skyrunning din cadrul circuitului Migu Run Skyrunning World Series. Mutter, care a participat în proba de 49 km, a terminat într-un timp de 6h:28min:15sec.

Mai jos, cîteva imagini de la această competiție.

# Să adăugăm o știre din triatlon. Alexandru Ion a cîştigat Campionatul Naţional de triatlon organizat în cadrul „Delta Rowmania Triathlon”. Podiumul a fost completat de Ciprian Bălănescu, deţinătorul titlului de campion naţional în ultimii 11 ani şi de Hunor Bereş. Competiţia feminină a fost cîştigată de Antoanela Manac, care va participa la mondialul de triatlon de peste două săptămâni. Peste 200 de amatori şi profesionişti au participat la cursele de astăzi, care au avut loc la Tulcea, în zona lacului Ciuperca.

Comments

comments

Previous

Alergătorii și cartea

Next

Echipa națională de 24h. Criterii 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also