luni, octombrie 21 2024
A fost un week-end cu concursuri pentru toate gusturile, de șosea și montane, preponderent de la 10km în sus.

# Să o luăm cronologic și cu competițiile interne. Maratonul Brașov. Ediția a șasea. O cursă montană cu un grad destul de mare de dificultate. Cursa de maraton (cca 38km, +1880m) a fost cîștigată de către Leonard Mitrică – 3h:24min:05sec și respectiv Adriana Ploșniță – 4h:18min:48sec. Cursa de semimaraton (21km, +960m) i-a avut ca protagoniști pe Ingrid Mutter – 1h:58min:31sec și respectiv Gyorgy Szabolcs Istvan – 1h:42min:34sec. Toate rezultatele sunt disponibile aici.

# Să mergem acum în estul țării și să anunțăm o competiție de șosea, ajunsă la a patra ediție: Semimaraton Iași. Probe de 21km și de 10km. Pe distanța cea mai lungă, cei mai rapizi au fost Mihail Bizniuc – 1h:17min:52sec și respectiv Maria Magdalena Velișcu – 1h:28min:56sec. Rezultatele complete se găsesc aici.

# Tot duminică, la București, pe o vreme bună pentru alergare s-a desfășurat, pentru a treia oară, Bucharest International 10k. E un concurs organizat de către fosta campioană olimpică Constantina Diță. La categoria elite au dominat clar alergători kenyeni, respectiv Kiprono Emanuel Kipsang – 28min:44sec și Mosop Leonidah – 33min:01. Cei mai bine clasați români au fost Nicolae Soare – 29min:54sec și respectiv Adelina Bălțoi – 36min:48sec. Au fost 1182 finișeri (și peste 1500 înscriși), ceea ce arată că acest gen de curse merită să devină mai des organizat. Toate rezultatele sunt aici.

# Și, în fine, să bifăm și vestul țării, unde la Timișoara s-a organizat a patra ediție a Timotion, competiție ce a inclus probă de semimaraton și crosuri de 10,5km și 6km. La semimaraton, primii au terminat Alina Preda – 1h:42min:04sec și respectiv Ionuț-Sebastian Măran – 1h:21min:35sec. Rezultatele complete aici.

# La nivel individual, să spunem că Mariana Nenu a terminat prima la feminin în cadrul ultramaratonului ”24 ore din Torino”. Ea a parcus distanța de 187,474km. Detalii aici. Rezultatul ei i-ar fi permis să facă parte din lotul național ce va participa la Europenele de 24h de la Timișoara, dar a fost obținut după ce expirarea perioadei în care ar fi trebuit obținut.

# Și cum a fost un week-end cu o nouă cursă majoră de maraton, la Londra de data aceasta, să consemnăm că a fost o ediție în care favoriții (citește est-africanii) s-au impus clar. Astfel, campionul olimpic Eliud Kiphoge a triumfat aici pentru a treia oară, cu un timp de 2h:04min:17sec, el fiind urmat de etiopianul Tolo Kitata – 2h:04min:49sec și de britanicul Mo Farah – 2h:06min:21sec. La fete, prima a fost Vivian Cheruyot – 2h:18min:31sec, urmată de Brigid Kosgei (Kenya) – 2h:20min:13sec și Tadeleh Bekele (Etiopia) – 2h:21min:40sec. Mai multe detalii aici. La această a 38-a ediție a maratonului londonez a fost înregistrat și un nou record de participare: 41.469 alergători. Numai unul dintre ei a decedat, vezi aici, din cauza căldurii.

Comments

comments

Previous

Brandul elvețian On Running s-a lansat în România

Next

Florea, FRA. Despre Europenele 24h (I)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also