sâmbătă, mai 15 2021
Pe unde și cum s-a alergat în primul week-end din noiembrie.
Foto: Băneasa Forest Run

# România a cîștigat 13 medalii (4 de aur, 5 de argint şi 4 de bronz), la Campionatul balcanic de cros, desfășurat pe 4 noiembrie la Botoşani. Dorin Andrei Ursu a cîştigat la categoria U23, în proba de 8 km, cu timpul de 23min:09sec:25/100, urmat în clasament de bulgarul Ivo Balabanov şi de turcul Onur Aras. În proba pe echipe, România a cucerit o altă medalie de aur.
Tot o medalie de aur a fost cucerită la categoria senioare, în proba de 8 km, de Paula Todoran, care a terminat în 26min:35sec:59/100, urmată fiind de colegele ei Roxana Bîrcă (la 4sec:2/10) şi de Cristina Simion (la 41sec:5/10). România a obţinut, ca urmare a acestor rezultate, a patra medalie de aur în concursul pe echipe la senioare.
Iată lista celorlalţi medaliaţi români:
– argint: Adrian Garcea – juniori masculin individual; Echipa de junioare; Echipa feminină U23 şi Echipa masculină de seniori;
– bronz: Angela Veronica Olenici – juniori feminin individual; Alina Dumitriţa Butnariu – tineret feminin individual; echipa de juniori a României; Claudia Prisecaru – seniori feminin.

O relatare de la concurs, se găsește și pe site-ul IAAF. Competiţia a fost organizată de către Federaţia Română de Atletism, cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene din Botosani, fiind dedicată juniorilor, tineretului şi seniorilor. Au participat sportivi din opt ţări: Turcia, Serbia, Albania, Bulgaria, Republica Moldova, România, Ucraina şi Macedonia.

# November Run. Ediția a 4-a. Concurs desfășurat în pădurea Schullerwald, de lîngă Bistrița. Probe de trail running, pe distanța de 13km și respectiv 31 km. Număr participanți: 309. În proba cea mai lungă au cîștigat Viorica Mălai – 3h:09min:42sec, respectiv Nicolae Bălan – 2h:36min:51sec. Toate rezultatele se găsesc aici.

# Zărnești Challenge. O competiție aflată la a doua ediție, cu un traseu cu obstacole, dar și probă de semimaraton. Circa 165 de participanți. La semimaraton cei mai rapizi au fost Mariana Nenu – 2h:14min:02sec și respectiv Viorel Pălici – 1h:37min:31sec. Toate rezultatele sunt aici.

# Băneasa Forest Run. Ediția de toamnă a concursului, care se desfășoară în pădurea Băneasa, lîngă București. Nu mai puțin de 1084 participanți înscriși la cele două probe: cros 11 km și semimaraton. În această din urmă cursă, primii au terminat Maria Magdalena Velișcu – 1h:33min:33sec și respectiv Gabriel Bularda – 1h:16min:54sec. Clasamentul final este aici.

# Participare românească consistentă la competiția Canyon Creek, ce se desfășoară în Bulgaria, în apropiere de Ruse. În proba de ultramaraton (88km, +1000m), Daniel Stroescu a terminat primul, cu un timp de 7h:31min:50sec, iar Ioan Conțiu al treilea, în 8h:38min:35sec. În proba mai scurtă, de 51km (+660m), Mela Răduțoiu a terminat a doua (din 26 de participante), într-un timp de 5h:07min:24sec. Rezultatele complete se găsesc aici.

Comments

comments

Previous

New York. Rapid, rapid

Next

Baza mea rămîne tombola

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also