Trebuie să recunosc că am zâmbit puțin în sinea mea când am văzut că ezită, preț de câteva secunde. Tocmai intrase pe un teren unde nu mai era ”acasă”, nu mai era chiar în largul lui, căci – după ce vorbise mult, cursiv și cu o sinceritate dezarmantă despre pasiunea  pentru alergare -,

mărturisea acum despre cum se străduiește să aibă o viață normală, una în care dincolo de antrenamente, concursuri, cantonamente nesfârșite, este o persoană obișnuită, care citește, vede filme, încearcă să se bucure de toate mărunțișurile vieții.

Mă așteptam să se blocheze. Dar, după o scurtă pauză de gândire, a rostit clar lungul titlu al cărții lui Haruki Murakami: ”Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă”. A citit-o și i-a plăcut. A văzut și ”Chariots of Fire” și-a cumpărat și vrea să citească ”Singurătatea alergătorului de cursă lungă”.

Se vede că nu trișează, că nu vrea să epateze, că realmente i-a plăcut ce a citit, ce a văzut, că îi place ceea ce face. Afișează aproape continuu un zâmbet simplu, senin. Continuă să fie natural, el însuși și să se livreze fără reținere celor din jur.

Cam așa a fost la ultima ”Serată a Alergătorului”, cea la care invitat a fost Marius Ionescu. O întâlnire specială. Fără exagerare.

Timiditatea sa, ascunsă în spatele acelui zâmbet aproape continuu și a unui flux verbal demn de un oltean ce este, sinceritatea fără menajamente, naturalețea și pasiunea împărtășite fără emfază, dar mai ales contururile clare ale unui caracter pe deplin format, toate acestea au făcut din Marius Ionescu un personaj memorabil.

A muncit și va munci mult în continuare sau, ca să îl citez, ”trebuie să înfunzi sifonul de scurgere de la duș când intri acolo îmbrăcat, după un antrenament prin noroaie”. Nu s-a mulțumit nicio clipă cu puțin și, contrar opiniei curente în rândul antrenorilor și atleților români, și-a dorit performanță la nivel internațional. Așa că visează să se mai califice la campionatul mondial de atletism (hm, desigur și la JO, dar asta e mai încolo!), își dorește să obțină o medalie la campionatele europene, dar se gândește la toate acestea în mod realist, fără bovarisme de doi bani.

Oricum, deși o vede cel mai adesea ca pe o profesie pe care și-a propus să o practice la nivel înalt, de fapt alergarea e pentru el un pojar fierbinte. O pasiune acaparatoare, o boleșniță ca o dragoste adolescentină, de care nu se va îndepărta niciodată: ”mi-am propus ca, după ce termin cu atletismul de performanță, să alerg pe la toate cursele din țară, inclusiv la cele montane, dacă mă vor ține picioarele”.

Poate că aceasta e cea mai importantă lecție transmisă de Marius Ionescu, cel căruia prietenii îi zic ”Piciu”. Că fundamentul performanței (indifferent de nivel) rămâne clădit pe multă pasiune, pe bun simț și modestie, pe asumarea realității și – desigur – pe multă muncă.

În rest, mulțumim și ”La mulți ani”, Marius Ionescu!

PS – Înregistrarea audio a dialogului cu Marius Ionescu de la ”Serata Alergătorului” va fi disponibilă aici în scurt timp.

Comments

comments

Previous post

Băneasa Trail Race

Next post

Unde se duc gazelele, când se duc?

Alerg.ro

Alerg.ro

3 Comments

  1. Oana
    decembrie 19, 2012 at 1:29 am

    Chiar a fost o intalnire speciala 🙂

  2. Serban
    decembrie 19, 2012 at 12:22 pm

    Inregistrarea audio? O veste extraordinar de buna, abia astept! Multe multumiri in avans

  3. […] articol publicat pe alerg.ro, Marius Ionescu descrie foarte frumos cum recunoști un alergător […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *