MPCNu mi-e foarte clar de ce place atît de mult Maratonul Pietrei Craiului. Poate pentru că e în primul rind o întîlnire ca între prieteni. Suntem încă destul de puţini ca să apucăm să ne salutăm cu inima deschisă şi să schimbăm cîteva vorbe.

Poate pentru că e doar onestitate la mijloc. Onestitate şi profesionalism în organizare, onestitate în cursa cu tine însuţi. Aici nu se trişează. Muntele care trebuie urcat şi apoi coborît şi încă o dată urcat şi din nou coborît e doar un pretext.

Poate pentru că totul e natural. E vorba de elemente primare aici: apa (pentru că inevitabil plouă în Piatra Craiului în octombrie), piatra ce trebuie călcată cu piciorul, focul (cel interior, al pasiunii) şi aerul curat al înălţimilor.

Poate pentru că e o cursă grea.

Sau poate pentru că bucuria e extremă. Credeţi-mă, am văzut feţele cîtorva dintre cei care au terminat maratonul şi mai rar amestecul de mulţumire vie ce li se citea în ochi. Ochi care zîmbeau şi care erau în acelaşi timp mai-mai să fie podidiţi de lacrimi.

Poate pentru că aici nu e important să cîştigi, ci doar să îţi atingi limitele.

P.S. – Eu am decis să mă opresc din alergare la Plaiul Foii, punct intermediar cam la km 24. O oboseală puternică mi-a îngreunat picioarele şi am decis să nu forţez suplimentar. Într-un fel, îmi pare rău că nu am terminat cursa. Pe de altă parte, mă bucur că nu am uitat că sunt om şi nu maşină.

Comments

comments

Previous post

Piatra Craiului... Maraton Piatra Craiului

Next post

Arta fugii. Aleargă pentru sănătate

Alerg.ro

Alerg.ro

5 Comments

  1. Coco
    octombrie 7, 2009 at 7:37 am

    hei…cum adica nu ai terminat cursa!!!
    ba da, ai terminat-o in Plaiul Foii. La MPC si cei care termina in Plaiul Foii se considera ca au ajuns la unul din punctele intermediare de finish, dar da! finishul din Zarnesti e incredibil…..
    …. cred ca o data ce ai alergat la MPC ajungi sa fii prins ca intr-o cursa….aceasta e ideea si vii an de an, revii cu si mai multa bucurie,
    cursa nu s-a terminat abia a inceput 🙂

  2. maricu13
    octombrie 7, 2009 at 11:23 am

    Coco, esti de un optimism incurabil. Stiu ca succesul MPC se bazeaza pe o astfel de atitudine, a ta si a altora direct implicati.
    Si ai dreptate, cursa de-abia a inceput!

  3. mariana
    octombrie 9, 2009 at 6:33 pm

    Cand ne intalnim pentru drepturile de folosire a imaginii? 🙂
    Dupa ce tot traseul m-am gandit „ce caut eu acolo?” am ajuns, in sfarsit, la o revelatie: s-a terminat! :))

  4. maricu13
    octombrie 9, 2009 at 7:04 pm

    Draga Mariana
    drepturile de folosire a imaginii le voi achita la „pasta-party” la maratonul Bucuresti.
    In rest, da, bucuria de a fi terminat cursa este foarte vizibila pe fata ta. Felicitari!

  5. mariana
    octombrie 9, 2009 at 8:43 pm

    Adevarul este ca eram sfarsita! Nu-mi venea sa cred ca s-a terminat dupa cele 8 ore si mai bine, ca atat a durat cursa pentru mine.
    Si intrand pe linia de sosire la limita puterilor, am fost intampinata izbitor de urale puternice de sustinere. „Ce de suporteri am?” mi-am zis. Si strigatele spectatorilor cresteau. Am capatat atunci niste puteri nebanuite. Subconstientul mi-a dictat: „Fii la inaltime, merita-i!” Si am trecut linia de sosire de parca treceam linia de start. Asa am simtit sosirea.
    Dupa, numai eu stiu ce am simtit! :))

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *