joi, septembrie 16 2021

Oricât de mult aș alerga, nu pot să rezist prea mult fără să particip la o cursă de maraton.

simon
de Florin Simion

“Nu vă supărați, nu aveți un…maraton?”. Cam așa ar putea întreba mulți alergători, dacă maratonul ar fi un viciu. Din fericire, în cele mai multe cazuri există soluții pentru această dependență. (…)

Ajuns în Germania la 1 octombrie, am alergat acolo mulți kilometri la antrenamente (circa 300 km în 40 de zile), am bifat cinci competiții (dintre care două semimaratoane), dar fără un maraton nu eram în apele mele. De două luni nu mai alergasem o astfel de cursă, de pe 14 septembrie (Ciucaș Trail).

Nu voiam o competiție de renume, ci doar să aibă distanța de 42 km și, eventual, să nu fiu singurul participant. Întâmplarea a făcut că am alergat maratonul mult dorit și aducător de liniște interioară cu două zile înainte de întoarcerea în țară.

Pe 16 noiembrie  am luat startul la ”Lipperland VolksMarathon”, o competiție cu tradiție (ediția nr. 34), cu start și finiș în satul Humfeld. De data asta n-am mai avut peripeții pe drum. De la autobuz m-a preluat un veteran și deși fiecare vorbea pe limba lui ne-am înțeles de minune. A fost prima competiție din Germania la care am primit și tricou (era totuși opțional, contra unei taxe suplimentare).

simon2Mirosea a iarnă. Frig pătrunzător și ceață. La start m-am simtit, în sfârșit, în lumea mea, printre alergători cu aer și fizic de maratoniști. M-am lipit de grupul fruntaș și simțeam că se aleargă foarte relaxat. Nu voiam să risc de unul singur, neștiind traseul. Și ce mai traseu! Zeci de viraje și întoarceri. Un traseu foarte bine semnalizat, ce-i drept. O nouă găselniță pentru marcarea direcției de alergare: rumegușul. De fapt, a fost un maraton de… țară: am alergat printre ogoare, grădini, cai și oi, prin păduri defrișate. Traseul a fost cam 90 la sută pe asfalt, dar cu multe urcări și coborâri. Nu a existat mușchi nesolicitat.

Prima jumătate de cursă am trăit-o intens, alergând totuși lejer, alături de doi maratoniști de meserie (după cum arătau, cel puțin). Speram chiar să găsesc momentul potrivit ca să mă desprind. Însă n-a fost deloc așa. După km 20 am simțit că ceva scârțâie. Vreo 2-3 kilometri am făcut efort serios ca să mă țin aproape de cei doi. Nu mă simțeam obosit, însă nu mai aveam forță în picioare, iar ulterior nici în restul corpului. Speram să fie ceva trecator. Eram încă pe locul 3.

Mi-am revenit doar temporar. Până la final am tot avut momente bune și momente rele.  Pe la km 34 am fost depășit de un alt concurrent, pe care l-am invidiat pentru forța avută pe final. Avea să urce chiar pe locul 2. Ultimii kilometri au fost chinuitori. Asta mi se întâmplă la majoritatea curselor, dar mereu din alte motive.

Finalul a fost de două ori izbăvitor: am scăpat de “chinul” alergării și mi-am potolit pofta de maraton. Timpul final  – 3h:18min:12sec. Obișnuitul loc 4 la open și locul 2 la categoria de vârstă. Maratonul a fost câștigat cu timpul de 3h:06min de către Thorsten Huettemeier.

Maratonul a avut un traseu inedit, deopotrivă amețitor ca un labirint și liniștitor ca un tablou. Încă încerc să-mi dau seama de ce am avut momente de slăbiciune. Am rămas însă cu bucuria terminării unui nou maraton. Al 54-lea.

Dedic Maratonul Popular Lipperland  Asociației Inima Copiilor (a carei cauză este direct legată de problema pentru care am petrecut cele șapte săptămâni în Germania) și prietenilor de la Zitec.

Comments

comments

Previous

Două inițiative

Next

O parodie despre ultra-!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also