În viața fiecărui sportiv vine un moment când se confruntă cu abandonul. E un moment nu chiar vesel, ba aș putea spune că are un gust amar. Ca o bere!

de Mădălina Amza
Nu am abandonat la vreunul din maratoanele alergate anul ăsta, nici măcar la Transmaraton (unde am alergat ultimii 20 de kilometri din cei 70 cu glezna scrântită) ci, așa cum relatează și colegul Adrian Ber aici la prima competiție de… beer mile organizată pe plaiuri mioritice.

Discuțiile despre organizarea unei competiții de beer mile au tot apărut, mai ales cu prilejul balurilor organizate în parcul IOR. Pentru cine nu știe despre ce e vorba, balurile sunt niște evenimente de mare ținută la care participă “crema” alergătorilor din București, atât în scop de socializare, cât și pentru a se recupera după competiții prin consumul de proteine (a se citi mici) și printr-o hidratare corespunzătoare (a se citi bere). Datorită atmosferei degajate, balurile devin adevărate laboratoare de idei, care se și concretizează ulterior, mai ales dacă există cel puțin un participant suficient de treaz încât să și le amintească a doua zi.

În ceea ce privește mila de/cu bere, principala problemă întâmpinată a fost programarea evenimentului în așa fel încât să nu se suprapună cu alte competiții, ajungând astfel în luna octombrie și fiind forțați de temperaturile din ce în ce mai mici să picăm de acord asupra unei date.

Odată stabilit momentul desfășurării, colegul Daniel Marinescu a preluat frâiele organizării și m-a impresionat prin atenția la detalii, fiind un adevărat geniu logistic. A identificat două trasee de 400 m, unul pentru vreme bună, altul pentru eventualitatea în care ar fi plouat. A răspândit vestea, atât cât o putea face dat fiind caracterul ilegal și imoral al acestei competiții. A procurat toate cele necesare (bere cu capac easy pull off, gustări sărate, apă minerală pentru a ne clăti gura înainte de start, prevenind astfel reacția de respingere a zonei faringo-laringeale în momentul contactului cu substanța de concurs).

S-a ocupat și de compunerea unui imn al competiției, dar și de designul tricoului de finisher și al halbelor-suvenir. Impresionată de eforturile sale, nu am îndrăznit să mă retrag din competiție, deși o voce mică interioară îmi spunea că 1) nu sunt pregătită pentru o competiție de viteză, mai ales că era prima alergare de după MIB și 2) nici berea s-ar putea să nu alunece așa ușor, dată fiind temperatura de afară (rămân la părerea mea că o noapte toridă de vară este ideală pentru organizarea unei competiții beer mile).

Am zis totuși că încercarea moarte n-are (aveam să aflu mai târziu că de fapt are) și, după două ture de recunoaștere, m-am aliniat la start alături de ceilalți participanți. Prima bere a mers ușor, mai ales că îmi era foarte sete. Unul dintre participanți a remarcat că este prima competiție unde vine deshidratat, iar asta era valabil și pentru mine. Alergarea a mers și ea destul de bine și m-am minunat de cât de repede am reușit să parcurg traseul de 400 m, chiar și cu o bere în stomac. A doua bere deja n-a mai fost o experiență foarte plăcută, iar alergarea de după nici atât. Vorba imnului competiției: “Momma, take this beer from me /I can’t drink it anymore…

Am încercat să-mi distrag atenția de la procesele digestive care aveau loc și să mă concentrez asupra elementelor exterioare, de exemplu asupra fețelor mirate ale trecătorilor care se nimeriseră prin zonă și nu înțelegeau ce e cu acești șapte oameni care aleargă foarte repede și râgâie atât de tare.

Supărat că am decis să nu-l bag în seamă, stomacul meu a decis să protesteze și mai vehement decât o făcuse până atunci, moment în care am fost pusă în fața unei decizii grele: continui cursa cu riscul de a fi nevoită să fac o tură de penalizare (prietenii știu de ce) sau mă opresc, având ca beneficiu faptul că voi putea privi în continuare și alergarea și consumul (responsabil) de bere ca experiențe pozitive. Am optat pentru a doua variantă și am declarat abandon, în ciuda eforturilor unuia dintre voluntari, care a dat repede pe gât berea nr. 3 și m-a încurajat să alerg în continuare. De alergat am mai alergat încă două ture, pentru a susține participanții rămași în concurs, dar și pentru că îmi este greu să stau pe margine atunci când alții aleargă.

Deși știu că decizia a fost una rațională și nici competiția nu a avut o miză foarte ridicată, nu pot să nu recunosc că abandonul are un gust amar. Mi-a lipsit bucuria finishului și nu prea știam ce să fac la sfârșit (fac poză cu finisherii sau nu? accept diploma sau nu? etc). Tristețea și frământările n-au durat însă mult, dat fiind că atmosfera era foarte veselă.

S-a cântat și s-a râs mult, iar după ce am dat gata aproape toate proviziile (mai puțin apa și bananele, care s-au dovedit inutile) am prelungit petrecerea la una din terasele din zonă. La after party s-a consumat, contrar așteptărilor, și mai multă bere, iar alergătorii care se antrenau la acea oră în parcul IOR au avut parte de o susținere sinceră și foarte zgomotoasă din partea chefliilor.

La o analiză ulterioară mai atentă, am constatat că traseul pe care am alergat nu era cel stabilit inițial. Deoarece am virat la stânga mai repede decât ar fi trebuit, traseul a fost scurtat cu peste 100 m, deci tehnic vorbind nu a fost o milă de bere, ci puțin peste un kilometru de bere. Aviz doritorilor, pentru că ne plac lucrurile făcute ca la carte, se pune problema reorganizării competiției, chiar dacă nu am stabilit detaliile.

Comments

comments

Previous post

Maraton în Delta Dunării

Next post

Serata Alergătorului: film despre ”Diagonala Nebunilor”

Madalina Amza

Madalina Amza

3 Comments

  1. octombrie 17, 2012 at 12:39 am

    ce nebuni sunteti … 🙂
    imi pare rau ca n-am fost si eu … dupa 2 ani de proiect in Germania, cu wursti si bere, cred ca as fi avut pregatirea necesara sa prind si eu podiumul la un concurs de alergare 🙂

  2. Gazela
    octombrie 17, 2012 at 1:08 am

    Gabi, te trecem pe lista pentru data viitoare. Ai grija ce-ti doresti insa 🙂

  3. […] căci penalizarea pentru vomat pe parcursul unui beer mile este efectuarea unei ture în plus. Au păţit-o alţi beermilişti la ediţiile româneşti anterioare. Senzaţiile s-au mai domolit, aşa că reiau alergarea, dar […]

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *