Acest model, din gama Kalenji, reprezintă o surpriză plăcută.

foto

de Mădălina Amza

Kalenji este denumirea gamei de produse destinate alergătorilor și vândute în lanțul de magazine sportive Decathlon. Sunt o clientă fidelă a acestui magazin încă de când s-a deschis, pentru că oferă o mulțime de produse care să satisfacă toate gusturile și buzunarele. De asemenea, este printre puținele locuri unde poți beneficia de o minimă consultanță legată de alegerea echipamentului.

Deși cele mai multe dintre hainele mele de alergare fac parte din gama Kalenji, până acum am ezitat în ce privește achiziția unei perechi de pantofi. Motivele au fost în principal legate de preferința pentru pantofi minimaliști în detrimentul celor cushioned, dar și un oarecare scepticism indus de prețul redus al acestora, precum și de faptul că nu este o marcă foarte populară în rândul alergătorilor “serioși”.

Am avut ocazia să mă eliberez de aceste prejudecăți după ce am primit pentru testare o pereche din noul model, Kiprun. Acest model vine în 3 variante: SD (pentru distanțe scurte, de până în 10 km), MD (pentru distanțe medii, precum semimaraton) și LD (model destinat maratoniștilor și ultramaratoniștilor).

KiprunSDModelul primit de mine este Kiprun SD, ceea ce m-a bucurat pe de o parte pentru că în timpul verii nu am alergat distanțe lungi, iar acum trebuie să încep un program de antrenament gradual, iar pe de altă parte pentru că oricum nu aș fi ales alt model pentru distanțe mai lungi, dat fiind că prefer oricând un pantof mai ușor în locul unuia care oferă o amortizare mai bună.

La 264 g (pentru mărimea 41), pantofii Kiprun SD nu sunt cei mai ușori pe care i-am purtat vreodată. Și spun acest lucru în cunoștință de cauză, după ce tocmai am folosit cântarul de bucătărie pentru a cântări toți pantofii de alergare pe care îi dețin. Nu sunt însă nici cei mai grei, poziționându-se destul de aproape de modelele minimaliste și destul de departe de cele “tradiționale”. Putem așadar să-i plasăm în categoria light-weight.

Kiprun SD m-au impresionat plăcut prin calitatea finisajelor, care de obicei lasă de dorit la pantofii ieftini sau cu preț mediu. De asemenea, vin în câteva combinații de culori îndrăznețe, care sigur vor întoarce câteva capete. Cu un heel drop de 10 mm, acești pantofi ar putea fi o alegere bună pentru cei care vor să se apropie de stilul minimalist, fără însă a face schimbări radicale dintr-odată. De fapt ar fi o alegere bună pentru oricine vrea să se apropie de alergare, deoarece la 299 ron/pereche raportul calitate-preț este, în opinia mea, unul bun.

Lucrul care m-a surprins cel mai tare prima oară când i-am pus în picioare este că sunt foarte comozi, neavând rigiditatea specifică pantofilor noi. Nu a mai existat așadar acea fază de “împrietenire”, din cauza căreia primele alergări pot fi destul de neplăcute. Spre deosebire de alte modele de tip racer, nu sunt foarte înguști, deși sportivii cu picioare foarte late ar putea să mă contrazică.

Tehnologia care stă la baza acestui model își propune să ofere atât o amortizare bună la nivelul călcâiului (K Ring concept), cât și o propulsie mai bună, utilă mai ales după ce se instalează starea de oboseală (Up’Bar technology). După ce am alergat cu ei, pot să confirm că funcționează de minune.

Alergarea a fost una plăcută, fără niciun disconfort, iar la final nu am avut senzația de picioare obosite.

Singurul minus pe care am reușit să-l identific este legat de aderență, care este puțin mai slabă pe asfalt ud. Rămâne de văzut cât de bine vor rezista în timp, deși acest lucru depinde bineînțeles și de cum sunt îngrijiți, iar la o primă vedere par destul de rezistenți.

Una peste alta, Kiprun SD au fost o surpriză plăcută și plănuiesc să-i folosesc din plin în această toamnă.

Foto: blog.running.decathlon.es

Comments

comments

Previous post

Recomandare. Crosul Cramelor

Next post

“Căluții” sunt gata de start

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *