Unul dintre lucrurile la care cuget în lungul timp de care am nevoie ca să termin un maraton este “cine naiba a inventat toată povestea” şi de ce s-a declanşat nebunia alergării tocmai acum, în epoca modernă. Pentru că, de-a lungul istoriei, oamenii au avut şi drumuri şi picioare şi le era cunoscut şi impactul mişcării asupra sănătăţii.

În trecutul nu prea îndepărtat adulţii se deplasau dintr-un loc în altul  în pas domol, plini de demnitate.

de Viorel Ghiță-Grizon

Proverbul “fuga e sănătoasă, dar e ruşinoasă” poate fi interpretat şi în sensul ridicolului de care te-ai fi acoperit în timpul domniei mentalităţilor învechite, dacă inventai “jogging-ul pe uliţă” pe vremea  când satul era “satul meu”, străinii erau rari şi suspecţi prin definiţie, iar cine se abătea de la obiceiurile locului ajungea imediat subiectul central al distracţiei şi bârfei locale, adică intra în Gura Satului. Şi era mâncat.

Acest tip de mentalitate uniformizantă a fost tipică şi pentru perioada comunistă când, dacă ieşeai în evidenţă cu ceva, atrăgeai privirile mustrătoare (sau palmele şi ghetele mustrătoare) ale Miliţiei Poporului. Numai eu ştiu câte am pătimit pe vremea aia, doar pentru că voiam să îmi las plete. Până la urmă, în semn de protest împotriva intransigenţei şi atrocităţilor regimului comunist, mi-am lăsat chelie. Dar asta este o poveste veche.

Astăzi se face trecerea spre o mentalitate urbană, în care spaţiul pe care îl controlezi şi care îţi aparţine nu mai este tot satul, ci doar un volum restrâns aproape de corpul personal (în metrou trebuie să fie mare înghesuială ca să te simţi invadat şi să protestezi: “da unde te bagi domle… dă-te mai încolo…”). În rest, nu te interesează ce face celălalt, dacă e ras în cap sau are piercing, sau e tatuat peste tot, sau aleargă pe străzi în bustul gol. Sau toate deodată.

Oare datorăm alergarea de masă (şi distracţia aferentă) lui Pierre de Coubertin, care a inventat proba atletică de maraton în anul 1896? Sau celui care a organizat în 1970 primul maraton la New York, când au luat startul 127 de alergători şi au terminat cursa doar 55? Nu cred.

Punctul meu de vedere, cel mai probabil greşit, este că datorăm mare parte din plăcerea alergării în primul rând schimbării de mentalitate la nivel mondial, şi în al doilea rând celui care a inventat maşina de spalat automată (dispozitiv care a apărut în Europa prin 1950).

Păi care mamă sau nevastă normală ar fi spălat manual, acum, în plină iarnă, câte 6 kg de haine ude şi puternic aromate, şi asta de patru-cinci ori pe săptămână? Sigur că sportivii kenieni, după ce aleargă 93 de km prin praful savanei îmbrăcaţi doar în şort, cu transpiraţia evaporându-se instant şi parfumând zările, intră apoi în Nil sau ce apă or avea ei pe acolo şi se cheamă că s-au spălat şi ei şi toată garderoba aferentă.
 
Dar mai sus de paralela 43… rulează alt film. Aici iarna pui trei tricouri, plus o “foaie de ceapă”, două perechi de pantaloni, fes, mănuşi şi ciorapi groşi şi după o oră de alergat toate sunt ude de parcă tocmai te-au pescuit din Dunăre, pentru că transpiraţia nu s-a evaporat deloc, ci a rămas în haine ca să meargă şi ea acasă la tine, să vadă unde stai. Cât despre parfum, ce să mai vorbim. Cad veveriţele pe alei în urma ta din copacii pe sub care alergi. Mai ales alea abia venite în parc, cu nasul sensibil şi neobişnuite cu poluarea produsă de alergători.

În plus, există anumite tricouri care se impregnează şi continuă să emită arome extrem de pătrunzătoare chiar şi după trei spălări succesive şi chiar după ce, disperat, le-ai fiert două ore în cazan. Nu-ţi rămâne decât să le arunci la gunoi, dar nu ziua, ca să nu dăunezi vreunui vecin ieşit tocmai atunci cu câinele în calea ghinionului, ci noaptea, pe ascuns, rămânând apoi marcat pe viaţă de sentimentul că ai compromis un container de reciclabile, ai îmbolnăvit un echipaj al salubrităţii şi ai făcut inccesibilă pentru multă vreme Groapa de Gunoi a oraşului, din cauza parfumării în exces.

Deci, ca să-mi răspund la întrebarea de la începutul textului şi să rezum tot ghiveciul la doar câteva cuvinte: datorăm fenomenul alergării în masă în special schimbării de mentalitate a celor care şi-au procurat maşini de spălat automate.

Acesta este punctul meu de vedere. Probabil greşit.

Viorel Ghiță-Grizon este maratonist și povestitor. Titular, totodată, al rubricii GrizonoToane de pe www.alerg.ro. Acest articol a apărut în numărul 6 al revistei Alerg.

Comments

comments

Previous post

Record înlănțuit

Next post

Gerar 2012, în retrospectivă

Alerg.ro

Alerg.ro

2 Comments

  1. februarie 4, 2012 at 4:03 am

    Eu zic că inventarea mașinii de spălat a contribuit suficient și la emanciparea veverițelor de pe alei, permițându-le ca, în loc să stea la cratiță sau la copaie, să vină în parcuri și să adulmece maratoniștii cu piepturi ude sau chiar să alerge ele însele întru dispariția celulitei. Așadar, trăiască cuva de inox, zic!

  2. februarie 6, 2012 at 7:06 am

    :-))

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *